Retrocedările ilegale sfidează grosolan realitatea istorică: întoarcerea proprietăţilor la urmaşi ai foştilor grofi, conţi, baroni, husari, csendori etc. este aproape sinonimă cu anularea actului Marii Uniri din 1918 (7)Astăzi, în Transilvania, pe aceeaşi lege, pentru maghiari şi germani se poate, dar pentru români nu se poate! | Informația Harghitei - jurnal independent
duminică , 15 decembrie 2019
Home » (Inter)Național »
Retrocedările ilegale sfidează grosolan realitatea istorică: întoarcerea proprietăţilor la urmaşi ai foştilor grofi, conţi, baroni, husari, csendori etc. este aproape sinonimă cu anularea actului Marii Uniri din 1918 (7)
Astăzi, în Transilvania, pe aceeaşi lege, pentru maghiari şi germani se poate, dar pentru români nu se poate!
<h5><i>Retrocedările ilegale sfidează grosolan realitatea istorică: întoarcerea proprietăţilor la urmaşi ai foştilor grofi, conţi, baroni, husari, csendori etc. este aproape sinonimă cu anularea actului Marii Uniri din 1918 (7)</i></h5>Astăzi, în Transilvania, pe aceeaşi lege, pentru maghiari şi germani se poate, dar pentru români nu se poate!

Retrocedările ilegale sfidează grosolan realitatea istorică: întoarcerea proprietăţilor la urmaşi ai foştilor grofi, conţi, baroni, husari, csendori etc. este aproape sinonimă cu anularea actului Marii Uniri din 1918 (7)
Astăzi, în Transilvania, pe aceeaşi lege, pentru maghiari şi germani se poate, dar pentru români nu se poate!

  • Interviu cu prof. univ. dr. Ioan Sabău Pop, avocat

– Trebuie spus cu gura mare că în acelaşi timp cu Statusul Romano-Catolic s-a reînfiinţat societatea „Astra” din Sibiu. După cum se ştie, „Astra” a avut foarte multe proprietăţi, mai ales pentru că românii de peste Carpaţi au trimis ajutoare băneşti imense, deoarece înainte de Marea Unire au fost relaţii extraordinare între românii de dincolo şi dincoace de Carpaţi. Dar spre deosebire de cazul Statusului, noua societate „Astra” nu este recunoscută drept continuatoare şi nu i se retrocedează NIMIC! Şi acelaşi lucru s-a întâmplat cu „Fundaţia Gojdu”. Ca să fim sinceri până la capăt, un gest a existat, dar unul de imensă trădare, o acţiune tip „suveică”, cum spunem noi, juriştii. Anume, faimosul ministru de Externe din 2007, Mihai Răzvan Ungureanu, a propus o ordonanţă de creare a unei noi fundaţii maghiaro-române „Emanoil Gojdu”, încălcând flagrant dispoziţiile de ultimă voinţă ale generosului fondator, în privinţa averii sale private. Domnul MRU a făcut o naţionalizare indirectă, în favoarea Ungariei. Noroc că planul nu a putut fi dus până la capăt. Aceasta ar fi însemnat pierderea patrimoniului fundaţiei printr-o schemă de funcţionare ridicolă. A fost rolul presei cinstite, care a pus presiunea evenimentului pe parlamentarii care au respins ordonanţa. Alături de personalităţi erudite, am avut şi eu o modestă şi discretă contribuţie. Dar în genere, concluzia este totuşi tristă: astăzi, în Transilvania, pe aceeaşi lege, pentru maghiari şi germani se poate, dar pentru români nu se poate!

Economistul clujean Corneliu D. Pop, după ce a studiat retrocedările de bunuri către cultele religioase maghiare şi alţi solicitanţi, a constatat o sumedenie de nereguli, între care şi următoarele: „Bisericile maghiare din România revendică cu neruşinare imobile pe care niciodată nu le-au avut în proprietate; Dreptul de proprietate al bisericilor maghiare a fost dobândit prin: expropriere de la ţăranii români, posesia faptică, donaţii din partea împăratului Iosif al II-lea; În perioada ocupaţiei ungare în Ardeal (1940-1944), după Diktatul de la Viena, au fost transcrise toate cărţile funciare din limba română în limba maghiară şi cu această ocazie au fost falsificate foarte multe dintre ele; Cărţile funciare pe care le invocă bisericile maghiare nu sunt făcute de statul român şi nici după legile româneşti. Ele nu sunt documente de luat în considerare în cazul retrocedărilor; Retrocedările către bisericile maghiare nu au nimic religios în ele, totul este politic; Ordinele călugăreşti catolice (ex. Ioaniţii, Franciscanii, Carmeliţii, Iezuiţii, Piariştii, Minoriţii) au primit de la stat imobile în folosinţă pe perioada cât a durat misiunea lor şcolară. Ordinele călugăreşti nu erau persoane juridice; Bisericile maghiare din Ardeal au fost construite şi, apoi, întreţinute prin contribuţia decisivă a românilor, populaţia întotdeauna majoritară; Cea mai mare parte a bunurilor care au intrat în stăpânirea bisericilor maghiare au la bază documente false, care se referă, de obicei, la dotaţiuni de bunuri, transcrieri şi confirmări. Falsul şi uzul de fals în înscrisuri oficiale constituie suportul pentru revendicări; Guvernul ungar nu a recunoscut în Statusul catolic o organizaţie legal definită. Ca urmare, Statusul nu putea deţine proprietăţi, nici în Ungaria şi nici în România; Autorităţile din România au sfidat interesul naţional, munca, demnitatea şi suferinţa de secole a iobagilor români şi a clericilor români, aşa cum sfidează şi în prezent interesul naţional, munca şi demnitatea generaţiei prezente şi a generaţiilor viitoare de români”.

Sunt câteva exemple care într-un stat normal intră în vizorul autorităţilor care să decidă exact cum stau lucrurile.

– Cum au rezolvat celelalte ţări foste comuniste problema retrocedărilor? Au făcut şi ele pilaf din patrimoniul statelor respective?

– În Ungaria vecină şi prietenă sunt peste 200.000 de proprietăţi aparţinând românilor: statului român, cultelor religioase (în special bisericii greco-catolice), depozite bancare îngheţate în ambele războaie mondiale, proprietăţi ale persoanelor fizice şi familiilor, şcolilor confesionale. Le-au fost retrocedate bisericilor numai lăcaşurile de cult. Cel mai relevant exemplu este averea imensă, evaluată acum la 7 miliarde de euro (cuprinzând chiriile şi uzufructul), care a aparţinut şi aparţine Fundaţiei „Emanoil Gojdu”. S-a restituit ceva? Nici măcar un centimetru pătrat!

Situaţia retrocedărilor este, în principiu, similară şi în alte ţări: bunăoară, Cehoslovacia avea problema sudeţilor (germani), Polonia, problema germanilor alungaţi din Silezia Superioară până la Danzig (azi Gdansk), Slovacia, după desprindere, problema comunităţii ungurilor (peste 30%, în zona Kosice şi Bratislava). Toate aceste ţări au rezolvat problema rezonabil, s-au restituit suprafeţe de pământ şi de pădure puse sub regim juridic exigent, s-au plătit despăgubiri parţiale, s-au oferit opţiuni pentru alegerea unui imobil, dacă erau mai multe. La fel în Bulgaria, unde au fost condiţii restrictive şi foarte raţional organizate, iar cetăţenii străini erau nevoiţi să vândă proprietăţile eventual obţinute şi numai cetăţenii bulgari puteau primi înapoi pădurile şi terenurile agricole; chiar şi Republica Moldova are o legislaţie mai bună ca a noastră. Niciuna dintre aceste ţări nu şi-a negat trecutul în mod nihilist. Până la urmă, ceea ce s-a întâmplat face parte din istorie, timpul nu poate fi dat înapoi. Timpul este un regulator de competenţă ireversibil, întoarcerea spre trecut şi rânduielile sale este total neproductivă; definiţia, caracterul, rolul, scopul proprietăţii în societate nu poate fi abstract.

– Şi totuşi, vorba lui Cernîşevski şi a lui Lenin: „Ce-i de făcut?” M-aţi convins că, în loc să traverseze cu succes epoca postmodernă şi să-şi adjudece măcar o parte din gloria interbelică, România, prin actele normative alcătuite de legiuitorii săi postrevoluţionari, reface structura de proprietate a Evului Mediu.

– Ca să facem haz de necaz, Lenin a murit şi nu a mai răspuns la întrebare, deoarece el a făurit, prin Bella Kuhn, Republica comunistă a „Sfaturilor Ungare”, şi vedem că sfaturile îi sunt urmate şi acum…

Este necesară, în primul rând, o măsură legislativă care să împiedice procedurile de revendicare a bunurilor pe care Statul Român le-a răscumpărat de facto. Autorităţile statului fie nu realizează, fie sunt inconştiente, fie sunt parte la aceste complicităţi, fie miza o constituie sume foarte mari de bani. După datele pe care le avem de la unele instituţii, sunt în jur de 200.000 – 230.000 ha de pădure care se revendică în judeţele Mureş şi Harghita. La care adăugăm restituirea dubioasă de la Topliţa pentru aşa-zişi urmaşi ai familiei Urmanczi. Asta fără să cuprindem Haţegul, Sălajul, Munţii Apuseni, Bihorul, unde sunt revendicate, de asemenea, zeci de mii de hectare. Au fost în jur de 200-300 de familii de grofi şi conţi care deţineau 80 la sută din proprietăţile Transilvaniei. Prin complicităţi şi trădări, s-a ajuns să dăm judeţe întregi urmaşilor grofilor. Statul Român trebuie, pentru Dumnezeu, să fie reaşezat în drepturile sale! Pentru cetăţenii săi – aşa cum face fiecare stat, foarte vizibil chiar Ungaria, spre lauda ei.

Acţiunea de retrocedare este nedreaptă şi ipotechează total viitorul economic al României; instaurăm prin legi pe care le aplicăm de bună voie, inechităţi istorice pe care le facem perpetue. Practic, ne întoarcem în epoca feudală, de astă dată cu acte în regulă şi hotărâri judecătoreşti obţinute cu generozitate de cei care nici măcar nu se aşteptau. Îşi poate cineva imagina, în Europa contemporană, că în judeţul Mureş este pe cale să fie restituit (procedurile sunt avansate) satul Idicel cu tot cu casele şi locuitorii săi, aşa cum a fost în anul 1700, ca şi versanţii Jârca şi Sălard, în prezent devenite aşezări umane?!

Noi ne plângem astăzi de Pactul Ribbentrop-Molotov, ne plângem de foarte multe alte lucruri ce ni s-au întâmplat fără să fim prezenţi, nu puteam reacţiona. Dar astăzi, cu prezenţa noastră, cu mâna noastră, prin guverne trădătoare şi inconştiente, asistăm neputincioşi la această fraudă, care deja depăşeşte 60 de miliarde de euro.

Este o nevoie urgentă de corelare a instituţiilor statului; cercetate arhivele, guvernul să stabilească ce să facă Arhivele Naţionale; să se specializeze procurori pe această problemă, să fie specializate instanţe pe această problematică. Trebuie creată o nişă legislativă care să facă posibilă revizuirea într-un anumit termen a tuturor restituirilor bănuite frauduloase. Practic, urmaşii de azi ai grofilor primesc încă o dată ceea ce statul român a despăgubit după Primul Război Mondial, prin anii 1923-1927, 1931-1933. Dacă există voinţă, într-un an se poate reglementa situaţia în Transilvania, pe care o ştim mai bine şi unde se întâmplă vizibil lucruri necurate. (Va urma)

Interviu de Mihail GROZA

Comentarii:

comentarii