Trupa Bigg Dimm a’Band din Cluj-Napoca, în concert la Topliţa | Informația Harghitei - jurnal independent
joi , 2 iulie 2020
Home » Timp Liber » Trupa Bigg Dimm a’Band din Cluj-Napoca, în concert la Topliţa
Trupa Bigg Dimm a’Band din Cluj-Napoca, în concert la Topliţa

Trupa Bigg Dimm a’Band din Cluj-Napoca, în concert la Topliţa

Pe scena Casei de Cultură din Topliţa a evoluat, aseară, trupa Bigg Dimm a’Band a Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, oferind publicului un concert de excepţie, cu intrare liberă, în cadrul căruia au reinterpretat în manieră proprie piese celebre din repertoriul muzicii uşoare. Acesta este un proiect prin care tânăra formaţie s-a făcut cunoscută la nivel naţional şi prin care duce muzica orchestrală în zone din care aceasta lipseşte sau e prezentă rar, pentru a cultiva acest gen muzical şi pentru a încânta şi a-i arăta valoarea. „Proiectul Acces şi Mobilitate: Garanţia Dezvoltării – 2019, condus de prorector Vera Negreanu, ne permite să-i încântăm cu cele mai frumoase hituri naţionale şi internaţionale pe copiii şi oamenii de la sate şi din oraşe mai mici…”, spunea conf. univ. dr. Răzvan Metea, dirijorul orchestrei.

Bigg Dimm a’Band, fondată în luna octombrie a anului 2010, este o trupă compusă din 25 de muzicieni care, în vederea formării profesionale, au păşit acelaşi prag al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca. Scopul înfiinţării trupei a fost acela de a oferi studenţilor Academiei de Muzică noi posibilităţi de exprimare şi de studiu, pe lângă cele clasice, precum şi o ocazie de a aborda un alt segment al pieţei muzicale naţionale şi internaţionale. Condus de conf. univ. dr. Răzvan Metea, trupa cuprinde tinere talente cu un mare potenţial, muzicieni desăvârşiţi, ce abordează o paletă largă de genuri muzicale, prezentând piese din repertoriul anilor 1930-’40, până în zilele noastre.

Cosmina Marcela OLTEAN

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.