Informația Harghitei – jurnal independent singurul jurnal independent editat în limba română din județul Harghita
Vechi obicei răspândit pe tot teritoriul României, „Mărţişorul” a fost şi este practicat şi în alte zone sud-est europene. În forma actuală, mărţişorul este un obiect de podoabă ce se oferă în dar în prima zi a lunii martie, lună de la care împrumută şi numele, lună care la rândul ei şi-a primit numele de la Mars, zeul războiului. Mărţişorul, aşa cum îl ştim mai recent, e un obiect miniatural, prins cu un şnur realizat din două fire de mătase, unul roşu şi unul alb, răsucite şi cu ciucuri la capete.
Primele obiecte ataşate şnurului alb-roşu au apărut în secolul al XIX-lea şi au fost monede din metal, aur sau argint. Acestea au fost înlocuite cu diverse tipuri de podoabe artizanale, de obicei din argint, şi mult mai târziu au apărut mărţişoarele din lemn şi textile (cânepă). Azi vorbim de o şi mai mare varietate de materiale folosite la confecţionarea obiectului ataşat şnurului, iar ca obiecte-simbol sunt preferate trifoiul şi potcoava, asociate cu norocul, ghiocelul şi inima.
Element de patrimoniu cultural imaterial, Mărţişorul a fost înscris de UNESCO, în 2017, în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii în urma candidaturii unui dosar multinaţional numit „Cultural Practices Associated to the 1st of March”, realizat printr-o colaborare între România, Bulgaria, Macedonia şi Republica Moldova.
Mărţişorul în cultura populară. Şnurul bicolor, singurul mărţişor autentic
În satul tradiţional din Transilvania, Banat, Maramureş, centrul Munteniei, vestul Olteniei şi sudul Dobrogei, luna echinocţiului de primăvară şi a Anului nou agrar se numea Mărţişor. Acesta era reprezentat doar de şnurul bicolor, fără alte accesorii. Se spune că cele mai vechi mărţişoare erau făcute din lână albă şi neagră sau albă şi albastră şi se dădea în dar în ziua din martie în care apărea Luna Nouă. Firul tors înseamnă trecerea timpului şi a vieţii omului (după I. Ghinoiu, 2020).
Mărţişoarele sunt simboluri ale renaşterii naturii, în lupta ciclică dintre iarnă şi primăvară, şi au rol de talismane. Albul semnifică puritate, iar roşul protejează de rele în credinţa populară. „Şnurul este mai important decât obiectul ataşat lui. Acesta este mărţişorul autentic”, spunea dr. Virgil Niţulescu (manager, Muzeul Naţional al Ţăranului Român).
„Mărţişorului tradiţional i se spunea Marţ, Mărţug sau Mărţiguş şi era o amuletă alcătuită dintr-un bănuţ de argint, prin care trece şnurul ale cărui culori simbolizează: albul – puritatea începutului; roşul, atribut al vitalităţii – sănătate, frumuseţe sau iubire, dar şi victoria soarelui asupra frigului, care marchează renaşterea naturii. În credinţa populară, Mărţişorul are o funcţie magică, protectoare într-un prag temporal important – primăvara şi o funcţie festivă, care marchează o dată importantă din calendarul popular, căci el este supranumit Cap de primăvară” (INP).
Mărţişoarele erau lucrate în casă, de femei şi fete, şi se purtau la gât, la mână, la pălărie şi, mai rar, la piept. Iniţial, acesta era perceput ca o amuletă ce trebuia să-l apere pe purtător de „forţe malefice şi întruchipări ale duhului iernii care încerca să împiedice instaurarea primăverii. Această protecţie era dată de firul roşu” (I. Godea, 2007).
La aromâni, măţişorul se purta la picior. Prin asocierea celor două elemente cromatice (roşu însemnând viaţă, căldură, iar alb, absenţa vieţii), mărţişorul reprezintă o luptă pentru viaţă, pentru regenerare şi un nou început. Fetele îl purtau pentru a fi frumoase, iar din dorinţa de a avea faţa curată, adăugau şnurului un bănuţ de argint. Despre monedele cu rol de mărţişor se ştia că atrag bogăţia, dar şi că pot exorciza demonii păgubitori pentru sănătatea omului. Mărţişorul se purta doar în momentul în care iarna era considerată învinsă (I. Godea, 2007).
Astfel, în funcţie de zonă, ziua mărţişorului se stabilea fie la 9 martie, fie la Bunavestire, la Florii, atunci când apăreau primele păsări călătoare sau când înfloreau vişinii şi caişii. Şnurul se lega de ramurile pomilor fructiferi, pentru ca aceştia să rodească. În unele zone din Moldova, şnurul se lega de tufe de trandafiri albi sau roşii şi se cumpărau produse albe şi roşii (pâine, caş, vin). În Bucovina, şnurul alb cu roşu era păstrat tot anul pentru a feri purtătorul de deochi (I. Godea, 2007).
Oamenii din Transilvania agăţau mărţişorul la uşi, la ferestre sau de coarnele animalelor pentru a speria duhurile rele. În Bihor, oamenii se spălau cu apă de ploaie pe 1 martie pentru a-şi înfrumuseţa şi însănătoşi trupul, iar în Banat fetele tinere credeau că vor fi iubite dacă se spală cu zăpadă.
Ştim despre mărţişor că e prezent şi în cultura altor popoare din sud-estul Europei, cum sunt bulgarii, sârbii şi grecii, care îl contextualizează în mod similar poporului român. Mărţişorul este o tradiţie de primăvară transmisă încă din Antichitate. „În Roma antică, Anul Nou se celebra pe 1 Martie, până în anul 153 î.Hr., putem atribui primei zile de primăvară semnificaţia de început al calendarului moştenit din tradiţia europeană” (Ioana Ruxandra Fruntelată, Institutul de Etnografie şi Folclor „Constantin Brăiloiu”, Academia Română). În alte contexte, spunem Mărţişor când ne referim la ziua de 1 martie, ziua Dochiei, la luna martie în întregime sau la ramurile de salcie primite de la biserică în ziua de Florii.
Toate aceste tradiţii şi obiceiuri au conturat în timp şi câteva legende ale mărţişorului, care încearcă explicarea originii obiceiului prin basme şi personificări, acestea fiind: „Tânărul care a salvat Soarele”, „Baba Dochia”, „Lupta Primăverii cu Iarna”, „Fratele şi sora hanului” (basm bulgăresc), „Femeia şi bărbatul”.
Păstrarea şi transmiterea obiceiului de a dărui şi primi acest simbol al sosirii primăverii este încurajată an de an şi de instituţiile de cultură prin activităţi de învăţare informală, în ateliere de creaţie, în cercuri şi programe şcolare.
Cosmina Marcela OLTEAN
