Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Proprietarii a peste 8.000 de imobile din comuna Subcetate vor primi în curând noile cărţi funciare | Informația Harghitei - jurnal independent
joi , 9 mai 2024
Home » Societate » Proprietarii a peste 8.000 de imobile din comuna Subcetate vor primi în curând noile cărţi funciare
Proprietarii a peste 8.000 de imobile din comuna Subcetate vor primi în curând noile cărţi funciare

Proprietarii a peste 8.000 de imobile din comuna Subcetate vor primi în curând noile cărţi funciare

  • A fost finalizată lucrarea de cadastru general în Subcetate, finanţată de către ANCPI
  • Directorul OCPI Harghita: Este pentru prima dată când se realizează o evidenţă concretă a proprietăţii pe teritoriul unităţii administrativ-teritoriale Subcetate

Reprezentanţii Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) Harghita au predat, miercuri, autorităţilor locale din comuna Subcetate noile cărţi funciare ale celor 8.056 imobile din localitate, ca urmare a finalizării lucrării de cadastru general. Lucrarea de înregistrare sistematică la nivelul unităţii administrativ-teritoriale Subcetate a fost începută în luna ianuarie a anului 2018 şi a vizat o suprafaţă totală de 5.166 de hectare.

În cadrul şedinţei de predare-primire a documentelor tehnice, care a avut loc la sediul Primăriei Subcetate, directorul OCPI Harghita, jur. Sorin Nicolae Truţă, a spus că lucrarea de înregistrare sistematică la nivel de unitate administrativ-teritorială (UAT) s-a derulat în cadrul Programului Naţional de Cadastru şi Carte Funciară (PNCCF), iar cărţile funciare sunt eliberate gratuit pentru cetăţeni. Finanţarea lucrării, în valoare de 727.923,63 lei cu TVA, a fost asigurată din veniturile proprii ale Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI). Conform sursei citate, au fost predate către reprezentanţii Primăriei Subcetate 8.056 de cărţi funciare, un plan cadastral de ansamblu, 78 de planuri cadastrale şi registrul cadastral al imobilelor – 68 de dosare, opisul alfabetic al titularilor drepturilor reale de proprietate, al posesorilor şi al altor deţinători – 4 dosare.

„Evidenţa proprietăţii în localitatea dvs. nu a mai fost actualizată de foarte multă vreme. Ea a fost realizată pentru prima dată la sfârşitul secolului XIX, dar nici atunci nu a fost dusă la bun sfârşit pentru că planurile de carte funciară, spre exemplu, în marea majoritate pe teritoriul localităţii sunt planuri concretuale care nu sunt la scară. Practic, acele lucrări întocmite în perioada Imperiului Austro-Ungar au rămas undeva la nivel de protocoale funduare. Deci, nu s-a realizat o evidenţă concretă a proprietăţii nici măcar atunci. În anul 1968, acum 55 de ani, s-a realizat de către comunişti acea evidenţă funciară, dar care nu a avut ca scop şi finalitate deschiderea de cărţi funciare. După cum ştim, comuniştii se bazau pe o evidenţă care avea la bază posesorul şi nu proprietarul. În consecinţă, este pentru prima dată când se realizează o evidenţă concretă a proprietăţii pe teritoriul unităţii administrativ-teritoriale Subcetate”, a spus Sorin Truţă.

Acesta a amintit că în judeţul Harghita s-au mai finalizat lucrări de înregistrare sistematică în două unităţi administrativ-teritoriale: Sâncrăieni şi Remetea. Comuna Subcetate este al treilea beneficiar al acestui program la nivel de UAT, „ceea ce este o mare performanţă”.

Directorul OCPI Harghita a enumerat avantajele şi beneficiile unei astfel de lucrări. Astfel, potrivit acestuia, prin înregistrarea gratuită a tuturor proprietăţilor în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară se realizează planul cadastral de ansamblu şi se deschid gratuit cărţi funciare pentru toţi deţinătorii de imobile. Beneficiile sunt evidente: realizarea unui inventar complet al proprietăţilor imobiliare; siguranţa circuitului civil al proprietăţilor imobiliare; clarificarea regimului juridic al proprietăţilor imobiliare publice şi private; finalizarea înregistrării terenurilor agricole, pentru a se asigura implementarea schemelor de plăţi în agricultură.

După realizarea cadastrului general „ar trebui să urmeze o dezvoltare a localităţii”

„Este evident că prin realizarea acestei lucrări ar trebui să urmeze o dezvoltare a localităţii. Veţi avea o bază de impozitare concretă. Acesta este un lucru foarte important. Toată infrastructura publică, tot ce înseamnă imobil din domeniul public sau privat al localităţii va avea carte funciară şi asta va facilita investiţiile publice şi, nu în ultimul rând, investiţiile private, pentru că nu se fac, după cum ştiţi, investiţii pe nisipuri mişcătoare”, a spus Sorin Truţă.

Acesta a arătat că, „neexistând o evidenţă concretă a proprietăţii atâta timp, terenurile au circulat fără să fie îndeplinite anumite condiţii de formă şi pentru aceste motive în cadrul lucrării s-a folosit cu preponderenţă instituţia posesiei”. „Practic, din cele 8.056 de cărţi funciare, avem 7.297 de cărţi funciare cu proprietarii identificaţi, pentru o suprafaţă de 4.640 de hectare. Existau deja 220 de imobile înscrise în prealabil în cărţile funciare pentru o suprafaţă de 214 ha. Şi avem imobile cu proprietari neidentificaţi în număr de 539 – 312 ha. Nu e o suprafaţă foarte mare, ceea ce este bine. Dar din cele 7.297 de imobile cu deţinători identificaţi, avem imobile pentru care s-a utilizat instituţia posesiei şi s-a notat posesorul în număr de 6.001. Deci, cu preponderenţă s-a folosit această instituţie a posesiei, având în vedere că localitatea nu a fost cooperativizată. De la momentul notării în cartea funciară, în termen de 3 ani, această posesie se consolidează prin efectul legii într-un drept de proprietate. Ea poate fi înstrăinată, poate fi lăsată moştenire în intervalul acesta de 3 ani. Deci ea poate să circule la fel cum circulă şi dreptul de proprietate”, a detaliat directorul OCPI Harghita.

Directorul OCPI Harghita a mai precizat că „o lucrare de cadastru nu reprezintă o imagine ideală la acest moment”. „Este un proces dinamic care poate fi ajustat în timp. Nimeni nu a reuşit să facă o evidenţă perfectă a proprietăţii. Legea permite cetăţenilor să ceară şi oficiul să corecteze eventualele erori care vor fi constatate după ce fiecare cetăţean îşi va primi cartea funciară. Nu trebuie să se îngrijoreze nimeni dacă s-au strecurat erori”, a accentuat Sorin Truţă.

În conformitate cu articolul 14, alin. (7) din Legea nr. 7/1996 cu modificările şi completările ulterioare, înscrierile din cărţile funciare deschise ca urmare a finalizării înregistrării sistematice pot fi modificate din oficiu sau la cerere, fără plata unui tarif, până la data primei înscrieri subsecvente efectuate în condiţiile alin. (8) din lege. Prin modificarea înscrierilor din cartea funciară se înţelege oricare dintre următoarele operaţiuni: a) actualizarea, îndreptarea sau rectificarea informaţiilor grafice şi textuale despre imobil; b) înscrierea actelor care nu au fost prezentate până la finalizarea lucrărilor de înregistrare sistematică; c) îndreptarea erorilor săvârşite cu ocazia realizării lucrărilor de înregistrare sistematică; d) orice alte înscrieri sau radieri care au drept scop punerea în concordanţă a situaţiei de carte funciară cu situaţia juridică reală.

Primarul comunei Subcetate: Probabil de săptămâna viitoare se va începe distribuirea cărţilor funciare către cetăţeni

„Mă bucur că în sfârşit astăzi (n.n. – miercuri) are loc acest eveniment deosebit de important pentru comuna Subcetate, şi anume predarea-primirea documentelor tehnice ale cadastrului. Vă mulţumesc tuturor pentru modul în care aţi înţeles să colaborăm la această lucrare deosebit de importantă pentru noi. Sper că o să fie cât mai puţine probleme. Chiar dacă nu este lucrarea perfectă, problemele care sunt ne vom strădui să le rezolvăm în limitele legale şi cât mai eficient spre folosul cetăţenilor şi a instituţiilor implicate. (…) Este o lucrare deosebit de importantă pentru comuna Subcetate, atât pentru investiţiile publice, cât şi pentru investitorii privaţi care acum au o imagine clară asupra proprietăţii şi, bineînţeles, orice investiţie trebuie să aibă la bază un extras de carte funciară”, a spus în cadrul şedinţei primarul comunei Subcetate, Vasile Rusu.

La rândul său, primarul comunei Subcetate a declarat că există încă posesori neidentificaţi şi suprafeţe care momentan sunt înscrise provizoriu pe unitatea administrativ-teritorială. „Cei care au astfel de terenuri, care au fost înscrise provizoriu pe UAT, pot solicita înscrierea posesiei. Îi rugăm să vină la primărie pentru a identifica terenurile respective şi după aceea să vedem dacă au documente care să facă dovada posesiei, inclusiv contracte sub semnătură privată. Procedura de notare a posesiei după aceea îşi urmează cursul şi se poate realiza la Biroul de carte funciară. În cazul în care există litigii, adică suprapuneri sau au fost contestaţii şi nu au fost admise, posesorii vor primi procesele verbale de soluţionare a contestaţiei, iar aceste procese-verbale pot fi contestate în instanţă şi problemele se pot rezolva”, a spus edilul.

Acesta a afirmat că în perioada următoare, probabil de săptămâna viitoare, se va începe distribuirea cărţilor funciare după un program ce urmează să fie stabilit. „Modul şi ordinea în care vom distribui cărţile funciare vor fi publicate pe site-ul primăriei şi pe pagina de Facebook. Simultan vor fi înscrise cărţile funciare în registrul agricol. Fiecare cetăţean îşi va declara suprafeţele care au rezultat în urma lucrării de cadastru la registrul agricol”, a spus Vasile Rusu.

Prezent la eveniment, fostul primar şi actualul consilier local, Ion Rizea, şi-a exprimat bucuria că această lucrare care a început în mandatul său s-a finalizat. „Realizarea cadastrului pentru comuna Subcetate este un pas enorm, un pas enorm în devenirea acestei localităţi, pentru că ea având infrastructura rezolvată, cadastrul întregii localităţi nu poate fi decât o atracţie pentru cei care vor să investească în localitate sub diferite forme. Înseamnă, de asemenea, pentru consiliul local venituri mai mari la bugetul local, pentru că, în sfârşit, în proporţie de aproape 100% imobilele vor fi impozitate aşa cum sunt ele pe teren. Probabil unii proprietari, posesori la această dată, vor fi nemulţumiţi pentru că vor creşte dările către primărie, dar nu trebuie să uite că totul a fost făcut gratis”, a spus fostul edil.

Până în prezent, în judeţul Harghita s-au făcut plăţi de peste 16,2 milioane de lei pentru lucrări de înregistrare sistematică

În cadrul şedinţei, directorul OCPI Harghita a prezentat stadiul PNCCF la nivelul întregului judeţ. Astfel, tot cu finanţare din veniturile proprii ale ANCPI, la fel ca în Subcetate, se efectuează lucrări de înregistrare sistematică în comunele Gălăuţaş şi Sândominic. În comuna Gălăuţaş lucrările sunt, de asemenea, într-un stadiu avansat, fiind soluţionate cele 1.480 de contestaţii, urmează să se facă recepţia finală, să se deschidă cărţile funciare şi să fie înmânate deţinătorilor de imobile. La Sândominic, lucrarea a fost predată, aproape 20.000 de imobile, şi urmează să aibă loc recepţia.

Se mai desfăşoară lucrări la nivel de UAT în şapte comune, finanţate prin Programul Operaţional Regional: Plăieşii de Jos, Zetea, Ciucsângeorgiu, Mărtiniş, Satu Mare, Praid şi Lupeni – pentru o suprafaţă totală de 121.614 hectare. În comuna Plăieşii de Jos, lucrarea se află în stadiul de soluţionare a celor 1.830 cereri de rectificare. La Zetea lucrarea este finalizată în procent de 88%, fiind înregistrate 3.211 cereri de rectificare, care se află în curs de soluţionare. La Ciucsângeorgiu, documentele tehnice ale cadastrului spre publicare au fost afişate conform prevederilor legale începând cu data de 24 aprilie. În comunele Praid, Lupeni şi Satu Mare, lucrările sunt finalizate într-un procent de 35%. În Mărtiniş, procentul de realizare a lucrării este de 25%.

Totodată, sunt în derulare lucrări de înregistrare sistematică la nivel de sectoare cadastrale din 47 UAT-uri, cu o suprafaţă totală aferentă de 50.235 ha şi un număr total estimat de 58.307 de imobile.

Până acum, în judeţul Harghita s-au făcut plăţi pentru lucrări de înregistrare sistematică într-un total de 16.265.995 lei. Din această sumă, 8.687.221 lei au fost pentru lucrări de înregistrare sistematică la nivel de UAT.

Consemnare de Şt. Pătrîntaş

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.