„Se va transnistriza Bucovina? Şi români cad pe frontul ruso-ucrainean!”

august 17, 2023 in (Inter)Național, Societate

În cursul zilei de miercuri, 16 august, tematica abordată la Universitatea de Vară de la Izvoru Mureşului s-a concentrat asupra „drepturilor minorităţilor româneşti din jurul frontierelor şi din Balcani”

Ucraina este în stare de război, o ştim cu toţii. Acolo mor oameni: ucraineni, dar şi români din sudul Basarabiei – regiunea Osdesa, unde trăiesc 124.000 de români, din Nordul Bucovinei – Ţinutul Herţa, unde vieţuiesc 350.000-400.000 de români şi din Maramureşul istoric – regiunea Tanscarpatia, unde sunt aproximativ 40.000 de români, ca să nu mai vorbim despre comunităţile româneşti în mare parte asimilate de la est de Bug şi până în Crimeea.

„Acum avem aproximativ o jumătate de milion de români (în Ucraina – n.a.) într-o situaţie grea, aflată la limita disperării, pentru că, după un regim sovietic extrem de dur, care le-a închis şcolile, dar care i-a lăsat totuşi cât de cât să existe, a venit Ucraina, stat independent, care vrea să se afirme şi care, din păcate, cu tot sprijinul şi cu tot ajutorul pe care noi i l-am dat, are o politică destul de dură împotriva românilor noştri, le închide şcolile, dau legi precum Legea Minorităţilor Naţionale şi Legea Educaţiei Naţionale care sunt împotriva drepturilor minorităţilor româneşti şi împotriva celorlalte minorităţi din Ucraina de altfel”, a precizat Eugen Popescu, preşedintele Fundaţiei Naţionale pentru Românii de Pretutindeni, în preambulul dezbaterilor.

Avocatului Eugen Pătraş a vorbit despre legile mai sus menţionate şi de impactul lor asupra comunităţii româneşti acolo trăitoare.

„În 2017, după ce a fost adoptată Legea Educaţiei, administraţia regională a protestat, declanşând un val de atacuri la adresa comunităţii româneşti, în vreme ce autorităţile se referă la faptul că în perioada de război nu trebuie să discutăm aşa ceva. Dacă vă amintiţi discursul lui Volodimir Zelenski în faţa Parlamentului României din data de 4 aprilie 2022, domnia sa a afirmat că lucrurile acestea le vom discuta după război. Nimeni nu ştie când se va sfârşi acest război, iar dacă se va transnistriza Ucraina, ceea ce este foarte probabil, va fi un conflict îngheţat de genul Transnistriei din Republica Moldova. (…) Pe de altă parte, a pune în discuţie asemenea lucruri te poate eticheta ca adversar al Ucrainei. Structurile europene – Comisia de la Veneţia de exemplu, a avut aceleaşi observaţii când a emis opinia sa în ceea ce priveşte Legea Educaţiei din Ucraina în 2017 şi ulterior la apariţia Legii Minorităţilor Naţionale în decembrie 2022 emisă de Rada Supremă. Specialiştii în domeniu afirmă că da, există o restrângere drastică a drepturilor existente, drepturi care ne-au fost şi sunt în continuare asigurate de Constituţia Ucrainei – care spune clar în articolul 53 că statul ucrainean garantează dreptul minorităţilor naţionale la Educaţie în limba maternă. Pe de altă parte, în art. 22, aliniat 3 se spune că la adoptarea altor legi nu se admite restrângerea drepturilor existente. Or, ceea ce s-a adoptat în 2017 cu Legea Educaţiei nu există în nicio ţară din UE considerată democratică. Este interesant de observat că, dacă în perioada sovietică, fără a face apologia sistemului sovietic, noi învăţam în aşa-numita limbă moldovenească toate materiile, cu excepţia Limbii şi literaturii ruse, iar acum ni se bagă pe gât procentele: până în clasa a V-a – 20%, după care până într-a IX-a – 40 % şi într-a X-a şi a XI-a – 60% în ucraineană, deşi nici tratatul cu România şi nici Constituţia nu vorbesc despre procente. Potrivit datelor Ministerului Educaţiei din Ucraina, în 1991, în cele trei regiuni – Maramureşul istoric, Cernăuţi şi Odesa – funcţionau 132 de şcoli cu limbă de predare moldovenească. Acum numărul acestora s-a redus la jumătate şi odată cu aplicarea noii Legi a Educaţiei nu va mai fi niciuna, asta este situaţia reală. Deseori auzim teza că naţiunea titulară din Ucraina a avut mult de suferit, dar o precizare se impune: toţi am avut de suferit şi ca să vin cu o cifră concretă: numărul deportaţilor din anii ’40-’50 din nordul Bucovinei, din circa 100.000 de deportaţi şi decedaţi în gulagurile sovietice, marea majoritate proveneau din raioanele cu populaţie compactă românească. Trei sferturi din cei care nu s-au întors acasă au fost români. (…) Românii noştri mor şi pe frontul ruso-ucrainean, numai oficialii din Herţa susţin că sunt aproximativ 800 de români pe frontul ruso-ucrainean. Problemele despre care vorbim nu sunt nişte mofturi ale comunităţii, ci sunt interese legitime, drepturi garantate de Constituţie, la care s-au referit şi structurile europene”, a detaliat av. Eugen Pătraş.

Din punctul său de vedere, românii din Ucraina nu pot accepta un regres al drepturilor lor şi aşa restrânse la momentul dispariţiei URSS de pe harta Europei, când „situaţia era dramatică”.

„Noi stăm acum ca nişte ostatici în faţa relaţiei Kiev-Bucureşti – Bucureşti-Kiev şi aşteptăm nişte rezultate. Cerem şi Bucureştiului să se implice mai mult, fiindcă forţa de convingere a comunităţii româneşti, care nu are niciun reprezentant în Rada Supremă, este insuficientă pentru a determina Kiev-ul să îşi schimbe această atitudine. Implicarea statului român prin structurile sale centrale este absolut necesară. Dacă se va merge în continuare cu o asemenea politică de ucrainizare forţată, în maximum 15 ani vom ajunge în situaţia fraţilor din Valea Timocului”, a afirmat Eugen Pătraş.

La rândul său, Anatol Popescu, preşedinte şi membru fondator al Asociaţiei Naţional-Culturale „BASARABIA” a Românilor din regiunea Odesa (Ucraina), a arătat că în sudul Basarabiei trăiesc, conform unicului recensământ din perioada independenţei Ucrainei, din 2001, în jur de 80.000 de etnici declaraţi moldoveni doar în raioanele basarabene ale regiunii Odesa, alţi 43.000 de etnici moldoveni se află dincolo de Nistru, în Podolia. În sudul Basarabiei, în ultimul an şcolar au fost înscrişi sub 2.000 de elevi care frecventează clase cu predare în limba română, zisă moldovenească de către autorităţile ucrainene. Potrivit sursei citate, de cinci luni s-a revenit la normalitate şi la Chişinău, dar Kievul nu s-a răzgândit şi „continuă să dezbine învăţământul şcolar românesc în Ucraina”.

„În sudul Basarabiei, pe fâşia fostelor judeţe Cahul, Bolgrad şi Ismail, acolo unde avem şcoli seculare, apărute în 1856, vom ajunge să deschidem cu mari eforturi şcoli duminicale. Cu părere de rău vă spun, conform statisticilor, în 2016 aveam 2.693 de elevi care frecventau clase cu predare în limba moldovenească în regiunea Odesa, iar în 2023 avem 1.983 de copii înscrişi în clasele cu predare în limba zisă moldovenească, minus 26% în şase ani. Dacă se menţine acest trend, în următorii şase ani scădem sub 1.500 sau chiar sub o mie de elevi. În regiunile Cernăuţi şi Transcarpatia se constată o scădere de 6% (cu peste 700 de elevi) a numărului elevilor care frecventează clase cu predare în limba moldovenească”, a specificat Anatol Popescu.

În ceea ce priveşte războiul ruso-ucrainean, preşedintele Asociaţiei Naţional-Culturale „BASARABIA” a Românilor din regiunea Odesa afirmă că „populaţia românească este în pericol de invazie foarte mare şi în pericol fizic”, oamenii nemaisimţindu-se în siguranţă în zonă. „Este un exod masiv al populaţiei româneşti, foarte multe s-au stabilit în România, familii întregi care au venit cu copiii în ultimul an şi jumătate, în sistemul de învăţământ fiind înscrişi un număr infim de copii, în jur de 2.000”, a anunţat Anatol Popescu.

Vlad Cubreacov – consilier în Senatul României, preşedinte al Asociaţiei „Răsăritul Românesc” din Republica Moldova pentru sprijinirea diasporei şi al Institutului pentru Dezvoltare Regională şi Administrativă Durabilă, a vorbit despre rolul Bisericii Ortodoxe Române (BOR) în susţinerea românilor din Ucraina.

„În condiţiile conflictului militar purtat de Federaţia Rusă în Ucraina, nu putem trece cu vederea faptul că, potrivit informaţiilor apărute sporadic în presă, peste 200 de etnici români au căzut pe front, în apărarea integrităţii teritoriale şi independenţei Ucrainei. Este o jertfă de sânge pe care minoritatea românească din Ucraina a dat-o pentru acest stat, în condiţiile în care tratamentul aplicat minorităţii din care aceşti soldaţi au făcut parte pe plan identitar, şcolar, bisericesc este cel pe care îl cunoaştem. Referindu-ne strict la situaţia bisericească şi confesională din Ucraina, BOR nu poate fi neglijată ca vector spiritual şi ca vector integrator al spaţiului românesc, prin intermediul unor instituţii concrete. Valoarea geo-spirituală pe care Biserica Ortodoxă Română o are este incontestabilă, ea fiind cea de-a doua Biserică Ortodoxă ca mărime după cea a Moscovei – cu care se află într-un diferent canonic major în Basarabia – şi cea mai numeroasă Biserică Ortodoxă de pe cuprinsul Uniunii Europene şi al NATO”. (…) În Ucraina, numărul bisericilor în care se slujeşte în limba română este dublul numărul şcolilor cu predare în Limba română, fapt care demonstrează rolul identitar care îi revine”, a relatat consilierul Vlad Cubreacov.

Potrivit sursei citate, în prezent sunt funcţionale în jur de 60 de şcoli pentru o comunitate împrăştiată în 121 de localităţi, în care mai funcţionează biserici ortodoxe în limba română.

„Asistăm în mod evident la un regres, la un fenomen amplu de asimilare şi acesta trebuie frânat şi oprit. În concluzie, pe plan bisericesc soluţia pentru comunitatea românească din Ucraina este organizarea românilor conform noii legislaţii în cadrul unei Biserici Ortodoxe Române subordonate Patriarhiei Române. Pentru acest demers există toată deschiderea instituţiilor bisericeşti din România şi din Republica Moldova şi suntem gata să asigurăm întreaga asistenţă tuturor credincioşilor care doresc să se separe de jurisdicţia abuzivă a Moscovei revenind la sânul BOR, de la care au fost smulşi în 1940”, a afirmat Vlad Cubreacov.

Moderatorul dezbaterii, Eugen Popescu, a completat că preoţii ortodocşi din Ucraina „sunt supuşi unor presiuni teribile din partea serviciilor secrete ucrainene, pentru a nu trece la Biserica Ortodoxă Română. Sperăm ca ei să reziste şi să facă în final pasul pe care trebuie să-l facă”.

Concluziile primei părţi a dezbaterii pe tema „Drepturilor minorităţilor româneşti din jurul frontierelor şi din Balcani” i-au aparţinut senatorului Claudiu Târziu, preşedintele Consiliului Naţional de Conducere al partidului Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR).

„Cred că suntem totuşi departe de a trage concluziile, dar aş vrea să subliniez câteva lucruri pe care le-am trăit în priză directă şi pe care românii trebuie să le cunoască. Înainte de toate, durerile românilor din acele părţi ale trupului ţării care nu se mai află în graniţele statului român nu au rămas necunoscute, nu sunt ignorate şi nu doar de către zona civică a societăţii româneşti, ci şi de o parte a zonei politice. Eu, personal, am mers cam peste tot unde sunt comunităţi româneşti istorice, în primul an de mandat asta am făcut. Am mers în calitate oficială nu pentru că nu cunoşteam realităţile, le cunoşteam foarte bine, eram preocupat de ce se întâmplă cu românii din afara graniţelor de zeci de ani; de aceea am şi preluat funcţia de preşedinte al Comisiei pentru Românii de pretutindeni din Senat, pentru că ştiam foarte bine tema, subiectele, ştim cu ce se confruntă românii de afară şi vreau să încerc să ajut cumva. Dar am fost în calitate oficială pentru a da un semnal politic: întâi românilor de acolo care îşi pierduseră curajul şi pe bună dreptate şi nu mai aveau niciun orizont de aşteptare şi în al doilea rând pentru a da un semnal politic autorităţilor locale. În regiunea Odesa, înainte de izbucnirea războiului, am avut o întâlnire cu guvernatorul regiunii şi cu alţi reprezentanţi politici, care efectiv m-au sfidat în privinţa limbii române şi a aşa-zisei limbi moldoveneşti. Le-am explicat că nu există nicio limbă moldovenească, că au datoria să recunoască această realitate şi să se comporte în consecinţă, iar guvernatorul mi-a spus că aceasta este o problemă între Dumneavoastră şi Republica Moldova, hotărâţi-vă ce limbă aveţi, deşi la Kiev se recunoştea că este o similitudine totală între cele aşa-zise două limbi. E o singură limbă de fapt, Limba română, şi moldoveneasca a fost folosită de regimul sovietic, pentru a impune o diferenţă faţă de România şi pentru a spune că moldovenii sunt altceva decât români. La Cernăuţi ai putea spune că lucrurile stau puţin mai bine decât în regiunea Odesa, dar în fapt nu este aşa, pentru că se duce o politică de intimidare, nu doar de asimilare forţată şi de descurajare a oricărei manifestări pro-româneşti. Orice proiect care se face acolo este trecut prin filtrele serviciilor de securitate, neexistând nicio libertate de manifestare chiar dacă banii vin din România. Pur şi simplu Ucraina se poartă cu românii care trăiesc pe teritoriul ei ca şi cum i-ar fi duşmani; şi într-un fel sunt duşmanii ei, pentru că ei sunt ai locului, sunt la locul lor, în vreme ce ucrainenii nu sunt. Ucrainenii sunt invadatori acolo şi trebuie să ştie lucrul acesta, că au beneficiat de un tratat semnat de doi mari criminali ai istoriei: Hitler şi Stalin, că această înţelegere, în consecinţele ei cele mai nefaste, s-a prelungit şi după război, că astăzi Ucraina spune că Bucovina de Nord, Ţinutul Herţa, Basarabia de Sud şi Maramureşul istoric sunt ale lor este doar o chestiune de poziţionare politică, dar nu poate ascunde realitatea – că aceste ţinuturi sunt şi vor fi mereu româneşti, indiferent dacă acolo vor mai trăi sau nu vor mai trăi vreodată vreun român şi ele trebuie să revină la România nu pe calea armelor, pentru că noi suntem parte a tratatelor care vizează buna vecinătate şi înţelegerea dintre state, dar pe o cale diplomatică şi presiuni constante care duc la acest rezultat care nu trebuie să înceteze până duc la acest rezultat – un act de dreptate făcut României şi românilor. Sună foarte dur şi incorect politic ceea ce spun eu în contextul Războiului din Ucraina, dar asta este realitatea, noi nu am mers peste ucraineni aşa cum au mers ruşii, dar ucrainenii ocupă teritorii româneşti şi trebuie să o spunem”, a concluzionat Claudiu Târziu.

Ediţia a XX-a a Universității de Vară de la Izvoru Mureşului este organizată, în perioada 15-20 august, de Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş, Fundaţia Naţională pentru Românii de Pretutindeni, Centrul European de Studii Covasna-Harghita (Sf. Gheorghe), cu binecuvântarea Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei. Gazdele sunt ca întotdeauna comuna Voşlăbeni şi Complexul Sportiv Naţional Izvoru Mureşului.

Cu detalii din partea a doua a dezbaterii de miercuri vom reveni.

Consemnare de DANIELA MEZEY