Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Se pare că situaţia economică existentă la nivel european, provocată de COVID-19, va afecta şi cererea pentru ciupercile şi fructele de pădure din Harghita | Informația Harghitei - jurnal independent
joi , 25 aprilie 2024
Home » Agricultură/Ecologie » Se pare că situaţia economică existentă la nivel european, provocată de COVID-19, va afecta şi cererea pentru ciupercile şi fructele de pădure din Harghita
Se pare că situaţia economică existentă la nivel european, provocată de COVID-19, va afecta şi cererea pentru ciupercile şi fructele de pădure din Harghita

Se pare că situaţia economică existentă la nivel european, provocată de COVID-19, va afecta şi cererea pentru ciupercile şi fructele de pădure din Harghita

  • Direcţia Silvică Harghita a cesionat, până în prezent, dreptul de recoltare pentru 18 tone de ciuperci, în scădere substanţială faţă de anii trecuţi
  • În ceea ce priveşte fructele de pădure, în acest an pot fi culese maximum 180 tone de pe suprafeţele administrate de direcţie, potrivit studiului de impact, însă se preconizează că şi în cazul acestora se va contracta o cantitate mult mai mică
  • Fructele de pădure şi ciupercile din judeţ ajung în ţările din Occident

Directorul Direcţiei Silvice (DS) Harghita, ing. Cătălin Mutică, a declarat că, după cum se ştie, pe timpul verii exploatările de material lemnos sunt limitate, pentru a proteja seminţişul care intră în sezon de vegetaţie şi are nevoie de o protecţie fizică. Pe timpul verii se execută doar lucrări de îngrijire, de igienizare, rărituri, dar şi exploatarea produselor accidentale (în cazul acestora din urmă, în acest an va fi o activitate mai intensă, deoarece în februarie au avut loc doborâturi de vânt însemnate pe raza judeţului, inclusiv pe suprafeţele administrate de direcţia silvică).

Astfel, a spus directorul DS Harghita, vara silvicultorii îşi îndreaptă atenţia şi pentru a valorifica produsele nelemnoase – fructele de pădure şi ciupercile – care pot să aducă un venit suplimentar, de multe ori important. Pe de altă parte, această activitate poate să asigure şi o protecţie socială pentru persoanele care ori nu au un loc de muncă, ori vor să obţină venituri suplimentare pe perioada sezonului cald, mergând să culeagă fructe de pădure sau ciuperci.

Totuşi, a spus ing. Cătălin Mutică, de la an la an această activitate a intrat pe o curbă descendentă din punctul de vedere al livrărilor. Comenzile nu mai sunt la nivelul anilor precedenţi şi nici culegătorii nu mai pornesc la pădure să culeagă ciuperci sau fructe de pădure, dacă preţurile oferite nu se ridică la nivelul aşteptărilor lor. Şi atunci, de la an la an cantităţile de fructe de pădure recoltate din pădurile harghitene au scăzut.

Anul trecut, de pe suprafeţele administrate de direcţia silvică s-au colectat 25 de tone de afine, 21 t de măceşe şi doar 1,5 t de zmeură.

„Practic, cantitatea de zmeură a scăzut foarte mult an de an. Această scădere se datorează şi faptului că s-au diminuat golurile din tăierile rase sau din fostele doborâturi de vânt din trecut. În plantaţiile tinere se instalează foarte repede zmeurul, dar dispare pe măsură ce suprafeţele ajung la starea de masiv”, a explicat directorul DS Harghita. În urmă cu mai mulţi ani, într-o vară se recoltau 120-140 de tone de zmeură, în 2018 s-au contractat 20 de tone şi s-au livrat 5,5 tone, iar în 2019 s-a ajuns la 1,5 t.

Posibilitatea de recoltare este de 80 t afine, 60 t zmeură şi 40 t măceşe

Potrivit sursei citate, înainte de a se propune cifrele de recoltare pentru anul în curs, se face un studiu de impact, deoarece această activitate este o intervenţie într-un ecosistem. În acest caz, studiile sunt efectuate de către Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea” (fostul ICAS), care se avizează de o comisie specială din cadrul Academiei Române. Cu acest studiu de impact, apoi, se obţine autorizaţia de mediu de la Agenţia pentru Protecţia Mediului Harghita.

Astfel, conform acestui studiu, de pe suprafaţa administrată de direcţia silvică se pot recolta maximum 80 de tone de afine, 60 t de zmeură şi 40 t de măceşe.

În momentul de faţă, se efectuează evaluarea fructificaţiei pentru a se stabili cât din aceste cantităţi se pot recolta. Cel mai probabil, în ultima săptămână a acestei luni, direcţia silvică va organiza o licitaţie pentru desemnarea beneficiarilor, dacă aceştia vor exista.

„Sperăm că ploile care nu ne-au ocolit în această perioadă să nu aducă şi grindină însemnată, pentru că atunci ar diminua din fructificaţie. În rest, nu sunt semnale că ar fi un an în care să nu avem fructe de pădure în teren”, a precizat directorul DS Harghita.

Posibilitate de 55 de tone de ciuperci

Ing. Cătălin Mutică a spus că până în prezent a fost organizată licitaţia de cesionare a dreptului de recoltare pentru ciuperci. În cazul ciupercilor, studiul de impact prevede o posibilitate de recoltare de 55 de tone. Însă la licitaţie s-a valorificat cantitatea de 18 tone de ciuperci, în scădere substanţială faţă de anul trecut. În 2019, la începutul sezonului, DS Harghita a cesionat dreptul de recoltare pentru 41 de tone de ciuperci.

Însă dacă va creşte cererea şi va exista producţie, în acest an direcţia va putea vinde până la 55 de tone de ciuperci.

Ciupercile şi fructele de pădure ajung, în special, în Italia şi Germania

Conform sursei citate, în anii anteriori, marea majoritate a ciupercilor, dar şi a fructelor de pădure de pe suprafeţele direcţiei silvice a ajuns pe piaţa din Occident. În cazul ciupercilor, cele mai multe au ajuns în Italia. Fructele de pădure luau drumul Germaniei, în special, unde erau folosite în industria alimentară şi cea farmaceutică.

Ing. Cătălin Mutică a amintit că în acest an, totuşi, este posibil ca cererea de pe piaţă să fie influenţată de perioada de restricţii provocate de pandemie şi întreaga Europă este în momentul de faţă în recesiune. „Probabil că cererea va fi mai mică. Dar o să vedem ce o să ne aducă viitorul apropiat. (…) Noi oricum suntem pregătiţi, fiindcă fructele de pădure sunt transportate la centrul nostru de producţie de la Gheorgheni. Avem o bază frigorifică pusă la punct. Practic, suntem pregătiţi pentru a depozita şi livra cel puţin cantităţile pentru care avem studiu de impact”, a conchis directorul Direcţiei Silvice Harghita. (Şt. Pătrîntaş)

 

 

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.