Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

TIFF Miercurea-Ciuc la a doua ediţie: buget mai mare, filme mai multe | Informația Harghitei - jurnal independent
sâmbătă , 20 aprilie 2024
Home » Cultură » TIFF Miercurea-Ciuc la a doua ediţie: buget mai mare, filme mai multe
TIFF Miercurea-Ciuc la a doua ediţie: buget mai mare, filme mai multe

TIFF Miercurea-Ciuc la a doua ediţie: buget mai mare, filme mai multe

 Anul trecut, când, pentru prima oară, Festivalul de Film Internaţional Transilvania (Transilvania International Film Festival) a ajuns şi la Miercurea-Ciuc, evenimentul s-a bucurat de un succes considerabil. Cu 8 filme documentare şi 16 producţii artistice, TIFFciuc a adus în faţa marilor ecrane peste 3.500 de spectatori, ceea ce le dă speranţe organizatorilor ca şi a doua ediţie să aibă priză la publicul harghitean.

În organizarea Fundaţiei Juventus, a doua ediţie a TIFFciuc se va ţine în perioada 2-6 iulie, timp de 5 zile urmând să aibă loc proiecţii de filme, întâlniri cu regizori şi artişti, concerte, precum şi alte evenimente.

Lázár Zoltán, organizatorul principal al festivalului, spunea, în cadrul unei conferináe de presă, că prin acest festival de la Miercurea-Ciuc se încearcă să se creeze o punte între două culturi cineaste: română şi ungară.

„Am mărit spectrul festivalului. O să organizăm concerte şi expoziţii de artă plastică. Am organizat şi o caravană: am mers în câteva locuri din împrejurimi ca să atragem spectatori din Târgu-Secuiesc, Sfântu-Gheorghe şi Odorheiu-Secuiesc”, spunea Lázár Zoltán.

Tot el preciza că bugetul festivalului din acest an este de 51.000 de euro, iar dintre evenimente, pe lângă proiecţiile de film, amintea de un concert în Cetatea Mikó, expoziţii în Casa Artelor (Casa de Cultură a Sindicatelor) şi prezentări de cărţi.

Bogdán Zsolt, directorul artistic al festivalului, spunea că ediţia din acest an a festivalului s-a conturat pe ideea de Acasă – problema familiei, copiilor şi relaţiilor interpersonale. „Am vrut să subliniem atât de mult rolul familiei şi a fi Acasă, încât am creat o serie de filme promoţionale în jurul acestei idei. Am întrebat mai mulți oameni la ce se gândesc când aud acest cuvânt acasă. Aceste clipuri vor fi proiectate, în cadrul festivalului, înaintea filmelor mari”, spunea Bogdán Zsolt.

Referindu-se la filmele documentare din cadrul festivalului, directorul artistic spunea că vor fi proiectate 16 producţii, faţă de 8 câte au fost la ediţia precedentă. „În data de 2 iulie o să fie ziua de filme documentare; de la ora 10:00 la 22:00, cu intrare liberă. Am reuşit să adunăm nişte filme foarte interesante. Vor fi filme cu portret: o să fie un film despre episcopul Márton Áron; un film despre arhitectul Kóss Károly; despre pictorul Nagy Imre; despre un artist fotograf care s-a născut în Cluj-Napoca şi care acum trăieşte în Ungaria”.

În cadrul TIFFciuc 2014 vor fi 22 de filme artistice. Dintre acestea, 16 au fost cumpărate de la TIFF Cluj, iar 6 filme vor fi aduse din arhivele ungare. Dintre filmele cu greutate ce vor putea fi vizionate la Miercurea-Ciuc, Bogdán Zsolt a amintit de A cincea pecete, în regia lui Zoltán Fabri, Marele caiet, al lui Szász János, film care, anul acesta, a fost selectat printre cele mai bune 9 producţii străine la Oscar, iar la festivalul Karlovy Vary a obţinut premiul cel mare.

Dintre producţiile româneşti, Bogdán Zsolt a amintit de: Câinele japonez, la proiecţie fiind invitat şi actorul Victor Rebengiuc – un film despre viaţa unui om care şi-a pierdut soţia, casa şi agoniseala de-o viaţă în urma unei inundaţii; Sunt o babă comunistă – o producţie care prezintă povestea unui cuplu de 60 de ani care trăieşte cu simpatii pentru comunism, iar când fiica lor se întoarce din Canada încep să apară problemele; Selfie – un film despre adolescenţi care, cu o zi înainte de Bacalaureat, se duc să petreacă la mare; Afacerea Tănase – un documentar despre spionajul româno-francez din timpul comunismului.

Programul va fi completat cu alte filme de succes, precum Viva la libertà sau Stockholm, care a obţinut marele premiu la TIFF 2014 din Cluj-Napoca.

 

 EducaTIFFciuc

Unul dintre scopurile festivalului este şi acela de a introduce tinerii în lumea filmului. Astfel s-a născut EducaTIFFciuc, al cărui scop, spunea Lázár Csilla, coordonatorul proiectului, este de a le forma elevilor din clasele V-XII o educaţie despre arta filmului.

Vor fi organizate două tabere. Una, la Lăzarea, pentru clasele V-VIII şi alta, în Miercurea-Ciuc, pentru liceeni. Cea de-a doua tabără se va desfăşura sub conducerea unor artişti şi va cuprinde discuţii despre estetica filmelor, iar la final participanţii vor realiza şi câteva clipuri, cu tot ce implică procesul cineast – regie, montaj.

 

 Bilete

Biletele pentru a doua ediţie a festivalului vor costa 10 lei, urmând ca pensionarii să aibă reducere. De asemenea, biletele vor fi disponibile şi on-line, pe www.biletmaster.ro, de unde se vor putea procura la un preţ mai mic.

LIVIU CÂMPEAN

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.