Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

„Drapelul ne defineşte pe noi ca neam şi ţară, este, dacă vreţi, cartea de identitate a poporului român” | Informația Harghitei - jurnal independent
joi , 18 aprilie 2024
Home » Societate » „Drapelul ne defineşte pe noi ca neam şi ţară, este, dacă vreţi, cartea de identitate a poporului român”
„Drapelul ne defineşte pe noi ca neam şi ţară, este, dacă vreţi, cartea de identitate a poporului român”

„Drapelul ne defineşte pe noi ca neam şi ţară, este, dacă vreţi, cartea de identitate a poporului român”

Ceremonialul militar de înălţare a Drapelului României la catarg, de la Miercurea-Ciuc

Ziua Drapelului Naţional a fost marcată, ieri, în municipiul Miercurea-Ciuc, la Monumentul Ostaşului Necunoscut, prin ceremonialul militar dedicat acestei sărbători. Înainte de ceremonialul propriu-zis, la Catedrala Episcopală Ortodoxă din municipiu a avut loc slujba de sfinţire a Drapelului României, oficiată de un sobor de preoţi.

Trecerea în revistă a Gărzii de onoare a fost făcută de şeful Statului Major al Forţelor Terestre, general maior dr. Nicolae Ionel Ciucă, comandantul Diviziei 4 Infanterie Gemina, general Adrian Tonea, şeful resurselor Statului Major al Forţelor Terestre, general Cristinel Cernea, prefectul judeţului Harghita, Adrian Jean Andrei, comandantul Brigăzii 61 „General Virgil Bădulescu”, colonel Marius Giurcă, şi şefii instituţiilor militare din Garnizoana Miercurea-Ciuc.

zidrapel5

 

În cuvântul său, prefectul judeţului a arătat că de 16 ani românii sărbătoresc Ziua Drapelului prin ceremonii prevăzute de lege. „Steagul României a fost, însă, cinstit şi onorat cu fiecare arborare de-a lungul istoriei. Cu fiecare luptă în care românii îşi dădeau viaţa pentru ţară, cu fiecare revoluţie pentru dreptate, frăţie şi libertate şi cu fiecare român care a arătat lumii prin performanţele sale intelectuale, sportive sau artistice că pe acest glob există o ţară cu oameni extraordinari, se numeşte România şi o poate oricine recunoaşte prin cele trei culori dispuse vertical”. Acesta a spus că „drapelul ne defineşte pe noi ca neam şi ţară, este, dacă vreţi, cartea de identitate a poporului român. Strânge în culorile sale sângele strămoşilor, soarele hrănitor şi aerul libertăţii. Strânge întreaga noastră istorie, cu momentele tragice, dar şi cu cele mai luminoase sărbători”. Deşi pentru mulţi români acest simbol şi-a pierdut puterea, ziua de 26 iunie e menită să ne reamintească că „suntem români şi ne iubim ţara, cu tot ceea ce înseamnă ea”. Şi „că avem datoria să explicăm noilor generaţii ce înseamnă drapelul, că este un simbol sfânt al neamului, că reprezintă locul în care li s-au născut părinţii şi în care li se vor naşte copiii. Să onorăm, aşadar, acest simbol nu doar astăzi, ci în fiecare zi, prin faptele şi gândurile noastre!”, a conchis prefectul judeţului.

După binecuvântarea drapelului naţional, la Monumentul Ostaşului Necunoscut a avut loc festivitatea de înălţare la catarg a acestuia. La finalul ceremonialului militar, Garda de onoare, formată din militari ai Brigăzii 61 Vânători de Munte „General Virgil Bădulescu”, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Oltul” şi muzica militară, au prezentat onorul.

 

xxx

Ziua Drapelului României a fost marcată, ieri după-amiază, şi în municipiul Gheorgheni şi comuna Tulgheş. La manifestările de la Tulgheş au participat ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, Marius-Lucian Obreja, vicepreşedinte al Senatului României, Culiţă Tărâţă, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, precum şi personalităţile prezente la ceremonialul de la Miercurea-Ciuc, iar onorul a fost dat de Regimentul de Gardă „Mihai Viteazul”.

Asupra evenimentelor de la Tulgheş şi Gheorgheni vom reveni în numărul următor al publicaţiei noastre.

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.