Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Borboly Csaba: Este important ca programele și proiectele să se deruleze mai aproape de tineri | Informația Harghitei - jurnal independent
luni , 26 februarie 2024
Home » Societate » Borboly Csaba: Este important ca programele și proiectele să se deruleze mai aproape de tineri
Borboly Csaba: Este important ca programele și proiectele să se deruleze mai aproape de tineri

Borboly Csaba: Este important ca programele și proiectele să se deruleze mai aproape de tineri

  • Biroul de Carieră – Harghita te așteaptă acasă, impulsul de care tinerii au nevoie

Preocuparea Consiliului Județean Harghita este de a oferi sprijin tinerilor în orientarea în carieră, dezvoltare profesională și personală. În acest sens, instituția, în parteneriat cu Agenția de Dezvoltare Județeană Harghita, a înființat un Birou de Carieră, care, împreună cu aplicația dezvoltată la finele anului 2022, Harghita te așteaptă acasă, să fie un punct de sprijin pentru tineri.

„Biroul de carieră este o inițiativă care a căpătat contur ca urmare a unei nevoi semnalate din partea tinerilor. Tinerii sunt interesați de oportunitățile pe care județul Harghita le oferă, și s-a dovedit, prin experiența acumulată în ultimii ani de la lansarea paginii Harghita te așteaptă acasă, că oferirea de perspectivă este necesară. De aici a rezultat și necesitatea unei aplicații mai aproape de tineri, prin intermediul căreia pot fi consultate locurile de muncă, oportunitățile de finanțare, antreprenoriat. Consider că am dezvoltat un program complex prin care tinerii sunt impulsionați să caute acasă un viitor”, a apreciat Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita.

Referitor la obiectivul acestui program a vorbit Demeter Kamilla. Orientarea și consultanța în carieră au fost temele abordate până în prezent în cadrul evenimentelor organizate. Biroul de Carieră a fost înființat în luna februarie, evenimentele organizate abordând un aspect practic pentru tineri prin analizarea exemplelor de bune practici, fiind invitate persoane care îi inspiră și le sunt modele tinerilor.

Pe agenda programului se află organizarea unor vizite pe teren la diferite instituții, ferme, societăți, în perioada următoare, care să aducă tinerii mai aproape de profesii.

Totodată, un aspect important al programului este integrarea tinerilor care în momentul de față nu se află într-o formă de învățământ și nu au loc de muncă, Borboly Csaba apreciind că, fiind Anul European al Competențelor, politicile și finanțările la nivel european se axează în special pe această categorie.

Agenția de Dezvoltare Județeană Harghita a inițiat în anul 2019 programul „Harghita te așteaptă acasă” cu scopul de fi mediator între tineri și piața muncii, fiind, alături de Consiliul Județean Harghita, nucleul Biroului de Carieră.

Cilip Arpad, directorul agenției, a subliniat complexitatea problemei tinerilor, aceasta necesitând o abordare de același nivel, apreciind că, de la lansarea programului, aproximativ 70 de tineri au reușit să se angajeze, revenind acasă, în județul Harghita.

În încheiere, Borboly Csaba, președintele consiliului județean, a lansat un apel la parteneriat către ONG-uri, reprezentanții societății civile, instituții, pentru a susține tinerii în dezvoltare. Acesta a mai precizat că instituția caută oportunități financiare și parteneri astfel încât tinerii să poată beneficia de cât mai multe programe, printre care și de consiliere individuală, dorindu-se extinderea evenimentelor la toate zonele județului.

Aplicația „Harghita te așteaptă acasă” se poate descărca atât din Google Play  cât și din App Store, putând fi găsite o serie de informații cu privire la locurile de muncă disponibile, programe pentru tineri, oportunități de formare profesională, antreprenoriat.

(Consiliul Județean Harghita)

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.