Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Prima mare plantaţie de cătină din judeţ e la Topliţa… | Informația Harghitei - jurnal independent
vineri , 29 martie 2024
Home » Agricultură/Ecologie » Prima mare plantaţie de cătină din judeţ e la Topliţa…
Prima mare plantaţie de cătină din judeţ e la Topliţa…

Prima mare plantaţie de cătină din judeţ e la Topliţa…

Oameni, locuri, întâmplări

 

Ştiam acest lucru de la d-l Török Eugen, directorul Direcţiei pentru Agricultură Harghita, care participase, nu cu mult timp în urmă, la o întrunire organizată în scopul popularizării avantajelor oferite de culturile de arbuşti fructiferi, într-o zonă propice dezvoltării lor.

Drept urmare, odată ajunsă în Topliţa, mi-am îndreptat paşii către locuinţa doamnei Paula Ilisan, educatoare de profesie, care, ajutată de întreaga familie, şi-a asumat responsabilitatea de a gestiona, după toată rânduiala, problemele legate de plantaţia de cătină înfiinţată anul trecut, pe 5 hectare.

Dar doamna nu era acasă, plecase la Miercurea-Ciuc spre a rezolva o serie de hârtii necesare unui început de drum bun, pe care, până la ea, nimeni din oraş nu mai apucase. Aşa am avut şansa să îi cunosc pe domnul Nicolae şi pe doamna Aurelia Ilisan, părinţii lui Nicolae-Cristinel, soţul Paulei, şi aşa am reuşit să înţeleg cum e să faci una încă nefăcută, sprijinită fiind de întreaga familie…

Calculat şi molcom la vorbă, d-l Nicolae s-a dovedit a fi ca o carte deschisă, povestea cătinei ştiind-o pe de rost, după cum pe de rost ştia, ca fost brigadier silvic, toate capcanele pădurii şi toate frumuseţile ei, specifice fiecărui anotimp.

Am reţinut asta pentru că important a fost şi anotimpul în care cei 8.000 de puieţi de cătină, cumpăraţi de la o firmă de lângă Arad cu 50.000 de lei, au fost plantaţi în decembrie 2014, pe un timp moale, când, în terenul arat şi discuit, au fost săpate manual gropile, la 30 de cm adâncime.

Făcută la insistenţele stâlpului casei, care se temea ca nu cumva primăvara să fie secetoasă, lucrarea în toată complexitatea ei s-a dovedit inspirată, distanţa între rânduri şi alinierea la sfoară fiind perfect vizibile pe măsură ce butaşii începeau a prinde bine rădăcini.

Dar acesta este doar începutul, pentru că dincolo de tot ceea ce presupune alergătură pentru întocmirea documentaţiilor aducătoare de fonduri europene şi fonduri specifice pentru culturile ecologice, au mai fost atâtea altele, începând cu înlăturarea păturii erbacee, care nu are ce căuta în plantaţie în primii trei ani, şi terminând cu tăierile ce dau forma arbustului.

Întorcându-mă însă la momentul plantării, mai notez că în fiecare groapă s-a pus bălegar de grajd, respectiv un supliment natural de calciu şi magneziu, întrucât îngrăşămintele chimice sunt complet excluse, prin praşila manuală excluse fiind şi erbicidele.

Ascultam cu plăcere ce îmi spunea d-l Ilisan şi parcă nu-mi venea să cred că la vârsta sa are atâta energie şi atâta încredere în tot ceea ce presupune adaptarea la nou; o priveam pe d-na Aurelia şi citeam în ochii ei frumoşi bucuria faptelor aducătoare de schimbare, între ele şi temelia viitoarei case, ce va fi înălţată alături de celelalte două, pentru copii şi nepoţi. Ascultam, până la urma-urmelor, o poveste de viaţă în care se împleteau armonios destinele a trei generaţii…

Dar povestea avea şi episoade mai triste în felul lor, pentru că, de pildă, la ferma de vaci au trebuit să renunţe din raţionamente economice ce ţineau de rentabilitate, iar pentru cele 70 de oi au fost nevoiţi să concesioneze păşune. Nu mai spun despre impozitele plătite anual, deloc mici, şi despre gardul care împrejmuia plantaţia de cătină, furat imediat de hoţi pentru a fi ars pe foc.

Şi asta nici n-a fost totul, pentru că, departe de a lăsa să se vadă supărarea, d-l Nicolae mi-a povestit amănunţit şi despre ţeapa pe care a luat-o fiul său, la prima achiziţie de drajoni de cătină, când „nişte golani din Bistriţa” l-au ajutat să piardă vreo sută de milioane de lei vechi, din care a reuşit totuşi să recupereze ceva.

Acum, lăsând trecutul în spate, alături de doamna Aurelia, de Nicolae-Cristinel şi de draga lor Paula, „pe umerii căreia cade tot greul”, domnul Nicolae scrutează încrezător viitorul: „Vreau să cumpărăm un congelator de mare capacitate şi să amenajăm o cameră frigorifică pentru fructele de cătină, care se recoltează prin octombrie-noiembrie pe crenguţe, pentru că altfel nu se poate, arbuştii fiind plini de ţepi”.

Nu ştiam acest lucru, dar aşa am aflat că asta e tehnica prin care fructele congelate de cătină părăsesc rămurelele, după care, până la livrare, se păstrează în congelator.

Unde se vor livra?! „Noi vrem în Germania, şi cred că vom reuşi!”, a venit scurt răspunsul…

Înainte de a-mi lua rămas bun, am mai privit o dată curtea în care toate erau la locul lor, pentru a te face parcă să înţelegi că acolo e o casă de oameni gospodari, am privit florile şi solarul şi am plecat cu speranţa că ne vom revedea sănătoşi, pentru a vă putea spune sfârşitul unei poveşti adevărate, al cărei fir începuse să se depene într-o lună blândă de iarnă a anului 2014…

ŞTEFANA DRĂGHICI

Foto: PAULA ILISAN

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.