Informația Harghitei – jurnal independent singurul jurnal independent editat în limba română din județul Harghita
Niciodată catolicii din Moldova n-au participat la vreun moment istoric din devenirea Ungariei; au participat în schimb la toate evenimentele care au jalonat devenirea istorică a României moderne
În cea de–a patra zi a lucrărilor Universităţii găzduită de Complexul Naţional Sportiv de la Izvoru Mureşului s-a dezbătut şi tema Românii romano-catolici din judeţul Bacău – încercări de denaturare a unei identităţi, în cadrul căreia prof. dr. Anton Coşa, cercetător la Muzeul de Istorie Bacău a afirmat că la adresa comunităţii romano-catolice din Moldova se colportează în continuare multe neadevăruri din partea maghiară: „ suntem denumiţi în continuare ceangăi, suntem consideraţi în continuare o minoritate etnică, ceea ce ne motivează pe noi, cei care ne ocupăm din punct de vedere ştiinţific de această comunitate, să continuăm demersurile şi să aducem în atenţia celor care diriguiesc soarta acestei ţări adevărul despre noi, despre catolicii din Moldova. Referitor la termenul ceangău trebuie să facem din nou recurs la istorie, deşi azi, când este scoasă din şcoli, recursul la istorie pentru tinerele generaţii nu mai reprezintă ceea ce ar trebui, căci fără istorie nu poate exista coeziune socială, fără istorie nu poate exista identitate. Am spus-o de nenumărate ori: nu este corect să se folosească termenul ceangău referitor la catolicii din Moldova!”
Cercetătorul băcăuan a arătat că termenul respectiv apare tocmai aici, în sud-estul Transilvaniei, ca urmare a raporturilor dintre români şi secui la începuturile Evului Mediu, în momentul în care statutul de egalitate dintre români şi secui dispare, în Ungaria vine dinastia angevină, iar românii îşi pierd treptat tot mai multe drepturi; dacă până atunci ei făceau parte inclusiv din Congregaţiile Transilvaniei, din secolul XIV începe procesul secuizării românilor, aspect asupra căruia a insistat un mare cercetător, I.I. Russu. În urma acestui proces, a arătat Anton Coşa, apar, în sud-estul Transilvaniei, ceangăii, dar mult mai puţini decât îi prezintă istoriografia maghiară, căci termenul ceangău era raportat la individ, nu la o comunitate anume. „Doar individul putea fi ceangău, acel român care se încăpăţâna şi nu voia să devină secui. Termenul este maghiar şi înseamnă străin, aşadar, din moment ce cuvântul era maghiar, cine putea fi străin decât un Ion, un Gheorghe, un Vasile care nu era maghiar… Întrebarea firească este: dacă termenul a apărut în sud-estul Transilvaniei, cum de a ajuns să fie folosit la adresa catolicilor din Moldova? Foarte simplu: peste câteva secole un preot tot din partea locului, secui, Zöld Peter, emigrează în Moldova în urma evenimentelor de la Siculeni din 1784, trece prin câteva sate de acolo şi face o inovaţie lingvistică: adaugă cuvântului ceangău care exista anterior, cuvântul ungur, dar nici acela în sens etnic, întrucât cuvântul ungur în Moldova însemna locuitor venit din Ţara Ungurească, cum era denumită în istorie Transilvania, doar că Zöld Peter nu raportează această inovaţie lingvistică, ceangău ungur, unui individ, ci la întreaga comunitate catolică din Moldova. Iată cum apare etnonimul! A fost o mană cerească pentru cercetarea maghiară această inovaţie lingvistică, deoarece a început căutarea originilor unei presupuse etnii, aceea a ceangăilor maghiari din Moldova. Nu au găsit-o până în ziua de azi, dar au reuşit să creeze o idee, căci această inovaţie lingvistică are repercusiuni până-n anul 2016. Nici unul din cercetătorii maghiari nu s-a întrebat vreodată oare cum s-au denumit catolicii înşişi, dar această întrebare şi-a pus-o Dimitrie Cantemir, care spune foarte frumos la un moment dat că ei, catolicii din Moldova se numesc aşa, catolici, atât după neam, cât şi după religie. Şi nu cred că-l putem acuza pe Cantemir de vreun parti-pris.”
„Sigur – a continuat dr. Coşa – în urma acestei secuizări, strămoşii noştri catolici au trebuit la un moment dat să înveţe şi un grai unguresc. Aşa se întâmplă de-a lungul istoriei nu doar în acest caz, ci şi în altele. Dar niciodată ei nu şi-au uitat limba maternă. De fiecare dată, până-n zilele noastre, ei au vorbit deopotrivă acel grai unguresc-ceangău ca urmare a secuizării din sud-estul Transilvaniei, dar şi graiul românesc transilvan, căci de aici plecaseră odinioară.
Se vorbea anterior despre varianta Mioriţei prezentată drept melodie ungurească. Nu este o noutate, au făcut asta dintotdeauna; câţi ne aducem aminte că acea primă variantă a Mioriţei este în graiul unguresc-ceangău, dar a fost culeasă dintr-un sat catolic din Moldova tocmai în 1843, cu câţiva ani înaintea variantei clasice Alecsandri-Russo? Ce ne dovedeşte acest fapt? Că tocmai pentru elementele de cultură, cum frumos spunea distinsul cărturar Petru Caraman, nu există graniţe. Aşa se explică faptul că strămoşii noştri catolici din Moldova au păstrat toate elementele folclorice tradiţionale româneşti, dar în contextul conservatorismului manifestat în întreg arealul rural le-au transpus în noul grai, în felul acesta încercând să se detaşeze oarecum de majoritatea ortodoxă din Moldova, care-i considera străini. Dar acest lucru nu înseamnă că ei şi-au uitat obârşiile româneşti: au fost legaţi întotdeauna de elementul tradiţional românesc, pentru că la origine nu erau altceva decât români.”
Vorbitorul a făcut apel la regretatul prof. univ. dr. Ion H. Ciubotaru, care la un nivel mai larg, de sinteză, în celebra trilogie Catolicii din Moldova – universul culturii populare, a analizat cu deosebită competenţă foarte multe din elementele etnografice pe care le-a prezentat mediului ştiinţific într-o manieră în care nu mai fuseseră prezentate până atunci. Din păcate, în veacul al XIX-lea, veacul naţionalităţilor, catolicii din Moldova au avut mult de luptat pentru recunoaşterea calităţii lor de pământeni, de oameni ai locului. Emanciparea catolicilor moldoveni la nivel social şi politic a fost deosebită de-a lungul întregului veac XIX, având şi şansa unor oameni de stat de talia lui Mihail Kogălniceanu, care a înţeles foarte bine cine şi ce sunt şi a ştiut să prezinte atunci, în veacul XIX, adevărul despre ei. „Aşa a fost posibil ca un deputat catolic, Janos Robu se numea, să ajungă în Adunarea Electivă a României. Lupta a continuat şi la nivel diplomatic, Sfântul Scaun a intervenit de nenumărate ori în apărarea drepturilor catolicilor din Moldova, dar sigur, documentele acestea trebuiesc şi cunoscute” – a întărit Anton Coşa.
În legătură cu lupta catolicilor din Moldova pentru drepturi sociale şi politice, deosebit de importantă a fost crearea Episcopiei de Iaşi în 1884, pentru că, în acest fel, s-a înlăturat protectoratul străin asupra catolicilor moldoveni, a spus vorbitorul, iar prin crearea ulterioară a şcolilor parohiale şi a seminarului diecezan de la Iaşi s-au dat comunităţii romano-catolice din Moldova preoţi dinlăuntrul ei, care au ştiut apoi să le întărească identitatea.
„Ce se întâmplă astăzi? Ei bine se întâmplă lucruri pozitive şi negative. Episcop providenţial, Petru Gherghel a crezut de la început că este importantă cunoaşterea istoriei comunităţii pe care o păstoreşte şi a creat un Departament de cercetare istorică la Iaşi, iar directorul acestuia, părintele profesor Ştefan Lupu, şi fiecare membru la nivelul său de competenţă – istoric, geografic, antropologic, lingvistic, sociologic – vin cu propriile lor contribuţii la studiul comunităţii romano-catolicilor din Moldova. Şi fiecare din aceste cercetări, fără nici o excepţie, dovedeşte că noi, catolicii din Moldova, am fost, suntem şi vom rămâne români.”
„Din păcate, a continuat cercetătorul, pentru autorităţile româneşti, pentru unele dintre ele, aceste realizări se pare că nu prea contează. Aşa a fost posibil să se introducă orele de limbă maghiară în şcolile catolice din judeţul Bacău. Vă imaginaţi: orele de istorie se reduc şi chiar dispar şi în locul lor se introduc ore de limbă maghiară! Vă puteţi închipui cu ce rămân acei copii din şcolile romano-catolice din judeţul Bacău, în momentul în care ei nu mai iau contact cu reperele identitare pe care le prezintă profesorul de istorie, în schimb iau contact cu reperele identitare maghiare – şi aceasta în condiţiile în care niciodată catolicii din Moldova n-au participat la vreun moment istoric din devenirea Ungariei, nici moderne, nici contemporane; catolicii din Moldova au participat în schimb la toate evenimentele care au jalonat devenirea istorică a României moderne, şi la 1859, şi la 1877, şi la Marea Unire. Eroii catolici din Moldova stau alături de eroii ortodocşi pe toate monumentele aflate în spaţiul românesc. Nu s-au jertfit strămoşii noştri pentru Ungaria, în schimb şi-au dat jertfa lor de sânge pentru ţara aceasta. Merită oare să-i desconsiderăm?”
Gheorghe Bejan, preşedintele Asociaţiei romano-catolicilor din Moldova „Dumitru Mărtinaş”, asociaţie care a apărut tocmai în urma presiunilor maghiarizatoare din Moldova, a spus că şi în recensămintele vechi, şi la ultimul, cei care s-au considerat ceangăi sau maghiari au fost în jur de 4%, cam acei părinţi ai căror copii frecventează cursurile de limbă maghiară.
„Dar presiunea maghiară este foarte mare şi continuă, ceea ce ar părea paradoxal. Aşa-zişii profesori migrează dintr-o comunitate în alta. Pustiana a fost prima în care s-au organizat cursuri de limbă maghiară, apoi la Lespezi, acum Luizi Călugăra este aproape maghiarizată. Ei merg mai departe pentru că partea financiară contează. Duc copiii în vacanţe în Ungaria, prin Harghita şi Covasna, copiii amărâţi se bucură şi de condiţiile precare ce li se oferă. Sunt în al cincilea an de când mă chinui să-i ridic profesorului Mărtinaş un bust deja turnat, Ministerul Culturii mereu refuză aprobarea pentru soclu, refuz semnat de această dată de Csiki Attila, că de fiecare dată tot un maghiar semnează… Ca să vedeţi unde trebuie să ajungi şi ce trebuie să faci pentru ridicarea unui bust al unu om aşa de valoros, în timp ce ei îşi permit prin Ardeal şi chiar prin Moldova busturi şi statui ale unora care numai eroi nu sunt”, a conchis Gheorghe Bejan.
Pr. dr. Ştefan Lupu, directorul Departamentului de cercetare istorică din cadrul Institutului Teologic Romano Catolic din Iaşi a făcut observaţia că problemele românilor din sud-estul Transilvaniei şi ale romano-catolicilor moldoveni sunt oarecum comune, căci şi ei, deşi sunt români, sunt priviţi de cei din jur ca o minoritate. A vorbit apoi despre două studii, unul care priveşte Congregaţia Notre-Dame-de-Sion, la 150 de ani de activitate în Moldova, altul despre viaţa părintelui Ion Pârţac, un preot condamnat la 8 ani închisoare deoarece în anii ’50 le împrumuta studenţilor Dicţionarul limbii româneşti de A. Scriban, carte devenită corp delict, deoarece avea o prefaţă de G. Călinescu, în care se spunea că România se întinde de la Nistru până la Tisa. A fost închis şi apoi urmărit şi tracasat aproape până la moarte, întrucât deţinea şi o altă carte suspectă care viza problema muncitorească, de fapt traducerea în limba română a două scrisori enciclice, Rerum novarum şi Quadragessimo Anno, în care se vorbea despre doctrina socială a bisericii.
Consemnări de M. GROZA
