Informația Harghitei – jurnal independent singurul jurnal independent editat în limba română din județul Harghita
„Cartea Lucian”
„Biblioteca vie” funcţionează ca o bibliotecă obişnuită: oamenii vin, împrumută o carte, o studiază, iar după ce o returnează pot împrumuta alta. Diferenţa dintre cele două biblioteci este dată de natura cărţilor; în cadrul bibliotecii vii cărţile sunt oamenii care, pentru o clipă, îşi împărtăşesc experienţele de viaţă altor oameni.
O astfel de „Bibliotecă vie” a fost organizată de Penitenciarul din Miercurea-Ciuc, evenimentul aducând faţă în faţă deţinuţi şi oameni din viaţa de dincoace de gratii, în încercarea de a elimina o serie de preconcepţii.
Cu această ocazie, am stat de vorbă cu 3 „cărţi” ce spun poveştile unor oameni care au greşit în viaţă şi care, acum, îşi ispăşesc pedeapsa. În numărul trecut v-am prezentat o parte din povestea lui Daniel, iar acum vă invit să răsfoim, împreună, pagini din cartea „Lucian”.
Când 18 oameni stau în 42 mp, fiecare invadează spaţiul vital al celuilalt
Este o carte, din Braşov, care spune multe poveşti, dar pentru a fi în ton cu evenimentul, am ales capitolul referitor la viaţa de deţinut. A ajuns la închisoare după ce a fost găsit vinovat de complicitate la abuz – spune că nu a fost niciodată funcţionar public şi nici nu a avut vreo legătură cu o funcţie din administraţia publică, asigurând doar consultanţă.
– Este un capitol trist – spunea Lucian – mai ales că noi suntem la Miercurea-Ciuc în ceea ce se numeşte regim închis. Asta înseamnă că suntem într-o cameră din care ieşim pentru diverse activităţi; în rest stăm doar în camera respectivă. Şi atunci trebuie să faci faţă stresului: când 18 oameni stau în 42 mp atâta timp e foarte greu; fiecare dintre noi invadează spaţiul vital al celuilalt şi atunci trebuie să găseşti o metodă de a evita orice suprapunere între cele 2-3-4 sfere vitale ale oamenilor cu care te înconjori.
Pentru mine personal, există cel puţin două refugii. Unul este şahul. Am un partener de şah destul de bun şi cu care petrec câteva ore pe zi.
O altă activitate este cititul. Este o bibliotecă la care avem acces. Eu mă declar relativ satisfăcut pentru nivelul acesta. Am găsit cărţi interesante, printre ele şi cărţile care sunt ataşate la diverse ziare naţionale şi care sunt mai noi.
Am cumpărat din magazinul închisorii un mic aparat cu tranzistor şi atunci îmi aleg eu programul pe care vreau să-l ascult, pentru că e foarte dificil să armonizezi 18 parteneri pentru canalul de televiziune; mai ales când suntem şi mai multe naţionalităţi. Eu n-am insistat, singura mea dorinţă fiind ca măcar la 8 jumătate – 9, să vedem un film. În rest nu mă interesa – îmi alegeam muzica şi emisiunile mele la radio.
Am participat la toate cursurile care mi s-au oferit. Sunt cursuri de scurtă durată – 2-3 zile – şi cursuri de lungă durată.
Eu am venit de la Mărgineni, unde am fost din luna noiembrie, când am primit mandat, şi până în luna februarie.
Uitarea îi afectează pe mulţi
– Care sunt principalele dificultăţi cu care vă confruntaţi?
– O parte le-am menţionat: ideea de a sta închis într-o cameră împreună cu alţi 17 colegi. Ar trebui să fie mai mult spaţiu; am fost şi la Mărgineni, şi situaţia e aceeaşi. Acesta este primul inconvenient.
Al doilea e că acolo suntem, oarecum (nu cunosc criteriile), selectaţi, în sensul în care într-o cameră sunt nişte persoane care, de principiu, ar trebui să aibă nişte afinităţi, dar e greu să faci aşa ceva şi, sigur, nu ai afinităţi cu toţi ceilalţi colegi. Poţi să găseşti 2-3 oameni, cum am avut şi eu norocul, cu care să poţi să schimbi opinii, cu care să poţi să te susţii moral.
Foarte mulţi sunt uitaţi. Şi atunci, pe lângă dificultăţile unui regim carceral închis se adaugă şi lipsa suportului moral al familiei. Fiecare dintre noi doreşte să-şi mai cumpere un măr, o apă minerală şi, atunci, îţi trebuie nişte bani; cei care nu au posibilitatea asta, într-un fel, sunt foarte limitaţi. Astfel, în plus faţă de ceea ce se întâmplă cu ceilalţi, pentru ei se întâmplă ceva mai mult: lipsa de comunicare, a vizitelor, scrisorilor, îi afectează.
– Aveţi sprijinul exterior?
– Din fericire, îl am. Sigur că l-aş dori mai puternic, dar îl am. Primesc pachete, primesc vizite, scrisori. Din punctul acesta de vedere sunt mult mai avantajat faţă de cei care ani de zile n-au nici un semn de la familie sau de la rude.
Prejudecăţile au cam dispărut, mai ales că mai nou nu există prim-ministru care să nu fie ameninţat cu închisoarea
– Când vă veţi elibera?
– Depinde. După noul Cod penal, toate pedepsele mai mari de 3 ani sunt sancţionate cu regim închis de detenţie. Tot în Legea 254, care a apărut în 2013, se menţionează că analiza situaţiei, a regimului, se face după ispăşirea unei cincimi din pedeapsă. Deci ar trebui să intru în comisia de regim la jumătatea lui iulie, având posibilitatea să fiu transferat în regim semi-deschis la Codlea.
– După eliberare vă este frică de prejudecăţi?
– Ca să fiu foarte sincer, aceste prejudecăţi în materie de cei care au suferit regimul carceral au cam dispărut. Pentru că, se pare, nu există prim-ministru care să nu fie ameninţat cu această opţiune. Aşa că, deja nu mai e chiar aşa o tară faptul că ai fost încarcerat. Mai ales că eu nu am fost condamnat pentru fapte cu violenţă.
Consemnare de LIVIU CÂMPEAN
