Femeie de 80 de ani, transportată la spital în urma unui accident rutier -

Femeie de 80 de ani, transportată la spital în urma unui accident rutier

0

Potrivit Biroului de presă din cadrul IPJ Harghita, femeia de 80 de ani, din județul Botoșani, conducea un autoturism pe DN 13B, Pasul Bucin, dinspre Praid către Gheorgheni, iar la un moment dat ar fi pierdut controlul asupra vehiculului, a părăsit partea carosabilă și s-a oprit într-o râpă.

ISU Harghita a informat că în autoturism erau patru persoane, iar femeia de 80 de ani a rămas încarcerată. La locul accidentului s-au deplasat 3 echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Odorheiu Secuiesc, cu o autospecială de stingere, una de descarcerare și o ambulanță SMURD, precum și un echipaj de ambulanță Corund și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Praid. Femeia a fost descarcerată de către echipajele Detașamentului Odorheiu Secuiesc și SVSU Praid, după care a fost preluată de echipajul SAJ Corund și transportată la spital.

IPJ Harghita a mai precizat că victimei urmează a-i fi recoltate și probe biologice, deoarece nu a putut fi testată cu aparatul alcooltest, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea cauzelor și a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul. (Șt.P.)

Comentarii:

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *