Biserica „Sfântul Nicolae” din „Satul lui Roncan”

Loc de poveste le-a hărăzit Dumnezeu românilor la hotarul dintre Ardeal şi Bucovina, aproape de înaltul cerului, acolo unde brazii seculari leagă firmamentul cu pământul. Şi-au ridicat loc de închinare şi l-au împodobit cu odoare cum nu mai există altele, dăinuind prin iubire şi prin credinţă.

„Am coborât în largul vieţii dintr-un sat aninat pe crestele Carpaţilor. Un sat ca-n poveşti” (O.C. Tăslăuanu)

Potrivit tradiţiei orale transmise din generaţie în generaţie, familia lui Roncan (strămoşii Runcanilor de astăzi), negustori de cai din Moldova, s-ar fi statornicit în urmă cu trei secole în buza pădurilor seculare de brazi de pe coamele Călimanilor. Ei ar fi fost întemeietorii Bilborului, numele lor fiind gravat cu litere chrilice pe piatra de temelie aflată în altarul primei biserici ortodoxe, construită din lemn de brad, în jurul căreia s-a închegat aşezarea statornică, pitită între munţi. Li s-au alăturat neamul Ţifrenilor, al Lupilor, a’ lu Ţârloi, a’ Busulei, al Petrei, al lui Avram, Balercă, şi alţi români neaoşi, „avangarda răzăşească, cu proprietatea dintre Apa Neagră, Bistriţa Mică, Bistriţa Mare şi Muntele Călimanilor”, străbunii bilborenilor de astăzi, cum s-a consemnat în Hrisovul Domnesc din coperta Bibliei păstrată la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca.

Potrivit cercetătorilor şi istoricilor, prima atestare documentară a localităţii datează din anul 1776, sub numele de Bélbor, documentele vremii pomenindu-i pe românii care populau această zonă „de o rară frumuseţe, în gospodării izolate, dispersate pe locurile productive din întinsul hotarului montan”. Denumirea localităţii, de origine slavo-română (Bielbăr – locul bradului alb), s-a schimbat de-a lungul vremii, localitatea fiind cunoscută şi sub numele de Vinfrumosz (Vin Frumos) în 1787, Bilboru în 1830 şi Bela Boru în 1854.

• Dăinuire şi devotament sub crucile „zburătoare”

Între 1795 şi 1797, prin strădania şi dărnicia întemeietorilor aşezării, a fost ridicată prima biserică ortodoxă, închinată Sfântului Ierarh Nicolae. Construit de meşteri din Bucovina şi lucrat doar cu barda, lăcaşul de cult care veghează aşezarea de pe versantul estic, înconjurat de falnici brazi, este astăzi un monument arhitectural şi istoric preţios, care adăposteşte adevărate capodopere unice ale artei naive.

„Iniţial a fost mai mică, ulterior prelungită şi adăugat un pridvor la intrare, când comunitatea ortodoxă din comună s-a mărit. Este construită în stil ştefanian, după modelul bisericilor din Moldova”, ne povesteşte părintele protopop de Călimani Dumitru Apostol, parohul Bilborului.

Apoi a fost înzestrată cu mobilier, odoare şi icoane cu totul speciale.

După 1945, asemenea majorităţii localităţilor din nordul Harghitei dominate de religia greco-catolică, biserica din lemn de la Bilbor a fost abandonată, iar furtunile, gerul năpraznic, vântul şi ninsorile şi-au lăsat nemilos amprenta asupra preţiosului lăcaş de cult ortodox. Acoperişul s-a distrus în mare parte şi registrele Iconostasului, cu icoanele Proorocilor, ale Sfinţilor Apostoli şi ale Praznicelor Împărăteşti s-au degradat.

„Nu ştiu dacă intenţia a fost ca ea să se distrugă, să fie ştearsă orice urmă a ortodoxiei, sau altceva; nu dorim să ne lansăm în speculaţii pe acest subiect. Important este că o parte din icoane s-au păstrat. Şi nu numai: avem două pomelnice remarcabile, unul de la 1901, celălalt de la 1923, trecute pe spatele a două icoane de pe Tetrapod – una care îl înfăţişează pe Sfântul Ierarh Nicolae, alta a Mântuitorului Iisus Hristos – unde sunt notaţi, pe unul dintre pomelnice cu litere chirilice, iar pe celălalt cu litere latine, ctitorii şi binefăcătorii bisericii. Aceste documente au atras atenţia specialiştilor, care au vizitat bisericuţa noastră, au catalogat icoanele şi tezaurul, aşezându-le într-un catalog naţional al monumentelor istorice”, continuă părintele paroh.

În anii ’80, după inventarierea tuturor icoanelor care fac obiectul patrimoniului naţional, prin Dispoziţia Arhiepiscopiei de la Alba Iulia o parte dintre icoanele Bisericii „Sfântul Nicolae” din Bilbor au fost depuse la Muzeul Mănăstirii „Sfântul Ilie” din Topliţa, „pentru siguranţa lor atât din punct de vedere al păstrării, cât şi al protecţiei”.

Până în prezent, Biserica „Sfântul Nicolae” a suferit trei restaurări, ultima la solicitarea Direcţiei Judeţene pentru Cultură – Compartimentul Monumente Istorice şi Arheologie şi a presupus liftarea întregului edificiu, refacerea postamentului pe care este aşezată biserica, înlocuirea elementelor degradate din lemn şi a acoperişului în totalitate, toate pe cheltuiala statului român, Parohia Bilbor asigurând logistica pentru echipa de meşteri din Sighetul Marmaţiei, care a efectuat lucrările de refacere.

În prezent este o biserică de cimitir, înconjurată de mormintele moşilor, strămoşilor şi ale ctitorilor ei, simbol al dăinuirii de trei secole a românilor ortodocşi la Bilbor.

Trebuie să te apleci cu grijă, ca să poţi intra în sfântul locaş, un aspect care vrând-nevrând îmbie la smerenie, inducând deopotrivă o stare de mister, care-l transpune pe vizitator într-o altă epocă. Semiîntunericul este stăpân în sfântul lăcaş, trei ferestre micuţe, tăiate în pereţii semicirculari şi în cel al Altarului, filtrează lumina împrăştiată cu mai multă sau mai puţină generozitate de astrul zilei, în funcţie de anotimp, creând un ambient adecvat rugăciunii.

Icoanele sfinţilor de pe catapeteasmă atrag imediat privirea, sunt fabuloase şi valoroase, capodopere ale picturii naive. Mobilierul este înţesat cu elemente florale, o mulţime de roze filigranate, minuţios lucrate, veritabile dantelării sculptate în lemn, ramuri de brad şi păsări mistice, rod al universului simbolico-imaginar al meşterului local Ierhan, care a trăit pe la 1800.

„O parte dintre obiectele bisericii au participat şi la câteva expoziţii organizate la Muzeul Satului din Bucureşti. De exemplu, avem un sfeşnic cu heruvimi unicat în ţară, meşterul Ierhan l-a realizat după propria imaginaţie. Sunt foarte multe motive florale preluate din  natură; ziua păzea vacile şi sculpta câte un element pentru biserică. Toate obiectele sunt lucrate de mână, cioplite în lemn de tei cu briceagul. După părerea mea, Ierhan le-a sculptat numai din evalvie, pentru bisericuţă, pentru Sfântul Nicolae, nu a fost un scop financiar pentru el”, opinează interlocutorul nostru.

Şi mai sunt crucile înaripate, care depăşesc orice închipuire, cruci de ceremonie confecţionate din lemn, vopsite în culori vii: roz, verde, portocaliu şi albastru, de ale căror aripi au fost agăţate podoabe din lemn. „Se aseamănă într-un fel cu acele pajuri romane, transpuse în forma elementelor creştine”, apreciază părintele paroh.

S-au păstrat şi câteva vechi cărţi de slujbă, care s-au folosit la strană. „Intenţia noastră este să putem confecţiona, cu avizul specialiştilor, ca să le putem expune pentru publicul care doreşte să se bucure de ele. Pentru că la vremea când au fost tipărite şi aduse aici, pentru întărirea în credinţă a românilor ortodocşi, cartea românească de slujbă era destul de rară în Transilvania”, a punctat părintele Dumitru Apostol.

Tot el ne mai spune că s-au scris şi teze de doctorat despre bisericuţa de lemn de la Bilbor. „Se fac şi acum vizite în scopul cercetării pe marginea obiectelor bisericeşti de aici”, menţionează acesta.

Deşi au o biserică nouă, maiestoasă, locuitorii zonei se îndreaptă cu aceeaşi devoţiune către prima biserică ridicată la Bilbor, asemenea strămoşilor lor.

„Credincioşii au şi acum o evlavie deosebită faţă de ea şi datorită faptului că noi după fiecare slujbă îl pomenim şi pe Sfântul Ierarh Nicolae, ca ocrotitor al parohiei noastre, trimiţându-i cu gândul la prima bisericuţă din comunitatea noastră şi ea nu este cu nimic mai prejos decât biserica parohială. (…) Inclusiv generaţiile tinere sunt interesate de bisericuţa noastră şi încearcă să o scoată la lumină şi să o promoveze ca pe un mare odor al comunităţii noastre. Nu se poate vorbi despre uitare sau despre punerea în umbră a ei. Chiar şi cei care sunt plecaţi şi revin fie şi numai în vacanţă în localitatea de baştină, unul dintre primele lucruri pe care le fac este să viziteze mormintele strămoşilor şi, vrând-nevrând, se opresc la bisericuţă, o vizitează dacă este deschisă; dacă nu, o înconjoară. Pentru că în jurul ei s-a grupat întreaga comunitate din Bilbor, în jurul curţii ei s-a construit localitatea. Ea a stat şi stă de strajă mereu”, mărturiseşte părintele protopop de Călimani.

Două zile ne mai despart de sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae. Anul acesta, din cauza pandemiei, nu va mai fi ca de obicei, nu se va mai face pelerinaj de la biserica parohială până la bisericuţa din deal, cu toţi credincioşii care participau la slujbă în ziua hramului.

„Acolo făceam Acatistul Sfântului Nicolae, înconjuram biserica cu prapuri, cu icoana Sfântului şi apoi reveneam la biserica mare şi la prăznicar, unde mereu am făcut masă cu toţi credincioşii, marcând hramul în toată rânduiala lui. Pentru că toate hramurile noastre au, după Sfânta Liturghie şi după toate cele duhovniceşti, şi comuniunea agapei creştine, am putea spune bucuria de după Liturghie. Anul acesta hramul primei biserici din localitate va fi marcat la biserica parohială, aducem de acolo una dintre icoanele reprezentative ale Sfântului Nicolae spre închinare, iar la finalul slujbei vom împărţi pacheţele cu câte o coadă de peşte şi o plăcinţică. Nu l-am uitat pe Sfântul Nicolae şi o să-L prăznuim aşa cum se cuvine”, spune, cu o undă de regret în glas, părintele Dumitru Apostol.

Sărbătoarea este aşteptată cu drag şi de copii, care îşi vor curăţa ghetele cu mare grijă în aşteptarea Moşului cel bun încărcat cu daruri şi bunătăţi.

„Şi nu numai copiii. Evlavie la Moşul Nicolae au şi necreştinii, căci despre Sfântul Nicolae vorbesc şi japonezii, vorbesc şi chinezii şi cei din sud-estul Asiei, care sunt departe de lumea noastră creştină, tocmai pentru că el este simbolul altruismului, al bucuriei, este chipul blândeţelor, care aduce un zâmbet pe chipul fiecăruia. Ar fi bine să ne facem bucurii şi noi, cei maturi, poţi dărui ceva simbolic soţului, soţiei, mamei, tatălui, prietenilor. Sfântul Nicolae ne iubeşte pe toţi şi caută să ne bucure pe toţi de 6 decembrie”, ne sfătuieşte părintele paroh al Bilborului.

Sărbători frumoase, în pace şi daruri frumoase tuturor!

DANIELA MEZEY

Comentarii:

comentarii