Discuții în cadrul Consiliului Local Toplița în ceea ce privește majorarea salariilor angajaților din primărie
- Consilierul local Victor Buzilă: Eu nu pot să votez proiectul în forma aceasta pentru că nu știm de unde plătim salariile acestea
- Votarea proiectului de hotărâre a fost amânată deoarece nu se preciza dacă și de unde se poate acoperi majorarea
În această dimineață consilierii locali din Toplița s-au întâlnit în cadrul unei ședințe extraordinare care a avut pe ordinea de zi opt proiecte. Singurul care a stârnit discuții a fost cel care prevede majorarea cu 10% a salariilor de bază a funcționarilor publici și a personalului contractual din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Toplița și din cadrul serviciilor publice aflate în subordinea CL. Deși majoritatea (dacă nu chiar toți) consilierilor erau de acord cu faptul că salariile trebuie majorate, nu toți au fost de acord și cu forma proiectului suspus aprobării.
Astfel, în cadrul intervențiilor, consilierul local Sebastian Buzilă, afirma că salariile funcționarilor din primăria Toplița nu au mai fost majorate din 2018. „Problema e că în bugetul actual nu avem prevăzute sume nici pentru salariile nemajorate. Cineva spunea că s-a mai făcut așa ceva și s-a completat la sfârșitul anului. La Primăria Toplița, de când sunt consilier, din 2012, niciodată nu a fost să nu fie prevăzute sume suficiente până la sfârșitul anului.
(…) Știm că una e în buget și alta realitatea. Noi nu avem bani în buget nici pentru salariile nemajorate. Acum se vrea majorarea salariilor cu 10%. Nu avem o sumă cât e această majorare și nu avem o sursă de unde acoperim această majorare.
Eu nu pot să votez (proiectul – n.a.) în forma aceasta pentru că nu știm de unde plătim salariile acestea. O să ajungem prin octombrie să facem restructurări ca să se mai poată plăti salariile la cei care rămân”.
În replică, dna consilier Andra Borș spunea că este de acord cu colegul ei, însă „și angajații primăriei au acest drept legal și legea îi sprijină în acest sens. În această lună apare o prevedere care zice se pot realiza aceste măriri salariale, iar de luna următoare vor intra oricum. Așa că, indiferent că este luna aceasta sau luna următoare, probabil că ele tot vor trebuie prevăzute.
Da, într-adevăr, ține și de a găsi modalitatea, dar nu poți să nu apreciezi munca oamenilor din această primărie, nici să-i ții pe loc, atâta timp cât în toata țara aceste majorări există”.
Andreea Pușcaș, din partea Sindicatului Liberal salariaților din municipiul Toplița, confirma faptul că din 2018 nu s-au mai făcut majorări salariale, nefăcându-se nici măcar actualizarea coeficientului de bază. Ca atare, atrăgea atenția, „de luna viitoare vor fi colegi care vor fi salariați sub salariul minim pe economie, pentru că nu este asigurat acel coeficient care pentru primari, viceprimari și consilieri a fost majorat prin lege. Acolo nimeni nu vorbește de unde se asigură aceste fonduri”.
Ea mai spunea că pentru angajați întotdeauna au fost probleme: cât timp salarizarea era la nivel național, „când s-a vrut să se dea, auzeam sloganul «vrem să dăm, dar nu putem, că este legea națională, salarizarea la nivel național și eu ca primar nu pot să fac nimic». În momentul în care s-a dat liber consiliilor locale și fiecărui UAT să-și motiveze și asigure fondul salarial motivațional pentru fiecare angajat în parte, «am vrea, dar nu avem de unde».
Acum vine o lege țintită, strict pentru aceste categorii de UAT-uri sub 20.000 de locuitori, în care ne dă posibilitatea să le majorăm cu 10%. Repet, în condițiile în care coeficientul nostru salarial sau baza care se calculează indicele respectiv este sub salariul minim pe economie și de luna viitoare vor fi categorii de salariați care vor lua mai puțin decât salariul minim pe economie, ceea nu este normal.
(…) Sunt comune din jur care, pe aceleași funcții, au salarii mult mai mari și volumul de muncă nu poate fi comparat.
Așa că vă rog, gândiți-vă și din această prismă, pentru că dacă vine o lege, nu-ți spune de unde să o asiguri (sursa – n.a.). Trebuie să o asiguri. Așa cum trebuie asigurată pentru conducere și pentru aparatul deliberativ, vă rog să ne aveți în vedere și pe noi, aparatul executiv”.
Consilierul Ionel Coman a dorit să evidențieze faptul că din discuții nu reiese faptul că nu se vrea să se voteze, ci că „nu sunt date suficiente la proiect. Vor mai fi asemenea proiecte cu impact bugetar, motiv pentru care, dl primar nefiind în sală, i-aș fi propus dânsului ca primarul în funcțiune să colaboreze cu primarul ales în momentul în care discută proiecte care au trimitere la buget. Dacă se găsea sursa de finanțare și era această colaborare, se evita acest moment.
Legislația spune că se pot acorda aceste majorări cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate în bugetele de venituri și cheltuieli. Cred că era bine să avem întâi organigrama, statul de funcții și după aceea să venim cu acest proiect justificat din punctul de vedere al sindicatului, care are o adresă și dispune de o anexă pe care nu am văzut-o în mapă”.
Ca atare, acesta propunea amânarea votului pentru acest proiect, până când se indică sursa financiară.
Sebastian Buzilă a avut o nouă intervenție, în cadrul căreia a dat și un exemplu al situației: „în momentul de față avem 1.000 de lei pentru salarii, cheltuieli nemajorate a salariilor de 1.100 și acum vrem să le majorăm la 1.200 lei. Să vedem de unde, despre asta e vorba”. Și a continuat, spunând: „Sunt de acord, sunt salariile mai mici decât în comune, trebuie majorate, dar să vedem de unde. Ne tăiem singuri craca de sub picioare”.
O completare a făcut și Andreea Pușcaș, în care afirma că „în ianuarie s-au majorat cu 5% salariile. Atunci nu s-a cerut nimic. Tot în sarcina consilierilor locali este să sigure bugetul, pentru că există o prevedere în legea bugetului de a asigura cu prioritate salariile și cheltuielile de funcționare; nu furnizori, nu investiții, nu altceva. În primul și primul rând, trebuie să asiguri salariile. Salariile dacă nu au fost asigurate în trimestrul 4, nu este vina noastră ca angajați pentru că s-au tăiat de acolo să se pună în alte părți”.
Unul dintre puținii consilieri de la ședință care era de acord cu votarea acestui proiect de hotărâre era Mihai Calinovici. „Eu o să votez acest proiect pentru că consider că este extrem de important să avem angajații plătiți legal la nivelul primăriei. În ultimii 4 ani am tot experimentat diverse expresii referitoare la calitatea muncii desfășurate a funcționarilor. Consider că nu le putem cere să facă performanță, să muncească și mai bine, să dea randament și mai bine, să facă lucruri extra job-ului atâta timp cât noi nici nu venim cu o corecție minimală referitoare la salarii.”, spunea acesta.
Andra Borș să dorit să mai precizeze că amânarea propusă de consilierul Coman „înseamnă, de fapt, să schiem și să evităm majorarea cerută de sindicatul angajaților din primărie. Dacă amânăm acest proiect, luna viitoare va intra oricum de la sine. Și atunci ce facem este doar să întârziem punerea în aplicare a unei legi, să ne mulțumim oamenii care și așa lucrează sub presiune și nu sunt sclavi pe plantație, deci mi se pare normal ca munca să fie și remunerată și să-i încurajăm, într-adevăr, pentru că avem și pretenții ca ei să performeze”.
O replică la această afirmație a avut-o Sebastian Buzilă: „(…) ce spunea dna Andra Borș că oricum o să intre de la sine – ce o să intre de la sine?. Majorarea salariului minim, atât, dar 10% se pune și la cel care ia 6.000 de lei pe lună acum. Intră pentru o parte din ei, nu pentru toți”.
În final, aprobarea proiectului de hotărâre a fost amânată până ce se va cunoaște sursa de finanțare și se va pune la dispoziție statul de funcții și organigrama.
***
Potrivit documentului privind transparența veniturilor salariale publicat pe site-ul Primăriei municipiului Toplița, la data de 26 martie 2024, salariile de bază începeau din jurul sumei de 3.465 lei pentru muncitorii necalificați, șoferi, îngrijitori etc.
Un consilier asistent, avea salariul de bază între 4.461 și 5.167 lei.
Un referent între 4.617 și 4.732 lei.
Un consilier principal între 5.565 și 5.846 lei.
Un consilier superior între 6.557 și 7.233 lei.
Un șef de birou – 8.321 lei.
Un șef serviciu – 8.714.
Trebuie precizat că la acestea se adaugă indemnizația sau norma de hrană, iar pentru unii consilieri și șefi de birou diverse sporuri. De asemenea, nici un angajat nu dispune de vouchere de vacanță.