Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Miercurea-Ciuc:În această lună vor demara lucrările la pasajul peste calea ferată de pe strada Harghitei | Informația Harghitei - jurnal independent
sâmbătă , 4 mai 2024
Home » Societate »
Miercurea-Ciuc:
În această lună vor demara lucrările la pasajul peste calea ferată de pe strada Harghitei
<h5><i>Miercurea-Ciuc:</i></h5>În această lună vor demara lucrările la pasajul peste calea ferată de pe strada Harghitei

Miercurea-Ciuc:
În această lună vor demara lucrările la pasajul peste calea ferată de pe strada Harghitei

  • Odată cu acestea traficul rutier şi pietonal de pe pod va fi închis, iar maşinile vor circula pe o rută ocolitoare

În această lună se va da ordinul de începere a lucrărilor la pasajul peste calea ferată, acestea urmând să demareze spre sfârşitul lui martie.

Bors Béla, viceprimarul municipiului Miercurea-Ciuc, declara pentru publicaţia noastră că în luna decembrie, anul trecut, a fost semnat contractul de execuţie cu o firmă din Bucureşti. Iar în termen de 90 de zile de la semnarea contractului trebuie să se dea ordinul de începere a lucrărilor, data limită fiind 23 martie. „Conform discuţiilor purtate până astăzi (cu executantul – n.a.), e posibil să-l dăm ori pe 16 ori pe 23 martie, asta însemnând că din 24 martie podul va fi închis pentru circulaţia publică, fiindcă executantul începe lucrările de demolare a podului, a pasajului”, spunea Bors Béla.

Ce lucrări vor fi făcute

Viceprimarul municipiului preciza că lucrările, conform contractului, se vor întinde pe durata a 12 luni de la data ordinului de începere a lor, executantul spunând în repetate rânduri că, dacă nu vor fi întâmpinate probleme majore, acest termen poate fi respectat. Oricum, deoarece contractul se derulează în cadrul POR, lucrările vor trebui finalizate până la 31 decembrie 2023.

În ceea ce priveşte lucrările care se vor efectua, vor fi menţinuţi şi se vor consolida pilonii. La partea de infrastructură, se vor schimba grinzile, punându-se unele prefabricate din beton comprimat. Bineînţeles, va fi reabilitată şi canalizarea pluvială, iar pe pod vor fi montate 42 de aparate de iluminat cu LED.

Lungimea pasajul va fi de aproape 200 de metri, cu o lăţime de 14,8 metri. Partea carosabilă va avea o lăţime totală de 7 metri. Vor fi amenajate trotuare (cu o lăţime de 1,5 metri) şi piste de biciclete (cu o lăţime de 1 metru) pe ambele părţi ale podului.

Devierea traficului

Deoarece traficul pe pod va fi închis complet pe durata lucrărilor, l-am întrebat pe dl viceprimar de posibile rute ocolitoare.

Acesta spunea că au avut discuţii cu executantul şi, deocamdată, se are în vedere o singură variantă. Este vorba de strada Rét. Mai exact, la intrarea în oraş dinspre Odorheiu Secuiesc, se va vira stânga, pe lângă fabrica de bere, şi se va ieşi la sensul giratoriu de pe centura de ocolire a municipiului, cel de lângă trecerea peste calea ferată.

Pasajul de sub calea ferată de pe strada Braşovului nu poate fi luat în considerare ca variantă, deoarece este mult prea îngust pentru un aflux mai mare de maşini.

În ceea ce priveşte traficul pietonal, se va folosi pasajul pe sub calea ferată, care este închis de mai mulţi ani. De altfel, în numărul de ieri am scris că au fost demarate procedurile de trecere a acestui pasaj din administrarea CFR în cea a primăriei.

Valoarea proiectului: Peste 33 de milioane de lei

Dl Bors Béla ne mai spunea că reabilitarea podului se va ridica la peste 33 milioane de lei. Concret, suma prevăzută în contract este de 33.021.245,4 lei, dar cu siguranţă aceasta va suferi modificări ca urmare a ajustării valorii la noilor preţuri.

Din cei peste 33 de milioane de lei, 17.243.456,1 lei este valoarea eligibilă a proiectului, restul fiind contribuţia proprie a oraşului.

Reabilitarea pasajului peste calea ferată face parte din proiectul mare de Mobilitate Urbană, al cărei valoare se ridică la peste 155 de milioane de lei. Tot în acest proiect este inclusă şi reabilitarea autogării, cu construirea unui garaj pentru autobuze, amenajarea unei staţii de încărcare cu gaz natural comprimat şi achiziţia a 23 de autobuze pe acest combustibil.

LIVIU C.

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.