Cărţile… tăcuţi şi constanţi prieteni

• Cinstiţi cartea cu cinstea ce se cuvine…

În perioada de pandemie s-au făcut eforturi uriaşe pentru apărarea sănătăţii fizice. Azi îmi pun întrebarea oare ne-am îngrijit şi de sănătatea minţilor noastre? Această luptă nu se face numai prin Ziua Naţională a Lecturii – cum a fost şi anul acesta pe 15 februarie, sărbătoare legiferată în anul trecut (2022).

Biblioteca Judeţeană „Kájoni János” din Miercurea-Ciuc, ca atâtea alte instituţii culturale, a fost capabilă de-a organiza programe profesionale şi în condiţiile mai puţin favorabile. I-am admirat şi felicitat cu ani în urmă pentru întâlnirea cu oaspeţii, bibliotecarii şi cadrele didactice din Bistriţa-Năsăud, cărora li s-a urat un sincer bine aţi venit cu prilejul Anului memorial Joannes Kajoni. S-au oferit informaţii şi consideraţii despre viaţa şi opera umanistului Pater Ioan Căianu.

În perioada pandemiei pentru mine şi desigur pentru mulţi alţii, cărţile şi publicaţiile/revistele au devenit şi mai „prietene” pentru că „Sine amicitia vitam esse nullam” (Cicero) „Fără prietenie viaţa nu există”.

Reflectam la un motto pozitiv/optimist cu care ne-am fi putut/putem să ne adresăm cunoştinţelor, prietenilor noştri în toate acele zile când păşesc pragul Bibliotecii, dar şi celor care-i vor urma. L-aş cita pe Democrit: „Marile bucurii vin din contemplarea operelor frumoase”.

Revenind la acest lăcaş, biblioteca, pe care o reprezintă un devotat personal, adevăraţi slujitori ai cărţii, a fost şi va rămâne templul învăţăturii. Ea este denumită şi Cetatea cărţilor, ai cărei fideli şi admirabili castelani sunt bibliotecarii. Pe cititori reuşesc de multe ori să-i cucerească, încât îmi închipui că unii ar dori să urce pe rafturi şi să rămână acolo definitiv, în spatele unor coperte colorate şi parfumate. Nu exagerăm deloc dacă spunem despre cărţi – cei mai credincioşi amici ai sufletului. Cicero ne-a dăruit această reflecţie „O casă fără cărţi pare un corp din care a plecat sufletul”.

În cariera mea am cunoscut dascăli, bibliotecari, librari şi arhivari care au vorbit despre carte ca despre o fiinţă vie. Altminteri cum ai pute-o iubi? Eu sunt optimist privind viitorul cărţii clasice, tradiţionale… deşi azi este din ce în ce mai rar a purta o revistă, o carte subsuoară… Aparatul care nu ne lipseşte, inclusiv pe stradă, este telefonul, tableta. Cartea te-ar putea compromite, telefonul e la ordinea zilei, e un trend!

Cartea poate deveni un mijloc de comunicare… „Lucrul cel mai scump de pe lume sunt bunele relaţii dintre oameni”, spune Tolstoi în Jurnal. Constatăm/ne întrebăm: Am uitat sau nu mai ştim să fim umani – romantici? Ar trebui să ne aliem pentru a evita răspândirea „gripei”în comunicare, care duce la boala molipsitoare în cultură. Realitatea unei culturi comune se impune ca la ea să participe toţi, fără inhibiţii, fără concesii, fără compromisuri. Cultura publică se poate menţine şi afirma dacă se respectă standardele de civilizaţie: bun-simţ, inteligenţă critică, obiectivitate. „Suntem printre puţinele culturi europene care încă mai păstrează un contingent de oameni general educaţi, care oferă un suport sociologic foarte semnificativ ideii de cultură generală”, avea să constate Horia-Roman Patapievici. (Despre idei, blocaje, Humanitas, 2007; vezi şi Omul recent, Humanitas, 2001.)

În final transpun cele două reflecţii, una despre carte şi cealaltă despre biblioteci, instituţii cu uşile permanent deschise. „O carte îşi dobândeşte valoarea, ca un prieten, prin lunga însoţire cu ea” (Tudor Vianu); „O bibliotecă – scrie Lubbock – este un ţinut vrăjit, un palat cu desfătări, un adăpost în care te poţi adăposti împotriva furtunilor”. „Oricine va avea cheia de aur care deschide uşa tăcută a bibliotecilor – continuă Lubbock – va găsi în ele încurajare şi mângâiere, odihnă şi fericire”. (Lubbock, John «1834-1913», etnomolog şi antropolog englez). Să nu uităm nici această înţeleaptă maximă! „O carte necitită e o carte tristă”.

Nicolae Bucur

Comentarii:

comentarii