Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Turneul Internaţional de Şah Caissa | Informația Harghitei - jurnal independent
vineri , 26 aprilie 2024
Home » Sport » Turneul Internaţional de Şah Caissa
Turneul Internaţional de Şah Caissa

Turneul Internaţional de Şah Caissa

Ediţia a XXIV-a a Turneului Internaţional de Şah Caissa se apropie de final. În sălile Universităţii „Sapientia” din Miercurea Ciuc se duc lupte grele pentru obţinerea locurilor fruntaşe.

În primele 3 mese ale rundei a 4-a au fost consemnate remize în partidele Barátosi – Manolache, Cosma – Ardeleanu şi Bătăgan – Karácsonyi Gellért. Andrei Filip, campionul U14, a câştigat derby-ul cu campionul de 12 ani, Matei-Andrei Coicev, Daniel-Cristian Pădurean l-a bătut pe polonezul Sacharewicz, iar ex-campionul Andrei Istrăţescu (2.531 puncte Elo) a câştigat partida cu germanul Manfred Herbold.

În primele mese ale rundei a 5-a au fost consemnate rezultatele: Manolache – Ardeleanu 1-0, Andrei Filip – Barátosi Dániel 0-1, Mazilu – Vedmediuc 0-1. Maestrul internaţional Lucian-Ioan Filip a câştigat la Ilinca-Petra Bătăgan, care este campioană U16, juniorul talentat de numai 9 ani, Ştefan Aurelian Butuza (CSŞ Târgu Mureş), a reuşit să câştige partida cu mai experimentatul Ördög Róbert, iar juniorul talentat de 14 ani, David Maier-Donici (CSŞ Târgu Mureş), a învins-o pe Karácsonyi Kata, care în toamna anului trecut a condus lista mondială de fete 14 ani. Marele maestru Andrei Istrăţescu n-a reuşit decât o remiză în partida cu Karácsonyi Gellért, care conduce lista de U18 a Ungariei.

După 5 runde conduc neînvinşi marele maestru Marius Manolache (2.517 puncte Elo) şi maestrul internaţional Barátosi Dániel (2.329), cu câte 4,5 puncte, fiind urmaţi de maeştrii internaţionali Ioan Cosma, Serghei Vedmediuc şi Lucian-Ioan Filip, cu câte 4 puncte.

În open-ul VIII Balogh János Memorial dedicat juniorilor sub 15 ani, după 5 runde conduc Bencze Mátyás (CSŞ Odorheiu Secuiesc) şi Kiss Hanna (CSŞ Târgu Mureş), fiind urmaţi de Kiss Abigél (CSŞ Târgu Mureş), Antonya Zsombor (CSŞ Odorheiu Secuiesc), Raluca-Cristiana Cazacu (Republica Moldova) şi Léstyán Péter (Viitorul Miercurea Ciuc) cu câte 3,5 puncte.

Înaintea turneelor de şah clasic s-a desfăşurat un concurs de dezlegări studii şi probleme, care a adus un omagiu şahistului ciucan Kocsis Mihály, decedat anul trecut la vârsta de 90 ani. „Memorialul Kocsis Miska” s-a desfăşurat pe mai multe grupe de vârstă. Iată câştigătorii: U08: Sántha Lajos – 11 puncte; 2. Badea Anastasia – 10 puncte; 3. Luca Donici-Maier – 10 puncte. U10: Maria Olivia Pop – 12; Sofia Olariu-Chiluţ – 12; Matei Bănică – 10. U12: Kiss Hanna – 11; Kiss Abigél – 11; Léstyán Péter – 10. U15: Bencze Mátyás – 11; Antonya Zsombor – 10; Pálfi Tamás – 9.

În grupa principală numai trei jucători au rezolvat fără greşeală cele 12 studii, departajarea fiind făcută de timpul de gândire consumat. Cel mai rapid a fost juniorul de 17 ani din Budapesta, Karácsonyi Gellért (11 minute şi 14 secunde), fiind urmat de juniorul de 13 ani, David Saioc (26 minute şi 47 sec.) şi de maestrul internaţional Barátosi Dániel (30 minute şi 46 sec.).

Biró Sándor, foto: Biró Zoltán

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.