Sfinţi români şi străromâni: Sfântul Ioanichie cel nou de la Muscel

Schitul „Negru Vodă” (Cetăţuia) reprezintă prima aşezare monahală de pe Valea Dâmboviţei, între Târgovişte şi Câmpulung, datând de la începutul secolului al XIV-lea, întemeiată de domnul Ţării Româneşti.

Încă începând cu secolul al XIII-lea pe valea aceasta se nevoiau mulţi pustnici cu viaţă sfântă, se retrăgeau în aceste locuri formând o vatră a isihasmului românesc. Aşa se face că încă de câteva secole valea aceasta poartă numele de „Valea Chiliilor” datorită numărului mare de vieţuitori şi pustnici care s-au nevoit aici, multe dintre numele lor au rămas să fie necunoscute.

Cuviosul schimonah Ioanichie este unul din cei mai cunoscuţi sihaştri ce s-a nevoit pe Valea Chiliilor în primele decenii ale secolului al XVII-lea. Acest Cuvios plăcut înaintea lui Dumnezeu s-a născut în Ţinutul Muscelului, din părinţi evlavioşi, trăitori. Ioanichie era cu metania la Schitul „Negru Vodă” din apropiere, unde s-a nevoit la sfârşitul secolului al XVI-lea deprinzând regulile monahismului şi ale vieţii ascetice, de la părinţii nevoitori.

Cuviosul Ioanichie a fost un sfătuitor al domnitorului Mihai Viteazul, care s-a retras vreme de trei luni la Cetăţuia lui Negru Vodă, după bătălia de la Călugăreni.

Încă tânăr pe atunci, Ioanichie, după ce a deprins modul de viaţă al monahilor râvnitori faţă de cele sfinte, a luat binecuvântare de la duhovnic, şi s-a retras într-una din peşterile Muntelui Negru-Vodă, unde s-a nevoit peste 30 de ani. O dată pe săptămână, ucenicul său îi aducea pâine şi apă, pe care o cobora până la gura peşterii cu o frânghie, din cauză că locul era strâmt şi foarte abrupt. Sfânta împărtăşanie îi era adusă de către egumenul schitului, pentru întărirea lui duhovnicească. Cu siguranţă, mare va fi fost numărul ispitelor care l-au încercat în aceste locuri, dar nevoitor desăvârşit, schimonahul Ioanichie le-a răbdat pe toate.

Încă de atunci era căutat pentru a i se cere sfatul, căci zvonul nevoinţei vieţii sale străbătea căi îndelungate, aşa se face că şi domnul Ţării Româneşti – Matei Basarab, dar şi boierii, l-au căutat pentru a le da sfat.

Schimonahul Ioanichie a petrecut multă vreme în aspră nevoinţă şi rugăciune, iar Dumnezeu l-a întărit să poate trece toate nevoinţele, descoperindu-i multe taine. A ajuns la treapta sfinţeniei, cunoscându-şi sfârşitul mai dinainte, şi-a însemnat pe peretele peşterii sale anul trecerii la cele veşnice  – 1638 – apoi culcându-se pe patul de piatră şi-a dat sufletul în mâinile Domnului în ziua de 26 iulie.

Au trecut anii şi numele Cuviosului Ioanichie a fost uitat, iar peştera în care s-a nevoit a fost părăsită din cauza locului foarte abrupt. În primele decenii ale secolului XX au fost descoperite osemintele întregi ale acestui mare sihastru, de către egumenul schitului. Erau aşezate cu bunăcuviinţă în fundul peşterii, binemirositoare, iar deasupra mormântului erau săpate în piatră aceste cuvinte: „Ioanichie Schimonah, 1638”.

Într-una din şedinţele de lucru ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 2009 s-a aprobat canonizarea Cuviosului Ioanichie cel Nou de la Muscel (Argeş), cu ziua de prăznuire la 26 iulie.

Sfântul Cuvios Ioanichie este considerat un sfânt ocrotitor al familiilor şi un mijlocitor al acelora ce vor a avea copii.

Sfinte al lui Dumnezeu, Ioanichie, ne rugăm ţie ca cel ce eşti mijlocitor înaintea Tatălui Ceresc, să ne întăreşti în dreapta credinţă, să fim plini de dragoste faţă de aproapele, să avem în casele noastre binecuvântarea lui Dumnezeu.

Preot Cristian Cristinoi

Comentarii:

comentarii