Părintele IOAN BOIAN. Viaţa şi apostolatul său de protopop la Miercurea Ciuc (I) | Informația Harghitei - jurnal independent
luni , 21 septembrie 2020
Home » Religie » Părintele IOAN BOIAN. Viaţa şi apostolatul său de protopop la Miercurea Ciuc (I)
Părintele IOAN BOIAN. Viaţa şi apostolatul său de protopop la Miercurea Ciuc (I)

Părintele IOAN BOIAN. Viaţa şi apostolatul său de protopop la Miercurea Ciuc (I)

L-am cunoscut pe părintele Ioan Boian în perioada când a fost protopop la Protopopiatul Ortodox Miercurea Ciuc, judeţul Harghita. Era prin anul 1977. Am avut o corespondenţă publicată în „Flacăra” lui Adrian Păunescu, o corespondenţă acidă şi vehement critică la o acţiune abuzivă a miliţiei la magazinul central din Miercurea Ciuc. Ziarul cu articolul meu a circulat din mână în mână, „Flacăra” se epuiza repede din chioşcuri, era foarte citită.

Pentru că eu eram judecător, ecoul materialului publicat a fost cu atât mai puternic. Eram un grup de români foarte uniţi şi militanţi, cunoscuţi pentru atitudinea noastră, am fost membru fondator al Cenaclului literar „Luceafărul”, scriam, publicam aproape săptămânal în ziarul local „Informaţia Harghitei” care avea un colectiv redacţional minunat. Aşa s-a ajuns într-un anume fel să fie cunoscut de românii din Harghita. Una dintre colegele mele judecătoare la Tribunalul Harghita, doamna Maria Florian, mi-a spus într-una din zile că a venit de curând un protopop în Miercurea Ciuc şi doreşte să ne cunoască. Drept urmare am răspuns cu bucurie invitaţiei de a ne întâlni. Astfel ne-am cunoscut la sediul Protopopiatului unde şi locuia cu familia. Era într-o după-amiază de toamnă, ne-a deschis doamna preoteasă Ileana, o femeie cucernică, blândă, cu un zâmbet de sinceritate nedisimulat, prietenoasă şi dovedit cu timpul – o gazdă foarte primitoare. În pagina „Noi şi Societatea” din Informaţia Harghitei eu scriam articolele negative pentru că nu aveam reţineri.

Părintele ne-a îmbrăţişat şi binecuvântat. Era foarte bucuros. Rodica a fost deosebit de impresionată, ea având în tradiţia familiei preoţi. Atunci părintele avea 4 copii, era un pater familias adevărat.

Părintele cu un gest curtenitor mi-a spus că se simte onorat de vizita a 2 judecători (familia mea şi doamna Florian). Chiar pentru acele timpuri, conversaţia s-a legat foarte repede şi, ca să pun capăt acestei introduceri, am devenit prieteni. O prietenie statornică, chiar şi după ce fiecare, pe rând, am plecat din Miercurea Ciuc – eu la Târgu Mureş, părintele protopop la Protopopiatul Sighişoara.

Părintele protopop Boian a fost un vrednic slujitor al altarului şi al neamului românesc, a stat cu forţă şi curaj, din copilărie şi până la ultima clipă a vieţii, cu toată forţa fiinţei sale „Între altar şi ţară” cum o spune chiar I.P.S. Ioan, supranumit Arhiepiscopul Munţilor în cartea pe care i-o prefaţează, „Cronica vieţii şi activităţii pastorale a preotului Boian Ioan precum şi unele date privind existenţa de viaţă a românilor din parohiile Protopopiatului Ortodox Român Miercurea Ciuc” ce-l are ca autor pe acest preot.

Părintele Boian – chiar numele acesta îşi are originile în straturile străvechi ale limbii române, evocat în colinde aşezate peste fondul păgân – îşi are obârşia într-o familie de ţărani creştini, trăitori într-un sat din zona Târnavelor, Şarpatoc. Satul este pomenit în documentele regeşti ale timpului atestat în anul 1231 cu prilejul unei înnobilări. Este în zona Târnavei Mici lângă Sighişoara.

De mic copil părinţii săi i-au sădit în suflet dragostea de biserică, credinţă, de satul său natal care îl va urmări cu nostalgie tot restul vieţii. Iubind satul, familia a devenit un demn slujitor al credinţei strămoşeşti, al ţării şi neamului românesc, pilduitor s-a aşezat pentru a servi dăinuirea.

A văzut lumina zilei la 27.02.1931, în satul natal Şarpatoc unde a urmat şi şcoala primară, apoi gimnaziul, de mic având dragoste să cânte în strană, părinţii săi au făcut efortul şi l-au trimis la Şcoala de Cântăreţi Bisericeşti din Sibiu. Era înzestrat cu talent muzical şi o voce puternică, cu suflu şi forţă de tenor. Avea un tril inconfundabil. După aceea a continuat seminarul teologic la Cluj, după absolvirea a 3 ani de seminar s-a înscris la Facultatea de teologie din Sibiu. Datorită greutăţilor materiale a fost obligat să continue facultatea prin cursuri fără frecvenţă 4 ani. Şi-a întemeiat o familie foarte frumoasă, doamna Ileana şi cei 5 copii, ultimul, Emilian, născut la Miercurea Ciuc.

A fost hirotonisit preot în anul 1960 de către regretatul Mitropolit al Ardealului, Nicolae Colan originar din Araci, judeţul Covasna, pe seama parohiei Ogar, azi Poieniţa, cu filia Ivăneşti, pe atunci în Regiunea Autonomă Maghiară. Este un sat, astăzi cu puţini români, zona a fost puternic deznaţionalizată de-a lungul istoriei. Aşa a venit în contact cu starea tristă a românilor în satele unde erau minoritari şi din primul moment şi-a dat seama că este hărăzit să facă ceva.

În acelaşi an a fost transferat la parohia Daia, unde este şi Filia Şarpatoc – satul său natal, aceasta fiindu-i dorinţa. Aici a păstorit 11 ani. Era o împlinire a dragostei de a sluji în biserica în care a fost botezat, a avut acolo, după propria mărturisire „mare satisfacţie şi mulţumire sufletească”, şi-a exteriorizat gândul de a nu pleca „Vreau să rămân în satul meu”. Au fost momente grele pentru săteni pentru că s-a desfiinţat şcoala în limba română, mai erau încă 7-8 copii de români, spune părintele cu tristeţe „copiii maghiari mergeau la şcoală în fiecare dimineaţă, treceau în drum spre şcoală pe la poarta noastră, iar copiii noştri se uitau peste gard la ei, căci nu aveau unde merge la şcoală”.

Momente grele pentru românii din sat chiar şi în acei ani. A făcut demersuri la autorităţile timpului ale fostului raion Sighişoara, de acolo la inspectoratul şcolar, peste tot a fost respins, pentru că nu se dorea să se dea satisfacţie unui preot. A ajuns până la Bucureşti la un responsabil de stat important, Maxim Berghianu, originar din Şarpatoc, care imediat în faţa lui a luat legătura cu primul secretar Vereş şi efortul a fost răsplătit. Până a ajuns acasă din Bucureşti a şi fost chemat de autorităţi, iar directoarea maghiară obligată să deschidă catalog pentru secţia română, fiind numită învăţătoare suplinitoare chiar soţia preotului Boian. S-a luptat împreună cu doamna să fie adusă lumina învăţăturii româneşti şi pentru copilaşii din Şarpatoc.

Am stăruit asupra acestui episod, reieşind îndărătnicia părintelui Boian, care nu a abandonat, experienţa aceasta o să-l călească şi o să-i fie de folos mai târziu, pe baricade mai fierbinţi, când va avea de înfruntat bătălii mai grele ca protopop la Miercurea Ciuc.

Pentru gestul său militant în favoarea învăţământului românesc, adică să aibă şi copiii români clasa şi învăţătorul său în Şarpatoc, a fost repede etichetat ca „preot şovin”, „eu eram acolo în calitate de tată de copii” (scrie părintele).

Cu strângere de inimă a cerut cu smerenie I.P.S. dr. Nicolae Mladin, Mitropolitul Ardealului, să-l trimită la o parohie unde să-şi poată da copiii la şcoală. Mitropolitul întors din Canada unde a sfinţit biserica românească ortodoxă în localitatea Boian (ce coincidenţă!) înfiinţată de românii emigranţi din Bucovina, l-a numit, apoi, preot paroh în comuna Hodac în toamna anului 1971. S-a mutat acolo şi s-a pus pe treabă, hodăcenii sunt români ambiţioşi şi trebuia multă atenţie în munca cu ei.

Comuna Hodac, frumoasă aşezare de pe Valea Gurghiului, renumită pentru tradiţiile şi obiceiurile strămoşeşti, cu locuitori vrednici şi harnici a devenit pentru 7 ani locul de păstorire a credincioşilor ortodocşi ca parohie a părintelui Ioan Boian. Plecând din Câmpia Târnavei aici la Hodac, localitate de munte, a trebuit să se adapteze noilor condiţii, fiind aici o viaţă comunitară mai dinamică, cu mulţi credincioşi la biserică, cu intelectuali, era o parohie puternică; în faţa lui au fost vrednici înaintaşi.

A intervenit din nou un moment al despărţirii pe care părintele Boian nu l-a aşteptat şi nu l-a dorit. A venit ca o surpriză total neaşteptată pentru familia părintelui puternic integrat în viaţa comunităţii din Hodac, zonă necooperativizată şi cu locuitori mândri că toţi sunt români. Era mulţumit cu gândul că a devenit „hodăcean”.

În apropierea anilor ′80 a apărut o acutizare a relaţiilor dintre România şi Ungaria, cu toate că erau „ţări prietene” din familia statelor socialiste. Această divergenţă s-a răsfrânt şi în conştiinţa publică din Transilvania, unde Ungaria avea interese şi a pus la cale diversiuni.

Părintele Emilian, episcop de Alba Iulia, la rândul său remarcabil patriot român avea nevoie de un protopop la Miercurea Ciuc. Orientarea lui s-a oprit la părintele Boian, socotind că este cel mai potrivit pentru a fi protopop în Miercurea Ciuc. Fiind stabilit deja şi înrădăcinat în Hodac, opţiunea părintelui a fost să rămână acolo şi cu asta să se finalizeze pelerinajele.

În cele din urmă a fost mutat în interes de serviciu la Protopopiatul Ortodox Miercurea Ciuc, care avea în grija păstoririi pe toţi românii din judeţul Harghita. A fost îndemnat să o facă şi de către părintele David Lazăr, pe atunci protopop la Târgu Mureş, care i-a spus că: „Noi preoţii suntem legaţi canonic prin ascultare de ierarhul nostru, pe care nu-l poţi refuza”. (Va urma)

Prof. Univ. dr. Ioan SABĂU-POP

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.