Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Oi pentru turci | Informația Harghitei - jurnal independent
vineri , 29 martie 2024
Home » Agricultură/Ecologie » Oi pentru turci
Oi pentru turci

Oi pentru turci

După mai bine de un deceniu de când a interzis importul de oi şi de produse ale acestora, Turcia îşi va deschide din nou graniţele pentru ciobanii de la noi, lucru dorit şi aşteptat chiar şi aici, în Harghita, după cum îmi mărturisea cu ceva vreme în urmă domnul Ioan Avărvarei, preşedintele Asociaţiei Judeţene a Crescătorilor de Ovine de pe aceste meleaguri, preocupat de ceea ce ar trebui să facă pentru ca lucrurile să pornească cu dreptul.

Oricum, ele deja au demarat şi sper că într-un ceas bun al zilei de 30 ianuarie a.c., când, la Ankara, a avut loc întâlnirea de lucru dintre delegaţia Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) din România şi delegaţia Autorităţii Veterinare Centrale din Turcia, subiectul principal al discuţiilor vizând reluarea exportului de ovine vii, precum şi reluarea tranzitului rutier prin ţara gazdă a reuniunii.

Şi dacă până în 2002, anul în care exportul către Turcia a încetat, ţara noastră trimitea acolo şi carne de ovine, acest lucru nu se va mai întâmpla acum, Turcia dispunând în prezent de un excedent de animale destinate sacrificării.

Cu sublinierea că delegaţia turcă a apreciat efortul făcut de ANSVSA în sensul recunoaşterii de către Oficiul Internaţional de Epizootii a celor 19 judeţe libere de scrapie (Encefalopatie Spongiformă Transmisibilă), nu pot să nu vă spun că între ele se numără şi Harghita, alături de judeţul nostru mai figurând Argeşul, Bacăul, Botoşaniul, Braşovul, Covasna, Dâmboviţa, Giurgiu, Gorj, Maramureş, Mehedinţi, Neamţ, Olt, Sălaj, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea şi municipiul Bucureşti.

Dincolo însă de efortul celor de la Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, mai trebuie spus că pentru aceste rezultate, în teritoriu „vinovaţi” se fac atât medicii veterinari de la direcţii, cât şi medicii veterinari de la circumscripţii, în cazul nostru specialiştii harghiteni din reţeaua sanitar-veterinară care au făcut ceea ce trebuiau să facă spre a le lua, iată, faţa colegilor lor din judeţe cu tradiţie, nume şi renume, cum ar fi de pildă Sibiul sau Constanţa.

Fără a aplauda faptul că de pe lista celor 19 judeţe libere de scrapie lipsesc încă destule unităţi administrativ-teritoriale cu potenţial în ceea ce priveşte sectorul creşterii ovinelor, vă mai spun că exportul către Turcia ar putea fi reluat, din câte am înţeles, după ce o delegaţie de experţi veterinari de acolo va vizita România pentru a evalua şi agrea fermele de carantină.

Sinceră să fiu nu ştiu când se va întâmpla asta, dar m-aş bucura să aflu că atunci când se va da undă verde pentru export, oamenii de aici, crescătorii de ovine harghiteni, vor fi pregătiţi să-şi valorifice surplusul de animale la un preţ care să le răsplătească cu adevărat munca…

ŞTEFANA DRĂGHICI

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.