Primăria municipiului Toplița a fost câștigată de PNL | Informația Harghitei - jurnal independent
miercuri , 26 iunie 2024
Home » Politic » Primăria municipiului Toplița a fost câștigată de PNL
Primăria municipiului Toplița a fost câștigată de PNL

Primăria municipiului Toplița a fost câștigată de PNL

  • Președintele PNL Harghita, Sebastian Buzilă: „Acum, după alegeri toate disputele politice trebuie să înceteze”

După 4 ani, Primăria municipiului de pe Mureșul Superior a fost câștigată de un reprezentant al PNL, potrivit rezultatelor parțiale, Sebastian Buzilă impunându-se în fața actualului edil, Dumitru Olariu.
În calitate de președinte al PNL Harghita, Sebastian Buzilă a dorit să mulțumească „tuturor alegătorilor care au ieșit la vot, în proporție mai mare decât în 2020, în tot județul, și în Toplița, și în comunele românești”.

Acesta preciza că numărătoarea buletinelor de vot s-a prelungit până târziu, astfel că până la ora 12:00 nu erau centralizate toate rezultatele.

„Știm că la Bilbor, primarul PNL a fost confirmat în funcție cu un scor de peste 80%, iar Toplița, PNL a câștigat încrederea alegătorilor obținând un mandat de primar. Încă nu știm numărul de mandate de consilier obținute pe nici o localitate.”, spunea Sebastian Buzilă.

La Consiliul Județean, în urma centralizării parțiale a voturilor, PNL avea aproximativ 6.300 de voturi, ceea oferea speranța formațiunii politice să trimită cel puțin un reprezentant.

„Scopul nostru nu a fost să câștigăm alegeri, ci să ajutăm la administrarea mai bună și mai eficientă a localităților.

Acum, după alegeri toate disputele politice trebuie să înceteze. Ne dorim o colaborare bună cu toate partidele care vor reprezenta harghitenii în Consiliul Județean sau în consiliile locale și cu primarii celorlalte partide. Doar cu unitate și dialog putem să avem realizări, să avansăm în direcția corectă pentru binele comunității.”, spunea președintele PNL Harghita.

Întrebat cum vede câștigarea Primăriei municipiului Toplița, Sebastian Buzilă spunea că „din punctul meu de vedere, toplițenii au înțeles că în ultimii patru ani Toplița, din păcate, nu a fost gestionată așa cum trebuia. Ne-au investit pe noi, cei din PNL, să conducem din nou orașul. În ultimii ani au existat niște oportunități extraordinar de mari pentru orice administrație publică locală: fonduri foarte multe la dispoziție, PNRR, Anghel Saligny, fonduri europene, din păcate nu s-au gestionat corespunzător. Toplițenii au înțeles acest lucru și au dat un vot în consecință”.

La nivelul municipiului Gheorgheni, unde PNL a avut candidați comuni cu PSD, se speră că se va obțină un mandat, poate chiar două după redistribuire.

La Miercurea-Ciuc încă nu se știe dacă și câte mandate va obține PNL Harghita.

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.