Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Până în acest moment: Cantitatea de afine recoltată de Direcţia Silvică Harghita, de patru ori mai mică faţă de aceeaşi perioadă a anului trecu | Informația Harghitei - jurnal independent
sâmbătă , 20 aprilie 2024
Home » Agricultură/Ecologie » Până în acest moment: Cantitatea de afine recoltată de Direcţia Silvică Harghita, de patru ori mai mică faţă de aceeaşi perioadă a anului trecu
Până în acest moment: Cantitatea de afine recoltată de Direcţia Silvică Harghita, de patru ori mai mică faţă de aceeaşi perioadă a anului trecu

Până în acest moment: Cantitatea de afine recoltată de Direcţia Silvică Harghita, de patru ori mai mică faţă de aceeaşi perioadă a anului trecu

Direcţia Silvică (DS) Harghita a recoltat, până în momentul de faţă, o cantitate de sub 10 tone de afine, faţă de 40 de tone cât s-a înregistrat anul trecut în aceeaşi perioadă.

Directorul DS Harghita, ing. Cătălin Mutică, a declarat că în perioada de vară, în special în lunile iulie şi august, silvicultorii se ocupă de recoltarea fructelor de pădure, fiind o activitate la care rezultatele fluctuează de la an la an, în funcţie de anumite condiţii. „De exemplu, anul trecut am avut o producţie foarte bună la afine, în detrimentul zmeurii, care în ultimii ani scade, deoarece s-au redus suprafeţele pe care zmeurul se extinde, în special tăierile rase”.

Directorul DS a spus că „anul acesta se pare că producţia de fructe de pădure va fi mult mai mică decât anul trecut. Vorbim de afine, fiindcă la zmeură nu ne aşteptăm la cantităţi mari”. Ing. Cătălin Mutică a arătat că anul trecut, până la această dată, se recoltase o cantitate de 40 de tone de afine, iar în acest an s-a cules sub 10 tone.

Una din cauze se pare că o constituie seceta, producţia de afine nefiind la nivelul de anul trecut, însă şi interesul mai scăzut din partea culegătorilor faţă de anii anteriori. Preţul oferit culegătorilor este de 7 lei pentru un kilogram de afine şi 5,5 lei pentru un kilogram de zmeură. Ing. Cătălin Mutică a explicat că s-a pornit de la aceleaşi preţuri ca şi cele practicate anul trecut. Însă dacă preţul final creşte, atunci şi sumele de bani date culegătorilor pentru un kilogram de fructe creşte. Revenind la cantitatea mică de afine, directorul DS a spus că poate e un pic întârziată producţia şi poate la toamnă o să fie o producţie mai bună la măceşe, astfel se vor compensa.

După ce sunt recoltate, fructele sunt transportate la Centrul de producţie de la Gheorgheni. Aici, fructele de pădure sunt refrigerate sau congelate, în funcţie de produsul comandat. După care sunt livrate la societatea comercială cu care este încheiat contractul în acest sens. Direcţia Silvică are încheiat un contract cu un operator comercial care livrează fructele de pădure numai în străinătate, mai exact în Germania. Directorul DS a precizat că anul trecut au fost încheiate şi contracte interne, cantitatea fiind mai mare. Anul acesta, până în momentul de faţă, fructele colectate de Direcţie ajung doar în străinătate.

În ceea ce priveşte colectarea ciupercilor, ing. Cătălin Mutică a spus că acest drept este cesionat către diferite societăţi comerciale, ca în fiecare an.

În 2014, DS Harghita a recoltat o cantitate totală de 157 de fructe de pădure: 108 tone de afine şi 49 de tone de zmeură. (Şt.P.)

Comentarii:

comentarii

One comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.