Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Votul candidaților la alegerile locale | Informația Harghitei - jurnal independent
vineri , 26 aprilie 2024
Home » Politic » Votul candidaților la alegerile locale
Votul candidaților la alegerile locale

Votul candidaților la alegerile locale

Încă de la primele ore ale dimineții, candidații la funcțiile de primar, președinte al consiliului județean, la mandatele de consilieri locali și județeni s-au prezentat la urme, pentru a-și exercita dreptul constituțional și pentru a da exemplu alegătorilor. Iată pentru ce au votat ei.

Marius Țepeluș, candidatul Partidului Național Liberal la Primăria Miercurea Ciuc, a votat pentru valorile comune, pentru respect reciproc și pentru un oraș în care maghiarii și românii să se simtă acasă. „Am votat astăzi gândindu-mă sincer și senin că pot schimba destinul orașului nostru, Miercurea Ciuc, și al județului nostru, Harghita, în respect reciproc și în respect de identitate, câtă vreme am înțeles că acest oraș și acest județ înseamnă o singură comunitate, un loc binecuvântat de Dumnezeu pentru maghiari şi români deopotrivă, un loc în care din ce în ce mai mulţi cetăţeni să se simtă acasă şi să îşi pună energiile în valoare pentru binele nostru comun. Am votat pentru că am crezut mereu că primarul, președintele consiliului județean, autoritatea publică locală și județeană trebuie să creeze premisele unei stări superioare de comuniune, să clădească și să valorifice moștenirea noastră comună, să apropie din punct de vedere confesional, în numele ecumenismului, care animă sufletele creștinilor”, a declarat Marius Țepeluș.

Contracandidatul său, deputatul Kordi Attila din partea UDMR, a fost, se pare, primul candidat care și-a exprimat votul. „Am votat pentru un oraș care să fie aproape de oameni, un oraș care are o perspectivă solidă în viitor, care atât pentru tineri, cât și pentru oamenii în vârstă poate să ofere un spațiu de dezvoltare și de viață. Am votat pentru un oraș unde economia își reîncarcă bateriile și își ajută orașul să se dezvolte, am votat pentru un oraș unde oamenii nu numai că sunt întrebați, sunt și implicați în deciziile cu privire la dezvoltare. Și am votat pentru comunitatea noastră, pentru ca și în viitor comunitatea maghiară să fie puternic reprezentată în administrație, să fie puternic prezentă în viața publică din România”, a declarat Korodi Attila după ce a votat.       

Teodor Dobrean, candidatul Partidului Național Liberal la Primăria Gheorgheni, se află deopotrivă pe lista de  candidaţi ai PNL la Consiliul local Gheorgheni, făcând parte din echipa liberală de candidaţi pentru Consiliul Judeţean Harghita. „Azi, e o zi importantă pentru noi toţi. Am votat cu bucurie, entuziasm şi încredere! Votul meu dat astăzi este pentru viitorul copiilor noştri în judeţul Harghita, pentru o administraţie publică condusă în viitorii 4 ani de oameni profesionişti şi cu viziune, care să aducă dezvoltarea economică, socială şi culturală de care avem cu toţii nevoie. Îmi doresc să avem înţelepciune în a alege oameni oneşti, verticali, care să acorde o atenţie deosebită respectării drepturilor comunităţii româneşti. Nu am votat răul cel mai mic, ci binele acela pe care şi-l doreşte oricine îşi iubeşte oraşul şi judeţul”, a spus acesta, după exercitarea votului.

Primarul în funcție al municipiului Toplița, liberalul Stelu Platon, candidează pentru al patrulea mandat consecutiv în fruntea orașului și a votat pentru comunitate și pentru bunăstarea acesteia. „Am votat pentru programul meu și al echipei de consilieri care sunt alături de mine, un program realist, care este o continuare a unor proiecte pentru comunitate. Începe sesiunea financiară 2021-2027, în care vor fi foarte multe fonduri, dar care, evident, se vor aloca doar pe proiecte, ori noi avem deja proiecte în lucru și, cel mai important, avem deja experiență pentru proiectele viitoare. Cred că a vota un primar care nu are experiență deloc în administrația publică sau în solicitarea de fonduri înseamnă niște ani de zile pe care comunitatea îi va pierde definitiv ca și alocare de fonduri. Pe noi ne interesează doar comunitatea și bunăstarea comunității”, a declarat, astăzi, edilul Topliței.

Președintele în funcție al Consiliului Județean (CJ) Harghita, Borboly Csaba, a votat și el în cursul dimineții, pentru dezvoltarea județului, pentru „pace, colaborare şi o convieţuire paşnică”. „Am votat pentru dezvoltarea judeţului. Am votat pentru un judeţ în care cele 67 de unități administrativ-teritoriale vor colabora şi, împreună, toţi oamenii din judeţul Harghita vor reuși să atragă fonduri europene, pentru a avea un proiect de viitor cel puţin pentru următorii zece ani. Am votat pentru un județ în care tineretul îşi va găsi locul, să rămână acasă, iar pentru cei care au plecat din Harghita, să reprezinte o oportunitate să se întoarcă. Am votat pentru solidaritate, am votat pentru linişte, pace, colaborare şi o convieţuire paşnică. Eu cred că judeţul Harghita nu a fost şi nu trebuie să fie un judeţ de circ şi pentru acest lucru trebuie să fie aleşi, la nivel local şi judeţean, oameni care au încredere şi care pot să conlucreze”, a afirmat Borboly Csaba, la ieșirea din secția de votare. El i-a îndemnat pe toți locuitorii cu drept de vot ai județului să-i urmeze exemplul, să voteze, iar pe cei plecați la muncă în străinătate să-și motiveze rudele să se prezinte la urme, „pentru că şansa lor de a se întoarce şi de a lucra aici, acasă, lângă familii, va creşte dacă primarii, consilierii locali, președintele și consilierii județeni vor fi acei politicieni care cred că aici trebuie să fie construit un viitor şi pentru acei oameni care, deocamdată, au găsit un loc de muncă în străinătate”. Borboly i-a asigurat pe locuitorii județului că în secțiile de votare au fost luate toate măsurile pentru ca votanții să fie în siguranță. „Eu am participat deja, am votat, totul este foarte bine organizat, în aşa fel încât nu trebuie să ne fie teamă de pandemie; riscul de a fi contaminați este aproape zero. De aceea, vă rog, îndemnaţi-vă prietenii, vecinii, rudele, cunoştinţele să meargă la vot, indiferent de etnie, de partid, pentru că, în judeţul Harghita, cum am zis, noi construim şi trebuie să fie construit un viitor comun, un viitor paşnic, bazat pe reciprocitate, bazat pe solidaritate. Haideţi la vot, vă rog, cu inimă deschisă și cu credință! Cred că astăzi toți cei care mergem la vot contribuim la dezvoltarea județului Harghita”, a îndemnat președintele CJ Harghita.

Social democratul Costin Hîrlav candidează pentru președinția consiliului județean și un mandat de consilier județean. „Întotdeauna, alegerile locale au cel mai mare impact emoțional în rândul cetățenilor. Votul de astăzi pentru Consiliul Județean Harghita este pentru dezvoltarea județului, pentru infrastructură, pentru educație și sănătate. Votăm cu gândul la toți copiii, toți tinerii și toți adulții din județ, pentru bunăstare și pentru investiții”, a spus tânărul candidat, îndemnându-i pe alegători să nu irosească șansa de a-l alege pe cel mai  potrivit să le reprezinte interesele în următorii patru ani. „Votați pentru binele dumneavoastră, pentru siguranța unui trai mai bun. Nu lăsați pe alții să decidă în locul vostru. (…) Noi votăm cu gândul că întotdeauna oamenii trebuie să fie pe primul loc!”, a punctat candidatul social democrat.

Pentru șefia Consiliul Județean Harghita, din partea Partidului Național Liberal, candidează președintele filialei Harghita a acestei formațiuni politice, Victor-Sebastian Buzilă. Votul său a fost unul acordat încrederii și colaborării, în detrimentul confruntărilor pe criterii etnice, în scopul dezvoltării unitare a județului.

„Zona de nord a județului este preponderent românească. Aleșii de aici trebuie sa reprezinte toată populația, indiferent de partid. Românii nu vor putea niciodată să dețină majoritatea în consiliul județean. De aceea colaborarea cu partidele maghiare trebuie sa fie primordială. Trebuie depășită faza confruntărilor pe criteriu etnic și să ne axăm mai mult pe punctele ce ne unesc.

Există un decalaj de dezvoltare a nordului județului față de zonele Ciuc sau Odorhei. La fel, județul Harghita are de recuperat decalajul față de alte județe și doar colaborarea între toate partidele, trecând peste diferențe etnice sau doctrinare, poate duce la dezvoltarea sa. Consiliul județean trebuie să aloce fonduri egale tuturor zonelor din județ. De aceea astăzi am votat pentru dezvoltare, cooperare, bună înțelegere”, a precizat Victor-Sebastian Buzilă.

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a votat, ca de obicei, la ora 9:00, în comuna natală Cârța, din județul Harghita, și i-a încurajat pe toți cei cu drept de vot, să-și exercite dreptul electoral, respectând regulile.

„Eu am avut o treabă extrem de simplă, am știut de foarte mult timp cu cine voi vota. Am votat pentru continuitate, pentru a crește nivelul de trai atât în comuna Cârța, cât și în județul Harghita și am votat pentru a continua munca începută acum câțiva ani. Sunt convins că astăzi foarte mulți se vor duce la vot, chiar îi încurajez pe toți cetățenii să meargă la vot, respectând regulile. Nu există nici un risc pentru sănătatea omului. Trebuie să mergem să votăm astăzi pentru autoritățile locale, pentru că avem nevoie de  autorități locale legitime, solide, stabile, pentru că haosul predomină în toată țara”, a arătat președintele UDMR.

Referitor la miza alegerilor locale de astăzi, președintele Kelemen Hunor, citat de Biroul de presă al UDMR, a declarat că, în ultimii ani, maghiarii din România au reușit să obțină rezultate foarte bune atunci când au fost uniți. „Să dăm dovadă de unitate și astăzi, numai așa vom fi o comunitate puternică! Să nu fim comozi, să fim solidari, să mergem la vot chiar dacă primarul maghiar nu are un contracandidat în localitatea noastră, pentru că soarta întregului județ poate depinde și de votul nostru”, a subliniat Kelemen Hunor.

În Harghita,  267.877 de alegători înscrişi pe listele electorale permanente sunt așteptați în cele 291 de secţii de votare, să își aleagă reprezentanții administrației publice pentru următorii patru ani – primarii, consiliile locale, consiliul județean și președintele acestuia. Dacă nu știți la ce secție de votare sunteți arondat, o puteți afla accesând site-ul https://registrulelectoral.ro.

DANIELA MEZEY

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.