Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Probleme identificate în 2022 de Instituţia Prefectului în Harghita | Informația Harghitei - jurnal independent
marți , 30 aprilie 2024
Home » Societate » Probleme identificate în 2022 de Instituţia Prefectului în Harghita
Probleme identificate în 2022 de Instituţia Prefectului în Harghita

Probleme identificate în 2022 de Instituţia Prefectului în Harghita

  • Prefectul Petres Sándor: Ne-am confruntat în cursul anului trecut cu o situaţie ciudată în care ne-am dat seama că CFR a intabulat, pe neştiute sau pe nesimţite, foarte mult din domeniul judeţului

Instituţia Prefectului a identificat, pe parcursul anului trecut, mai multe probleme şi provocări în Harghita, printre acestea numărându-se şi cele privind reglementările care permit, de pildă, companiei naţionale feroviare să intabuleze suprafeţe de teren din domeniul judeţului. Prefectul judeţului Harghita, Petres Sándor, a descris situaţia ca fiind una ciudată şi absurdă şi a precizat, în prima şedinţă de Colegiu Prefectural din acest an, că au fost începute demersuri în Parlamentul României în interesul modificării legislaţiei.

„Ne-am confruntat în cursul anului trecut cu o situaţie ciudată în care ne-am dat seama că CFR a intabulat, pe neştiute sau pe nesimţite, cum doriţi, foarte mult din domeniul judeţului. Şi am ajuns în situaţii pe care eu cel puţin le consider absurde, ca un proiect european să stea să moară pentru că CFR a intabulat o bucăţică de drum judeţean, ca un primar să fie la un pas de urmărire penală şi să ajungă în instanţă doar pentru că a vrut să facă ceva cu un parc public din localitatea lui, un parc public pe care CFR din varii considerente l-a intabulat. Şi am putea continua cu exemple. Ceea ce am reuşit să facem în acest domeniu este că am făcut un inventar al acestor domenii intabulate şi am identificat şi o problemă de legislaţie şi am început demersurile în Parlamentul României pentru modificarea legislaţiei. Deci, dacă la drumurile publice zona de siguranţă a drumului nu este, conform legii, proprietatea administratorului drumului, la CFR e altfel şi această prevedere legislativă şi aplicarea ei cu largheţe a dus la aceste probleme. Vom continua eforturile anul acesta pentru modificarea legii astfel încât să nu avem nici probleme pentru UAT-uri şi nici probleme de genul celor cu care s-ar putea confrunta, de pildă, nea Ion, care atunci când o să se ducă să îşi intabuleze terenul despre care ştia că i se cuvine, să se trezească cu proprietar CFR-ul pe o parte din terenul lui”, a declarat Petres Sándor.

Referindu-se la alte probleme identificate, Petres Sándor a afirmat că a constatat că Harghita se „războieşte” cu judeţele învecinate pe probleme de grăniţuire, dar în interiorul judeţului sunt 23 de situaţii în care există incertitudine privind hotarul administrativ dintre localităţi.

„Am demarat o acţiune pe care o să o continuăm anul acesta de identificare şi rezolvare a acestor probleme, pentru că începând de la taxe şi terminând cu fondul funciar, aceste incertitudini cauzează alte probleme”, a afirmat prefectul judeţului Harghita.

Acesta a vorbit şi despre unele probleme în ceea ce priveşte deservirea cetăţenilor, menţionând că există solicitări privind deschiderea în judeţ a foarte multe birouri teritoriale ale serviciilor deconcentrate, dar în acelaşi timp se doreşte o digitalizare a serviciilor oferite şi o accesibilitate care să nu presupună nici drumuri până la Miercurea-Ciuc, dar nici birouri în fiecare sat.

„Am iniţiat o trecere în revistă a serviciilor de acest tip din judeţ şi încercăm să ne raliem eforturilor guvernamentale pentru a avansa în această temă aşa cum trebuie”, a mai spus Petres Sándor.

E.G.

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.