Nimeni n-a clarificat de ce ascunde Ion Iliescu prezenţa sa la Comandamentul Gărzilor Patriotice. Cu cine s-a întâlnit acolo, ce a discutat? | Informația Harghitei - jurnal independent
miercuri , 22 septembrie 2021
Home » Societate » Nimeni n-a clarificat de ce ascunde Ion Iliescu prezenţa sa la Comandamentul Gărzilor Patriotice. Cu cine s-a întâlnit acolo, ce a discutat?
Nimeni n-a clarificat de ce ascunde Ion Iliescu prezenţa sa la Comandamentul Gărzilor Patriotice. Cu cine s-a întâlnit acolo, ce a discutat?

Nimeni n-a clarificat de ce ascunde Ion Iliescu prezenţa sa la Comandamentul Gărzilor Patriotice. Cu cine s-a întâlnit acolo, ce a discutat?

Încet-încet, „revoluţia” din ’89 îşi devoalează secretele (IV)

Interviu pe marginea noului volum al dr. Gheorghe Raţiu, fost şef al Direcţiei Informaţii Interne din Departamentul Securităţii Statului, apărut în noiembrie 2015 şi intitulat După un sfert de veac – România şi românii înainte şi după Revoluţia din decembrie 1989

 

– Presupun că tot Ion Iliescu s-a erijat în conducător al întrunirii de la Ministerul Apărării…

– Toţi care eram în cabinetul ministrului Apărării ştiam cine este Ion Iliescu, adică personalitatea cea mai popularizată de posturile de radio occidentale ca succesor al lui Nicolae Ceauşescu. De aceea, toţi l-am recunoscut ca lider. La început, Ion Iliescu a prezentat o evaluare a situaţiei care se crease în ţară. A continuat spunând că, pentru împlinirea aspiraţiilor poporului, este nevoie mai întâi de restabilirea ordinii şi că acest rol ne revine nouă, celor prezenţi acolo. Ion Iliescu nu a numit ceea ce făceam noi acolo lovitură de stat, ci asumarea răspunderii unui număr de bărbaţi chemaţi să restabilească ordinea. Cu atitudinea unui adevărat comandant suprem, Iliescu a spus că generalul Ştefan Guşă, ca şef al Marelui Stat Major, avea experienţa şi autoritatea să conducă un Comandament Militar Unic, care va funcţiona în clădirea fostului Comitet Central. Generalul Guşă s-a opus, considerând că doar la sediul Ministerului Apărării dispune de toate mijloacele de legătură cu efectivele din ţară, logistica şi ofiţerii de specialitate. Atunci nimeni nu a intuit ce însemna de fapt trimiterea generalului Guşă departe de sediul Ministerului Apărării. Ulterior a devenit clar că acesta nu a făcut parte din grupul puciştilor militari condus de generalii Stănculescu şi Militaru şi că, din acest moment, practic Armata avea o conducere bicefală, căci generalul Stănculescu se considera ministru al Apărării, aşa cum fusese numit de Ceauşescu după moartea generalului Milea. Doar că Nicolae Ceauşescu nu mai era şeful statului şi ordinul său de numire a generalului Stănculescu nu mai era valabil.

 

Mai târziu am aflat că organizarea unui Front al Salvării Naţionale în România fusese propusă în fapt de URSS, în cadrul proiectului de apariţie a unor formaţiuni perestroikiste în ţările satelite

– Se pare că tot atunci s-a definitivat denumirea a ceea ce va fi ulterior Frontul Salvării Naţionale…

– Din rândul revoluţionarilor s-au făcut mai multe propuneri, respinse de Iliescu deoarece conţineau în titulatură cuvântul partid. Denumirea a fost propusă de Petre Roman, după un exemplu similar din istoria Franţei. Eu, care stăteam la masa de consiliu vizavi de el, l-am privit atent. Ideea îmi era cunoscută. De aproape două săptămâni, posturile de radio occidentale anunţau că fusese înfiinţată în România o mişcare numită Frontul Salvării Naţionale, care îşi propunea înlăturarea de la putere a lui Nicolae Ceauşescu. Mai ştiam că în două camioane venind din Germania vameşii descoperiseră zeci de mii de manifeste care chemau la răscoală, semnate Frontul Salvării Naţionale şi tipărite în Franţa. La Iaşi, la începutul lui decembrie 1989, au fost difuzate manifeste semnate tot Frontul Salvării Naţionale.

Atunci nu ştiam, dar mai târziu am aflat că organizarea unui Front al Salvării Naţionale în România fusese propusă în fapt de URSS în cadrul proiectului de apariţie a unor formaţiuni perestroikiste în republicile sovietice şi în ţările satelite. Informaţiile pe care le aveam la acea oră de maximă însemnătate istorică, despre această structură, m-au făcut să intuiesc că lucrurile erau dinainte stabilite. Consideram că era potrivit ca schimbarea să fie preluată de un grup preexistent, care ştia ce face, cunoscut în ţară şi străinătate şi am intervenit, susţinând ideea lui Petre Roman, arătând că denumirea Frontul Salvării Naţionale este deja o denumire cunoscută unei mari părţi a poporului român. Ion Iliescu a folosit acest moment şi a decretat: „noul organism care va exercita provizoriu puterea în stat se va numi Frontul Salvării Naţionale”.

 

Sunt convins că Ion Iliescu nu a fost singur în cabinetul comandantului Gărzilor Patriotice

– Aţi aflat până la urmă cu cine comunica atât de intens Ion Iliescu de la acel interior 261, unde „becul roşu de control era aprins tot timpul”?

– Regret că şi acum, după un sfert de veac, nici un istoric, analist sau ziarist nu s-a obosit să clarifice de ce ascunde Ion Iliescu, cu atâta grijă, faptul că plecând de la locul său de muncă de la Casa Scânteii, a ajuns şi la Comandamentul Gărzilor Patriotice din clădirea Comitetului Central. Eu nu aveam de unde să ştiu că Ion Iliescu era acolo. Repet: la indicaţia operatorului de serviciu la Centrala Telefonică Specială (S) am format numărul indicat de acesta, 261 şi am vorbit, cum am arătat, cu Ion Iliescu, acesta convocându-mă la întrunirea din cabinetul ministrului Apărării, despre care altfel nu aş fi ştiut. Sunt martori toţi cei care au fost în cabinetul meu în timpul convorbirii (adjuncţii şi unii şefi de servicii din Direcţia I, şeful, adjunctul şi şeful de serviciu de la Direcţia de Contraspionaj, adjunctul Direcţiei de Contrainformaţii în Sectoare Economice). Sunt convins că nici Ion Iliescu nu a fost singur în cabinetul comandantului Gărzilor Patriotice. Dar nici un analist, nici un istoric nu s-a aplecat să clarifice acest aspect, să vadă ce ascunde, de fapt, Ion Iliescu negând că a trecut şi pe la Comandamentul Gărzilor Patriotice. Cu cine s-a întâlnit acolo, ce a discutat?

 

Ion Iliescu avea sentimente ostile pentru Securitate, instituţie care îl urmărise atâţia ani, fiind suspect de apartenenţă la agentura KGB

– Ion Iliescu nu prea recunoaşte nici faptul că Securitatea s-a pus, prin dumneavoastră, la dispoziţia „forţelor revoluţionare”…

– D-l Iliescu are o interesantă memorie selectivă când vine vorba despre Securitate. Memorie selectivă determinată de faptul că avea sentimente ostile pentru această instituţie, care îl urmărise atâţia ani, fiind suspect de apartenenţă la agentura KGB. A demonstrat şi o sete de răzbunare personală, stimulată şi de aceea a lui Silviu Brucan, care, doar după câteva zile, avea să decapiteze Departamentul Securităţii Statului, ordonând, în 31 decembrie, arestarea şi întemniţarea generalului Iulian Vlad şi a celorlalţi şefi din primul eşalon de comandă, după ce, anterior, decretase desfiinţarea DSS, trecând efectivele acestuia în subordinea puciştilor militari agenţi ai spionajului militar sovietic, generalii Vasile Ionel, Nicolae Militaru, Logofătu şi alţii, lăsând ţara fără acest scut important de apărare într-o situaţie excepţională, cum era atunci în România. E de precizat, în acest context, că în decembrie 1989, serviciile secrete ale Direcţiei de Informaţii a Armatei, în special „Reţeaua 246-internă”, rămăseseră singurele care dispuneau de posibilităţi de acţiune şi care au acţionat neîntrerupt. Toate celelalte instituţii cu atribuţii pe linia protecţiei informative a ţării fuseseră distruse.

 

Trei agenți GRU în fruntea structurilor de apărare!

– Nimeni dintre capii Securităţii n-a încercat să explice asta noilor conducători?

– Cum să nu! În dimineaţa zilei de 3 ianuarie 1990, generalul Nicolae Militaru, devenit ministru al Apărării, i-a convocat la el pe toţi şefii direcţiilor informative preluate de la fostul DSS, la întâlnire participând şi generalul Logofătu. A început cu Direcţia I, devenită Direcţia de Informaţii Interne a Armatei. M-am prezentat şi folosind această ocazie i-am amintit că fără legături telefonice nu ne putem îndeplini îndatoririle pe care le avem. L-am rugat să ordone restabilirea acestora. Răspunsul a fost: „Bă, nu am ce să vă fac. Cum v-aţi aşternut, aşa dormiţi! Luaţi-vă traista în băţ şi plecaţi în judeţe după informaţii”. Era răspunsul unui agent al GRU, devenit conducătorul Armatei române! Apoi l-a numit pe generalul Logofătu coordonator al activităţilor preluate de MApN de la DSS, iar generalul Vasile Ionel a devenit consilierul lui Ion Iliescu pentru probleme de Apărare Naţională. Securitatea statului fusese dată de un agent al GRU (l-am numit pe Nicolae Militaru), pe mâna altui agent al GRU (Logofătu), ambii subordonaţi celui de-al treilea agent GRU (Vasile Ionel). A fost una din primele isprăvi ale noului preşedinte al ţării, Ion Iliescu, în sensul punerii României la dispoziţia Uniunii Sovietice. (Va urma)

  1. M. GROZA

 

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.