În 2017: Protecţia Consumatorilor Harghita a aplicat amenzi în valoare de peste 3 milioane de lei | Informația Harghitei - jurnal independent
duminică , 25 august 2019
Home » Societate » În 2017: Protecţia Consumatorilor Harghita a aplicat amenzi în valoare de peste 3 milioane de lei
În 2017: Protecţia Consumatorilor Harghita a aplicat amenzi în valoare de peste 3 milioane de lei

În 2017: Protecţia Consumatorilor Harghita a aplicat amenzi în valoare de peste 3 milioane de lei

Tot anul trecut, consumatorii au depus peste 440 de reclamaţii, cele mai multe vizând serviciile nealimentare

În cursul anului trecut, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Harghita a avut peste două mii de controale în urma cărora inspectorii au aplicat aproape 900 de amenzi în valoare totală de peste 3 milioane de lei. Iar această activitate a fost desfăşurată cu un număr mediu de 3,5 comisari cu atribuţii de control.

Potrivit raportului de activitate al instituţiei, cele 2.177 de acţiuni de control au fost atât controale în urma unor tematici proprii sau naţionale, cât şi ca urmare a reclamaţiilor primite. Cele mai multe controale au vizat produsele alimentare (895) şi serviciile nealimentare (765). Alte aproape 400 de controale au fost făcute pe segmentul produselor nealimentare, 79 pe cel al serviciilor alimentare, iar 24 au vizat produsele financiare.

Chiar dacă cele mai multe acţiuni de control au vizat produsele alimentare, numărul cel mai mare de procese-verbale de constatare a contravenţiei au fost încheiate pentru produsele nealimentare – 421. În urma verificărilor produselor alimentare au fost încheiate 301 procese-verbale; iar alte 146 de procese-verbale au fost completate ca urmare a neregulilor privind unele servicii nealimentare (96) şi alimentare (50).

În raportul dat publicităţii de către CJPC Harghita se aminteşte şi faptul că în cursul anului trecut au fost prelevate 44 de probe despre care existau suspiciuni că ar fi produse neconforme, iar analizele de laborator au confirmat semnele de întrebare în cazul a 33 de probe. Cu această ocazie au fost oprite definitiv de la comercializare produse periculoase, fiind încheiate 322 de procese-verbale de distrugere. Produsele care au fost oprite de la comercializare şi eliminate din circuitul consumului uman au fost de aproape 45.500 de lei (valoarea produselor extracomunitare a fost de peste 16.000 de lei).

În ceea ce privesc amenzile acordate (887) de către inspectorii CJPC Harghita, acestea se ridică la peste 3.270.000 de lei. Însă, din cele 3 milioane de lei, s-au încasat doar 411.950 de lei.

Peste 400 de reclamaţii depuse la CJPC Harghita

În cursul anului trecut, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Harghita a înregistrat 443 de reclamaţii venite din partea cetăţenilor, acestea vizând calitatea produselor şi serviciilor. În 114 cazuri, consumatorul şi agentul economic au ajuns la o înţelegere, reclamaţia fiind închisă cu rezolvare amiabilă. Alte 146 de reclamaţii au avut o soluţionare pozitivă, iar 102 au fost concluzionate ca fiind neîntemeiate. De asemenea, 24 de reclamaţii au fost redirecţionate, 24 clasate, 5 retrase, una a fost considerată ca fiind nesoluţionabilă, iar în cazul a 27 de reclamaţii nu se dăduseră soluţii până la sfârşitul anului trecut.

În raportul CJPC Harghita se precizează faptul că cele mai multe reclamaţii au vizat calitatea serviciilor nealimentare – 242. Apoi au fost produsele nealimentare (120 de reclamaţii), produsele alimentare (36), produsele şi serviciile financiare (câte 24) şi serviciile alimentare (15).

24 de tematici proprii

Pe lângă controalele inopinate ori făcute în urma sesizărilor depuse de către cetăţeni, inspectorii CJPC Harghita au avut şi controale în cadrul a 24 de tematici stabilite de către instituţia harghiteană. Dintre acestea amintim cele care vizau comercializarea maselor plastice, a produselor de marochinărie, a produselor de sticlă, a produselor lactate sau comercializarea legumelor şi fructelor, a rechizitelor şcolare, a articolelor de sport sau chiar a ghirlandelor de Crăciun. Dar s-au avut în vedere şi condiţiile din pensiuni, din taberele şcolare, dar şi respectarea prevederilor legale în restaurante.

Tot în anul 2017, CJPC Harghita a făcut şi o serie de controale ca urmare a tematicilor impuse de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor. Au fost 51 de acţiuni, dintre care 23 de tematici au vizat produsele alimentare, 16 cele nealimentare şi 12 prestările de servicii.

Consilierea şi informarea consumatorilor ori a operatorilor economici

Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Harghita, alături de verificări şi sancţiuni, a desfăşurat şi o serie de acţiuni de consiliere a consumatorilor sau operatorilor economici. Anul trecut au fost 78 de astfel de evenimente în care s-a vorbit despre legislaţia specifică produsului sau serviciului, fiind oferite şi exemple concrete de abateri de la normativele în vigoare.

De asemenea, cu ocazia controalelor, acolo unde s-au constatat deficienţe, operatorii economici au fost consiliaţi pentru ca pe viitor să nu mai repete aceste abateri.

Şi tot în cadrul activităţilor de educare a consumatorilor, CJPC Harghita a organizat o nouă ediţie a concursului „Alege! Este dreptul tău”, dedicat elevilor şi prin care s-a marcat Ziua mondială a consumatorilor. Iar doi dintre elevii harghiteni care au participat la acest concurs au ajuns şi la faza naţională, unde au câştigat locul I, beneficiind de o tabără la mare.

De precizat este şi faptul că în cadrul CJPC Harghita există un punct de informare la dispoziţia consumatorilor, respectiv operatorilor economici, cu ghiduri gratuite care cuprind sfaturi, conspecte din legislaţia protecţiei consumatorilor, noutăţile legislative din domeniu.

Consemnare de LIVIU CÂMPEAN

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.