Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Să nu uităm trecutul şi arătaţi istoria celor tineri: Memorialul de la Sighet (I) | Informația Harghitei - jurnal independent
joi , 28 martie 2024
Home » Societate » Să nu uităm trecutul şi arătaţi istoria celor tineri: Memorialul de la Sighet (I)
Să nu uităm trecutul şi arătaţi istoria celor tineri: Memorialul de la Sighet (I)

Să nu uităm trecutul şi arătaţi istoria celor tineri: Memorialul de la Sighet (I)

Aproape de graniţa cu Ucraina se află oraşul Sighetul Marmaţiei, nume care, poate, este mai cunoscut pentru harghitenii care au circulat mai mult cu trenul Bucureşti – Sighetul Marmaţiei. Dar micuţul oraş (numărul populaţiei este comparabil cu cel al municipiului Miercurea-Ciuc) mai este cunoscut pentru ceva. Pentru Memorialul Victimelor Comunismului şi Rezistenţei care atrage anual zeci de mii de turişti.

Memorialul a fost gândit şi iniţiat încă din 1992 de către Ana Blandiana. Un an mai târziu, în 1993, Ana Blandiana a depus proiectul Memorialului la Consiliul Europei. Doi ani mai târziu, CE ia Memorialul sub egida sa, iar în 1998 îl aşează printre principalele locuri de păstrare a memoriei continentului, alături de Memorialul de la Auschwitz şi Memorialul Păcii din Normandia.

Scopul Memorialului este reconstituirea şi păstrarea memoriei unor popoare, în particular a celui român, cărora timp de jumătate de secol li s-a indus în conştiinţă o istorie falsă.

 „O succesiune pe cât s-a putut cronologică şi tematică a evoluţiei evenimentelor, instituţiilor şi mentalităţii”

Ajungând pe strada pietonală unde se află Memorialul Victimelor Comunismului şi Rezistenţei, dai de o clădire care nu îţi va spune, prin înfăţişare, multe lucruri despre ceea ce vei găsi în interior. În afara ferestrelor, nimic nu îţi dezvăluie că acolo s-a aflat închisoarea unde, între 1948 şi 1955, au fost exterminate elitele naţionale.

Turul Memorialului începe cu o introducere realizată de Ana Blandiana, vocea ei prezentându-ţi pe scurt ceea ce vei vedea în „minutele sau orele” dedicate vizitei, dar îţi strecoară în tine şi un presentiment pentru întâlnirea cu istoria, cu faptele care ar trebui prezentate şi tinerilor pentru a nu se uita nicicând trecutul.

Prima sală este cea a hărţilor, unde se poate vedea amplasarea celor 10 azile psihiatrice cu caracter politic ori harta cu cele 93 de gropi comune, asasinatelor şi locurilor de execuţie. Şi tot acolo afli că „viaţa a pierdut în faţa morţii, dar memoria câştigă în faţa neantului” (Tzvetan Todorov).

 Penitenciarul din Miercurea-Ciuc a avut cel mai dur regim din ţară

De aici pătrunzi pe primul coridor al fostei închisori, pereţii acestuia fiind tapetaţi cu imaginile celor care au fost închişi. Urmează sala închisorilor. Iar din acest moment ai pătruns în atmosfera unei închisori – şi începi să realizezi că te afli în una.

Afli informaţii despre principalele închisori din ţară, printre ele fiind şi cea din Miercurea-Ciuc.

„Construită în 1923, închisoarea a fost folosită în perioada 1947-1950, pentru încarcerarea atât a deţinuţilor politici, cât şi a celor de drept comun; între 1950-1955 aici s-au aflat doar deţinuţi de drept comun, iar între 1955 şi 1963 au fost aduse aici deţinute condamnate politic.

Miercurea-Ciuc este renumit ca fiind penitenciarul cu cel mai dur regim aplicat deţinutelor politice. Acestea nu aveau dreptul să vorbească între ele, să râdă, să cânte: nu aveau dreptul la pachete lunare, la scrisori, la vorbitor.

Cu toate că era situat în zona cu cele mai scăzute temperaturi din ţară, pe timp de iarnă celulele erau încălzite cu nişte sobe cu putere foarte mică. Acestea încălzeau numai câteva ore pe zi, iar alimentarea lor se făcea din coridor, deţinutele neavând nici un control asupra încălzirii celulelor.

Între deţinutele închise s-au numărat soţii de înalţi demnitari interbelici, călugăriţe catolice, intelectuale, ţărănci care au refuzat colectivizarea sau au făcut parte din grupurile de partizani.

După 1963, penitenciarul redevine loc de detenţie pentru deţinuţii de drept comun”.

Tot din interiorul Memorialului aflăm că, sub incidenţa articolului 209 Cod penal, în 1958, Maria Marina a fost arestată pentru „uneltire şi crimă de instrucţie” şi condamnată la muncă silnică pe viaţă. A decedat la 3 octombrie 1962 în penitenciarul din Miercurea-Ciuc.

Consemnare de LIVIU CÂMPEAN

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.