TRANSILVANIA FURATĂ. Probleme ale retrocedărilor ilegale de proprietăţi. De ce statul român nu reacţionează? (IV) | Informația Harghitei - jurnal independent
miercuri , 1 decembrie 2021
Home » Societate » TRANSILVANIA FURATĂ. Probleme ale retrocedărilor ilegale de proprietăţi. De ce statul român nu reacţionează? (IV)
TRANSILVANIA FURATĂ. Probleme ale retrocedărilor ilegale de proprietăţi. De ce statul român nu reacţionează? (IV)

TRANSILVANIA FURATĂ. Probleme ale retrocedărilor ilegale de proprietăţi. De ce statul român nu reacţionează? (IV)

– Teme dezbătute la Universitatea de Vară Izvoru-Mureşului –

 Stupefiantul caz al Liceului „Unirea” din Târgu-Mureş

Olimpiu Sabău, consilier municipal la Târgu-Mureş, a făcut un istoric al retrocedării ilegale a Liceului „Unirea” din localitate, pe care-l reproducem pe scurt: „Colegiul Unirea are şi învăţământ preuniversitar, de la şcoala generală la învăţământ liceal de înaltă clasă şi tradiţie, unde sunt şi clase maghiare. Noi avem o experienţă tristă, Liceul Bolyai, care a fost liceu mixt, care la un moment dat s-a decis că va fi exclusiv liceu în limba maghiară, iar toţi copilaşii români au fost mutaţi. Clădirea Liceului Unirea a fost înfiinţată dintr-un fond de burse catolice ardelene înfiinţat de Maria Tereza în 1870. Acest fond de burse era, să zicem, similar cu fondul de pensii al României, adică o entitate patrimonială publică distinctă de alte entităţi. Din acest fond de burse s-au construit o serie de clădiri în Transilvania – şi atenţie, aceste fonduri erau publice. În anul 1932, statul român încheie cu Vaticanul un Concordat, similar unui tratat internaţional, în care părţile se asigură reciproc cu privire la garantarea drepturilor de proprietate a statului român pe clădirea unde astăzi funcţionează Colegiul Unirea, iar statul român garantează dreptul de administrare în favoarea statusului romano-catolic. Pe atunci, cultura, învăţământul erau organizate pe lângă biserici, care le gestiona mult mai bine decât putea statul în acele vremi. Statusul romano-catolic era o persoană de drept public din acel moment, distinct şi neconfundat cu Biserica catolică. În 1940, statul român denunţă acel Concordat, deci nu mai recunoaşte dreptul de administrare al statusului. Ei, în anul 2004 Biserica romano-catolică din Ardeal obţine, prin comisia din cadrul Guvernului, retrocedarea acelui imobil. În actele depuse, traduse, scrie că prim-proprietar este Fondul de burse al Bisericii romano-catolice, nu Fondul de burse catolice, cum scrie în actul de înfiinţare. Iată că avem deja două entităţi diferite! În 2004, statul român retrocedează, se încheie un contract de închiriere cu municipiul Târgu-Mureş până în 2009, când Biserica romano-catolică refuză să mai încheie alt contract, şi până în 2014 Colegiul funcţionează acolo de facto şi nu de jure. În 2013, Biserica romano-catolică încheie un contract de comodat cu o persoană de drept privat de data aceasta, numită Fundaţia Statusul romano-catolic. Fundaţia începe presiuni asupra Primăriei şi Consiliului local, prin care ne cere să înfiinţăm în clădire un liceu nou, care să se cheme Rákóczi Ferenc al II-lea, liceu religios în limba maghiară de stat, adică un liceu confesional de stat; tot în acea negociere – la care de fapt participa Biserica – Fundaţia cere să se investească 1,5 milioane de lei într-unul din corpurile de clădire şi, totodată, municipiul Târgu-Mureş să plătească chirie pentru nou-înfiinţatul Liceu teologic Rákóczi! Şantaj şi nebunie curată! A trecut proiectul de hotărâre prin Consiliul local, fără votul meu – şi iată: clădire retrocedată, plătim 1,5 milioane pentru investiţii, iar târg-mureşenii plătesc chirie şi pentru Colegiul Unirea, şi pentru nou-înfiinţatul liceu maghiar catolic. Multiplicaţi acest caz la nivel de Transilvanie şi vedeţi care sunt sumele plătite de fapt de statul român”.

Vorbind în nume personal, deoarece statutul său de judecător la Curtea Constituţională nu-i permite să emită opinii publice, d-l Valer Dorneanu afirma că „am urmărit epopeea retrocedărilor încă din anii 1990, dar legea de atunci purta germenii unei neîmpliniri, nu era totală: dacă noi atunci, pe lângă ce se poate restitui în natură am fi dat dreptul la o despăgubire reală aşa cum au făcut ungurii, cehii – prin acţiuni, prin orice altceva, legislaţia de atunci ar fi rămas aşa cum a rămas în Ungaria, în Polonia, în Cehia, definitivă. Pentru că n-a fost aşa şi prin 1993-96 principiul restitutio in integrum a luat conotaţii de o largheţe şi de o violenţă rare, lucrurile au evoluat altfel. Eu nu pot comenta soluţiile juridice pe care le propuneţi sau soluţiile nedrepte care vin fie din partea unor autorităţi administrative, fie din partea unor autorităţi judecătoreşti; însă v-aş ruga să nu vă lăsaţi influenţaţi de spiritul altor manifestări de prin vecini, care altfel judecă lucrurile, altfel le exprimă şi mai ales altfel se manifestă. Să se caute soluţiile juridice care se mai pot, pentru că unele chestiuni au intrat în domeniul lucrului definitiv judecat şi făptuit. Ştiu că instanţele, inclusiv de la cel mai înalt nivel, au transformat dreptul de proprietate, l-au dus până la diverse componente, dezmembrăminte care nu trebuiau să acceadă până la dreptul de proprietate. Există şi practica de a se lua de către fundaţii acum înfiinţate nişte nume vechi, de a le aduce în actualitate şi de a revendica bunurile pe care acelea nici nu le aveau în proprietate, ci în folosinţă sau administrare. S-au făcut multe lucruri nedrepte, multe strâmbătăţi. Dar nu puneţi toate în cârca statului, care poate fi acuzat că n-a avut strategiile necesare; au fost oameni care nu şi-au făcut datoria ca lumea pe la prefecturi, prin administraţie – dar faptele au fost făcute de avocaţi, de judecători, de notari, de primari. La noi peste tot s-au găsit fisuri”.

Marcel Bărbătei, publicist: „E de reţinut modul de driblare a sistemului judiciar de la noi prin repartizarea dosarelor de retrocedări ilegale la aceiaşi şi aceiaşi judecători. Judecători care se ştiu, cu nume, cu toate falsurile pe care le-au acceptat şi cu toate judecăţile lor strâmbe. Sunt o pată pe obrazul justiţiei române acei judecători, nu sunt mulţi, dar ajunge o măciucă la un car de oale. Pe de altă parte, e strict necesară înfiinţarea unei comisii de anchetă care să pună în braţele DNA aceste hotărâri contrare legii şi alte dosare despre falsurile care se fac pe partea de moştenitori, care se fac la notariat, poate că măcar o parte se vor recupera”.

Ioan Sabău Pop, preşedintele Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş: „Repet: Forumul Transilvania Furată din 19 aprilie 2014 a dat soluţii, le-am transmis Guvernului, surzenia este totală, am avut şi la Curtea Constituţională intervenţii, important este de a declara printr-o iniţiativă legislativă revizuibile aceste cazuri. Avem un precedent, Legea 59 din 1993, care prevede că în termen de 6 luni pot fi declarate revizuibile toate procesele de restituire din 1991-93; Legea 59 a fost atacată la Curtea Constituţională şi s-a statuat că este constituţională, deci există un precedent de jurisprudenţă constituţională. Cu grija potrivită se poate iniţia o măsură legislativă de declarare ca revizuibile a tuturor acestor restituiri cu cântec prin încălcarea unor legi fundamentale ale statului român – Reforma din 1921, Reforma agrară din 1923, Legea reformei agrare din 1945. Se pune problema dacă încălcăm azi Convenţia armistiţiului din 1944, din 12 septembrie, care este un act de drept public şi drept internaţional – şi dacă putem ignora azi o hotărâre judecătorească din 1926 dată de Curtea de Apel Sibiu, cu Hamangiu preşedinte. Păi nu este aceea o hotărâre judecătorească dată într-un stat de drept, când avea România Curte de Casaţie şi erau corifei adevăraţi printre judecători? Autoritatea are pâinea şi cuţitul, autorităţile statului român, care trebuie să acţioneze altfel”.

 

 „La Ip, la Trăznea, moştenitorul criminalului care a omorât 187 de persoane vine şi cere să i se dea satul”

Eugen Popescu, preşedintele executiv al Fundaţiei Naţionale pentru Românii de Pretutindeni: „E de văzut dacă aceste servicii (secrete – n.n.) au informat unitatea centrală asupra acestor ilegalităţi comise de-a lungul atâtor ani de zile şi aceasta informat demnitarii statului român, unde au ajuns informările şi dacă demnitarul respectiv le-a luat în seamă. Aceste retrocedări ilegale sunt un atentat la siguranţa statului naţional unitar român. Trebuie identificaţi cei care în Parlament n-au luat iniţiativele legislative necesare împotriva acestui jaf la adresa poporului român. Lăsând instituţiile pe mâna unor infractori, aceştia vor trimite mai departe alţi infractori care să conducă alte instituţii. Trebuie dreptate în România şi trebuie începută de undeva această dreptate. Eu cred că acea comisie care există deja în Parlamentul Român, Comisia Nana se numeşte, trebuie transformată într-o comisie care să ancheteze retrocedările ilegale în Transilvania, dar şi în restul ţării – şi să aducă în faţa justiţiei toate acele persoane care comit jaful la care asistăm acum, fără nici un fel de reacţie la nivelul guvernanţilor”.

Ioan Sabău Pop: „E de reţinut că se retrocedează clădirile importante din centrele oraşelor din care românii trebuie să plece. În Braşov este situaţia cu muzeele, în Cluj sunt 52 de instituţii retrocedate, la Oradea avem două instituţii foarte importante care trebuie evacuate, avem greşeli elementare făcute de judecători de la Înalta Curte. Am o situaţie cu Centrul Cultural Arcuş, unde procurorii pur şi simplu nu vor să citească textele noastre, nu vor să afle dacă persoanele acelea care revendică există sau nu – şi eu cred că nu, pentru că n-au număr de buletin, adresă, date de stare civilă. Procurorii au câte 40 de dosare, le scot într-o zi şi scriu nu se confirmă, nu se confirmă şi gata, iar inspecţia judiciară este organ de reabilitare, nu de tragere la răspundere a judecătorilor. În alt caz, la Sighişoara, procuratura ne spune că fapta s-a prescris pentru că au trecut 8 ani, dar de 9 ani n-a făcut nimeni nimic în dosarul respectiv. Am văzut procese în care se cer zeci de mii de hectare şi nu e nimeni din partea statului român, pur şi simplu nu se prezintă, trebuie făcute presiuni pentru ca autorităţile să-şi facă treaba, asta e culmea! Cum e şi situaţia în cazul Bánffy, se cer 9.300 de hectare şi s-a descoperit apoi că era trecut în Legea Casei de Administrare şi Supraveghere a Bunurilor Inamice, deci n-avea nici un drept.  La Ip, la Trăznea, moştenitorul criminalului care a omorât 187 de persoane vine şi cere să i se dea satul. E foarte grav, pentru că în Transilvania noi ne întoarcem la formele de proprietate din 1700, deci noi mai trebuie să naştem o dată un Horea care să lupte pentru aceleaşi drepturi pentru care a luptat Horea la timpul său. E foarte gravă situaţia pentru că sute de mii de hectare de pădure, de clădiri publice se restituie fără să fie cazul, căci ce a fost clădire publică la statul austriac, rămâne clădire publică şi la statul român, ori bisericile maghiare şi ale saşilor revendică ceea ce de fapt nu a fost a lor; a fost a lor biserica, dar nu clădirea şcolii, a finanţelor, pădurea şi aşa mai departe. De unde lipsa de reacţie a autorităţilor? Din trădare, din impostură, din lipsă de patriotism, din inconştienţă, din faptul că ei stau pe un loc ce nu-i al lor. Daţi-mi un exemplu de ministru serios, de parlamentar serios, celor care reacţionau mai înainte li s-a pus etichetă de comunişti, de naţionalişti şi au fost anihilaţi, avem un consens al trădării şi al umilinţei. De pildă este în Codul civil o prevedere la presiunile holding-urilor internaţionale că în raporturile contractuale se poate desface contractul fără justiţie, deci unilateral, cum îi vine lui bine. Am văzut la Prefectura Mureş o notificare ameninţătoare dată de Chioariu că-l va denunţa pe prefect dacă nu eliberează nişte titluri de proprietate şi nişte păduri de zeci de mii de hectare unor persoane cărora chipurile li se cuveneau. Am avut un proces unde au încurcat stânga cu dreapta, pe Valea Mureşului, la Lunca Bradului, expertul a spus că, în sensul de curgere a apei, dreapta-i stânga şi invers, aşa că s-a dat un munte din stânga, unde e şi un sat, Jirca. Sunt nişte absurdităţi cumplite! Ştiţi ce onorariu aveau adversarii mei în procesul pe care l-am câştigat cu Târgu-Mureşul? 7.000 de hectare de pădure, şi eu m-am dus pentru zero lei”.

Consemnare de M. GROZA

 

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.