Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Marşul solidarităţii | Informația Harghitei - jurnal independent
vineri , 29 martie 2024
Home » (Inter)Național » Marşul solidarităţii
Marşul solidarităţii

Marşul solidarităţii

Peste 1,5 milioane de participanţi la Paris, circa 2 milioane în provincie; zeci de mii în întreaga lume

Marşul împotriva terorismului şi de solidaritate cu victimele atentatelor din Paris a reunit duminică între 1,3 şi 1,5 milioane de oameni pe străzile capitalei franceze.

„Fantastica Franţă! Mi s-a spus că am fi între 1,3 şi 1,5 milioane (de oameni) la Paris”, a scris François Lamy, deputat socialist şi fost ministru. Chemarea la marş a fost lansată de partidele de stânga şi de dreapta şi a fost susţinută de Guvern, menţionează AFP.

„Sunt Charlie, evreu, poliţist”, „Libertate, egalitate, desenaţi, scrieţi”, „Sunt musulman, dar nu sunt terorist” – au scandat participanţii la mitingul din Paris. La acest marş au participat peste 50 de şefi de stat şi de Guvern din întreaga lume. A fost cel mai mare marş din capitala Franţei de după eliberarea Parisului.

Ministerul de Interne a apreciat că marşul este de o amploare fără precedent şi a adăugat că este imposibil de oferit un bilanţ oficial al participării din Paris. „Manifestanţii sunt dispersaţi pe un perimetru mai mare decât itinerariile prevăzute iniţial”, a menţionat ministerul.

Totodată, în oraşele din întreaga Franţă au defilat peste 2,5 milioane de oameni, între care peste 200.000 la Lyon (centru-est), 115.000 la Rennes (vest), cel puţin 100.000 la Bordeaux (sud-vest), iar în sud, 60.000 la Marsilia şi 40.000 la Perpignan. Peste tot, la marşuri au participat mult mai mulţi oameni decât prevăzuseră iniţial autorităţile franceze, notează AFP, care aminteşte că Franţa are o populaţie de 66 de milioane de locuitori.

iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat duminică seara că marşul de la Paris, la care a participat, nu a fost doar un marş al solidarităţii francezilor, ci un marş al solidarităţii internaţionale. „Am participat la marşul solidarităţii închinat memoriei celor care şi-au pierdut viaţa în recentele atentate, dar nu a fost doar un marş al solidarităţii francezilor, ci un marş al solidarităţii internaţionale, dacă se poate spune aşa, un semn al hotărârii noastre de a lupta împotriva terorismului şi împotriva extremismului de orice fel. Nu au participat doar europeni, nu au participat doar creştini, ci şi musulmani, evrei, atei, agnostici, au fost reprezentate statele arabe, au venit înalţi reprezentanţi ai Israelului, cu toţii îngrijoraţi de ofensiva terorismului”, a spus Iohannis într-o declaraţie de presă pe Aeroportul Henri Coandă, la întoarcerea de la Paris.

Însă marşuri de solidaritate au avut loc în întreaga lume. La Madrid s-a cântat La Marseillaise, la Londra s-a defilat cu drapele franceze, la Bruxelles oamenii au mărşăluit împotriva urii. Mii de oameni din Europa şi din întreaga lume şi-au manifestat duminică solidaritatea cu Franţa îndoliată, scrie France Presse.

La Bruxelles, circa 20.000 de oameni au mărşăluit sub sloganul „Împreună împotriva urii”. În fruntea cortegiului se aflau personalităţi politice, din mass-media şi din mediul de afaceri. Desenatorul vedetă Philippe Geluck (Le Chat) a fost şi el prezent, precum şi reprezentanţi ai asociaţiilor musulmane şi evreieşti.

La Berlin, între 8.000 şi 9.000 de oameni s-au strâns în faţa ambasadei Franţei, unde de miercuri sunt depuse constant lumânări şi flori. Sfidând vântul şi frigul intens, mulţi veniseră cu familiile. Unii purtau pancarte pe care scria „Berlin ist Charlie” (Berlin este Charlie), „Libertatea de opinie nu este negociabilă”, „Învingeţi teroarea” şi chiar o caricatură cu Mahomed. Poliţia germană a anunţat că, în total, la Berlin au defilat circa 18.000 de oameni.

Însă lovitura de începere a marşurilor a fost dată la Madrid, unde câteva sute de oameni s-au strâns la Puerta del Sol pentru câteva minute de reculegere, iar apoi au intonat imnul Franţei şi au desfăşurat un drapel francez. Un alt marş era prevăzut la gara Atocha, teatrul celor mai sângeroase atentate islamiste comise în Europa, la 11 martie 2004, soldate cu 191 de morţi.

Marşul de la Atocha a avut loc la apelul Fundaţiei pentru cultura arabă în Spania şi era prevăzută participarea reprezentanţilor a peste 50 de moschei şi de asociaţii musulmane. Participanţii au denunţat atacurile de la Paris, dar şi islamofobia. „Keep calm. Sunt musulman, nu terorist”, scria pe o pancartă. Şi la Barcelona era prevăzut un marş.

Totodată, circa 200 de oameni au răspuns apelului de a dona sânge lansat de o moschee din sud-estul Spaniei, la Almoradi (în apropiere de Alicante), pentru că „islamul înseamnă viaţă”. Bărbaţi şi femei, musulmani sau nu, străini sau spanioli au donat sânge, a declarat Hamid Chaib, imam al acestei moschei din Comunitatea Valenciană. La Almoradi, oraş cu 20.000 de locuitori, aproape 11% din populaţie este musulmană şi provine în majoritate din Maroc.

La Stockholm, circa 3.000 de oameni au înfruntat ninsoarea şi temperaturile sub zero grade Celsius – la fel şi câteva sute de oameni la Oslo – au defilat cu creioane şi au aprins lumânări, într-un marş al tăcerii.

La Viena au defilat 12.000 de oameni. În Grecia, 500 de persoane au mărşăluit la Atena, în Piaţa Syntagma, vizavi de Parlament, şi 1.000 de oameni au defilat la Salonic, cu pancarte în greacă şi-n franceză: „Eimai Charlie” şi „Je suis Charlie”.

La Londra, peste 1.000 de oameni s-au strâns în Trafalgar Square, ridicând creioane în direcţia cerului şi purtând pancarte cu mesajul „Je suis Charlie”. Alţi manifestanţi au scris „Sunt evreu”, „Libertate, egalitate, caricaturitate”, „Sunt musulman britanic” sau „Vive la France” (Trăiască Franţa). La marş a fost prezent şi vicepremierul britanic Nick Clegg. Începând cu ora 16:00 GMT, Primăria din Londra a iluminat faţada National Gallery, fântânile din Trafalgar Square şi Tower Bridge în culorile drapelului francez.

În afara Europei, 500 de oameni au participat la o ceremonie de omagiere organizată de Primăria din Ierusalim. Oamenii s-au strâns în faţa unui ecran pe care scria în limba franceză „Ierusalim este Charlie”.

În Africa, între 200 şi 300 de oameni au manifestat la Bujumbura, capitala Republicii Burundi, pentru „a refuza violenţa”, a declarat Alexandre Niyungeko, preşedintele Uniunii Jurnaliştilor din Burundi (UBJ), în numele instituţiilor de presă care au organizat mitingul. „Cei care i-au atacat pe colegii francezi ne-au atacat şi pe noi, au atacat întreaga lume”, a spus Niyungeko.

În America au fost prevăzute marşuri ale tăcerii la Washington şi New York, precum şi în mai multe oraşe din Canada, ţară care în octombrie 2014 a fost ţinta a două atacuri comise de tineri islamişti radicalizaţi. (Agerpres. Foto: Reuters)

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.