Amenzi semnificative pentru abandonarea de deşeuri auto la marginea municipiului Miercurea-Ciuc

0

Garda de Mediu Harghita a anunţat că s-a reuşit identificarea unei persoane care a abandonat recent, la marginea municipiului Miercurea-Ciuc, o cantitate semnificativă de deşeuri rezultate din activităţi de întreţinere auto, fiind aplicată o amendă consistentă şi în cazul operatorului economic de la care proveneau acestea.

„Ca urmare a informaţiilor apărute în mediul online cu privire la abandonări de deşeuri provenite din activităţi de întreţinere auto la marginea municipiului Miercurea-Ciuc, comisarii şi Poliţia Locală Miercurea-Ciuc au reuşit să identifice atât persoana care a abandonat deşeurile, cât şi operatorul economic de la care proveneau deşeurile. Conform prevederilor OUG nr. 92/2021 privind regimul deşeurilor, abandonarea, aruncarea, precum şi ascunderea deşeurilor constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 30.000 lei la 45.000 lei pentru persoanele fizice şi de la 50.000 lei la 70.000 lei pentru persoanele juridice. Producătorii de deşeuri sau, după caz, orice deţinător de deşeuri are obligaţia de a efectua operaţiunile de tratare prin mijloace proprii sau prin intermediul unui operator economic autorizat care desfăşoară activităţi de tratare a deşeurilor sau a unui operator public ori privat de colectare a deşeurilor”, se arată într-un comunicat postat pe pagina oficială de Facebook a Gărzii de Mediu Harghita.

Potrivit sursei citate, cel care a abandonat deşeurile a fost amendat de poliţia locală, iar operatorul economic de la care proveneau deşeurile a fost sancţionat de comisarii Gărzii de Mediu cu o amendă în valoare de 40.000 de lei. Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Locale Miercurea-Ciuc, persoana care a abandonat deşeurile a primit o amendă de 30.000 de lei. (E.G.)

Comentarii:

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.