Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Ajutor de minimis pentru lână | Informația Harghitei - jurnal independent
sâmbătă , 27 aprilie 2024
Home » Agricultură/Ecologie » Ajutor de minimis pentru lână
Ajutor de minimis pentru lână

Ajutor de minimis pentru lână

Mai sunt două săptămâni în care crescătorii de ovine pot depune cerere pentru obţinerea subvenţiei la comercializarea lânii. Profitaţi, puţin este mai mult decât nimic!

 Oierii beneficiază şi în acest an de ajutorul de minimis pentru lâna vândută. Mai au la dispoziţie 11 zile lucrătoare pentru înscrierea în acest program, ultima zi de înregistrare fiind 28 martie. Cererea-tip se găseşte la fiecare primărie din judeţ.

Solicitanţii înscrişi în Registrul unic vor depune, odată cu cererea-tip completată, o copie după cartea de identitate în cazul persoanelor fizice sau după certificatul de înregistrare la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului în cazul persoanelor juridice, dovada contului activ bancar, documente care atestă că exploataţiile de ovine sunt identificate şi înregistrate în Registrul Naţional al Exploataţiei.

Ing. Fekete Endre, şef birou în cadrul Direcţiei pentru Agricultură Harghita, a precizat că producţia de lână poate fi valorificată începând din 29 martie şi până la data de 30 septembrie 2019, inclusiv. Comercializarea lânii trebuie să se realizeze către un centru de colectare sau o unitate de procesare a lânii, direct sau printr-un intermediar care are încheiat un contract de livrare cu acestea. În cazul comercializării lânii prin intermediar, mijlocitorul trebuie să specifice, în documentele justificative – carnetul de comercializare al crescătorului de ovine sau factura în cazul persoanelor juridice sau persoanelor fizice autorizate – numărul contractului pe care l-a încheiat cu centrul de colectare sau unitatea de procesare a lânii. Cum în judeţul Harghita nu există centre de colectare a lânii, valorificarea acesteia s-a făcut, anul trecut, prin intermediari.

Pentru acordarea sprijinului financiar, beneficiarii vor depune la Direcţia pentru Agricultură, până la 1 noiembrie, documentele justificative (factura sau filele din carnetul de comercializare) care să indice cantitatea de lână comercializată, direct sau prin intermediar. Ajutorul de minimis este de 1 leu/kilogramul de lână pus în vânzare.

„Important este să se înscrie în program şi cât mai repede, fiindcă timpul e limitat. Un leu primit după un kilogram de lână nu e mult, dar tot e ceva; dacă lâna se vinde cu 50 de bani kilogramul, înseamnă că primesc dublu şi puţin cu puţin se adună. Dacă nu s-au înscris în program, degeaba au vândut lâna, că nu beneficiază de sprijinul financiar, adică de ajutorul de minimis oferit prin aplicarea programului de susţinere a crescătorilor de ovine pentru comercializarea lânii”, a subliniat ing. Fekete Endre.

DANIELA MEZEY

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.