Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Grevă japoneză în instituţiile aflate în subordinea Ministerului Muncii | Informația Harghitei - jurnal independent
vineri , 26 aprilie 2024
Home » Societate » Grevă japoneză în instituţiile aflate în subordinea Ministerului Muncii
Grevă japoneză în instituţiile aflate în subordinea Ministerului Muncii

Grevă japoneză în instituţiile aflate în subordinea Ministerului Muncii

  • Dialog permanent cu ministrul Muncii, deblocarea ocupării posturilor vacante, asigurarea echipamentelor de lucru, plata orelor suplimentare şi înlocuirea parcului auto depăşit sunt câteva dintre revendicările sindicaliştilor

Angajaţii membri ai Sindicatului Naţional al Salariaţilor din Instituţiile Ministerului Muncii de la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Casa de Pensii şi Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială din Harghita sunt în grevă japoneză, alături de colegii din toată ţara.

„La noi toată lumea este în grevă japoneză, indiferent dacă este sau nu membru de sindicat. Asta înseamnă că lucrăm, dar ne exprimăm şi ne susţinem revendicările. Nemulţumirile noastre au la bază lipsa de dialog a ministrului Muncii cu angajaţii din cadrul Ministerului Muncii şi ai instituţiilor aflate în coordonarea sau subordonarea acestuia, lipsa echipamentelor de lucru – cele pe care le avem sunt depăşite şi nu avem programe actualizate la legislaţia actuală. Cerem deblocarea locurilor de muncă vacante, fiindcă personalul nostru este insuficient; avem o mulţime de plăţi de făcut şi în perioada şomajului tehnic, din această cauză nu am avut timp să ne ocupăm de serviciile active, de mediere şi consiliere. Parcul auto existent este foarte vechi şi colegii care trebuie să meargă pe teren, se urcă în maşină cu gândul că oricând pot rămâne în drum”, a declarat Janó Edit, director adjunct la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Harghita.

Pentru a suplini lipsa programelor naţionale actualizate, conducerea AJOFM Harghita a realizat mai multe programe locale, venind în sprijinul angajaţilor, obligaţi, de multe ori să facă „calcule cu mâna”.

Şi angajaţii Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Harghita protestează în aceeaşi manieră. Nimeni nu îşi poate permite să închidă porţile instituţiei.

„În prima zi, 99% dintre angajaţii instituţiei au intrat în grevă japoneză şi majoritatea continuă. Principala noastră problemă, în Harghita, este lipsa de personal, lucrăm ore suplimentare, care nu ne-au fost plătite şi nici compensate prin zile libere, mulţi dintre noi nu am putut pleca în concediu, din cauza volumului mare de muncă şi a personalului insuficient. Avem probleme cu software-urile şi aşteptăm de doi ani un program care nu este încă făcut. În plus, avem foarte multe probleme apărute odată cu epidemia COVID-19. Lucrăm până la epuizare”, a afirmat Kósa Edit, de la AJPIS Harghita.

Intrarea Casei de Pensii este flancată zilnic de zeci de persoane vârstnice, care vin să-şi rezolve problemele, în ciuda afişului pe care stă scris cu litere de-o şchioapă „Grevă japoneză”. Pentru majoritatea, scanarea documentelor şi depunerea actelor online sunt necunoscute.

„Cerem deblocarea posturilor vacante, pentru că avem deficit major de personal şi un volum enorm de muncă. Suntem prea puţini şi cu greu facem faţă. Odată cu apariţia epidemiei, s-a promovat depunerea actelor online, am încercat, dar nu este posibil în cazul nostru, avem nevoie de actele originale şi un domn de peste 65 de ani nici nu are unde şi poate nici nu ştie să scaneze actele şi ca el sunt foarte mulţi. Aşa că vin foarte multe persoane zilnic la ghişeele destinate publicului, deşi nu ar trebui, în condiţiile în care numărul locuitorilor infectaţi cu coronavirus în judeţ este aşa de mare. E foarte greu şi lipsa dotării cu echipamentele specifice necesare ne îngreunează şi mai mult munca. Dar înainte de toate, suntem nemulţumiţi de lipsa dialogului cu conducerea Ministerului Muncii. Dna ministru (Victoria Violeta Alexandru – n.a.) are o comunicare agresivă şi lipsită de respect faţă de angajaţii ministerului pe care îl conduce”, a relatat Oltean Katalin de la Casa Judeţeană de Pensii Harghita.

Greva japoneză a început în data de 19 octombrie şi se desfăşoară la nivel naţional, prin purtarea de banderole albe la locul de muncă de către sindicalişti. Protestul va continua până când ministrul Muncii va lua act de revendicările angajaţilor Ministerului Muncii.

„Ministrul ne ignoră cu bună ştiinţă, pentru că avem o înregistrare la Cabinetul acestuia, care atestă depunerea documentelor cu revendicările noastre; este angrenată în altă campanie, pentru Bucureşti, şi atâta timp cât nu avem cu cine să discutăm despre problemele noastre, care sunt cereri de bun simţ, vom continua. Dacă nu se poate altfel, vom cere şi primului-ministru să discutăm despre acest lucru şi vom recurge, probabil, la o altă formă de protest, cu consultarea membrilor de sindicat şi a sindicatelor din federaţie”, a declarat Alexandru-Adrian Ionică, vicepreşedintele Federaţiei Sindicatelor din Ministerul Muncii şi preşedintele Sindicatului Naţional al Salariaţilor din Instituţiile Ministerului Muncii.

DANIELA MEZEY

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.