Mai multe containere anti-urs, fabricate şi testate în Slovacia, amplasate în staţiunea Băile Tuşnad | Informația Harghitei - jurnal independent
miercuri , 26 iunie 2024
Home » Societate » Mai multe containere anti-urs, fabricate şi testate în Slovacia, amplasate în staţiunea Băile Tuşnad
Mai multe containere anti-urs, fabricate şi testate în Slovacia, amplasate în staţiunea Băile Tuşnad

Mai multe containere anti-urs, fabricate şi testate în Slovacia, amplasate în staţiunea Băile Tuşnad

Mai multe containere speciale anti-urs, care nu pot fi deschise sau distruse de animalele sălbatice, au fost amplasate, zilele trecute, în staţiunea Băile Tuşnad, recipientele pentru deşeuri fiind fabricate şi testate în Slovacia. Au fost achiziţionate, într-o primă fază, 16 containere anti-urs de diferite tipuri, în valoare de 57.000 de lei, în cadrul unui proiect-pilot denumit „Siguranţă pentru oameni-protecţie pentru urşi”, finanţarea fiind oferită de WWF România (Fondul Mondial pentru Natură).

„Cred că e un pas uriaş pentru comunitate şi pentru staţiune că au ajuns aceste pubele anti-urs. Suntem primii din ţară care am achiziţionat aceste pubele şi cred că prin programul-pilot care se întâmplă în Băile Tuşnad putem să arătăm lumii că dacă se poate într-o comunitate mică şi într-o staţiune mică putem să dăm mai departe tot ce învăţăm pe perioada proiectului şi sperăm să ne ajute în aşa fel ca să avem o siguranţă mai mare în oraş şi să fie benefic pentru toată comunitatea”, a declarat într-o conferinţă de presă primarul oraşului Băile Tuşnad, Butyka Zsolt.

La rândul său, biologul Imecs Istvan, care este coordonatorul echipei de lucru în cadrul proiectului, a afirmat că, la iniţiativa primăriei, în primăvara anului 2021 a fost creat un grup de experţi pentru punerea în practică a unor măsuri aplicate în alte zone în care sunt mulţi urşi.

„Am început să identificăm şi problemele legate de RO-ALERT. La noi în oraş am identificat că există un turism RO-ALERT şi am fost nevoiţi să punem accent pe această problemă pentru că turiştii ajungeau mai devreme la urşi decât jandarmeria şi cei care sunt în echipa de intervenţie.

Din fericire, în vara anului 2021 s-a pus în practică un ordin prin care am reuşit să intervenim în intravilan, s-a creat o echipă de intervenţie, după care, treptat, a intrat în echipa noastră şi WWF România. Am început să organizăm conferinţe ştiinţifice, festivaluri tematice, am creat un centru de vizitare pe această tematică, avem şi o aplicaţie mobilă prin care strângem date de la turişti.

Şi WWF România a venit cu o iniţiativă, pentru că are capacitatea de a atrage bani, să strângem bani pentru Băile Tuşnad, să punem în practică nişte măsuri active, să cumpărăm echipamente pentru echipa de intervenţie, să eficientizăm activitatea. Am cumpărat colare cu GPS, am montat deja două colare pe urşi, monitorizăm, avem pregătite încă trei, avem montate camere în păduri la hrănitoare, unde monitorizăm constant activitatea animalelor, deci ştim foarte bine dacă sunt sau nu sunt urşi în zona oraşului.

În toamna anului trecut, în octombrie, la conferinţa Tuşnad EcoBearConf, o persoană din Slovacia ne-a prezentat nişte tomberoane care sunt folosite în Parcul Naţional Tatra şi de atunci am luat legătura cu fabrica care produce aceste pubele şi am ales să cumpărăm cinci modele diferite, ca să le testăm. Acestea au fost testate pentru urşi în Slovacia, însă trebuie să le testăm în oraş, să vedem cum sunt folosite de comunitate şi de turişti, care sunt cele mai adecvate, unde sunt zonele unde avem nevoie de astfel de recipient. În sezonul turistic le vom testa, după care vom lua decizia şi vom mai cumpăra şi vom schimba modelele vechi care credem că nu funcţionează. Mai ales tomberoanele mari care au fost aduse în 2016 în oraş nu funcţionează, se poate observa că sunt îngrădite cu gard electric. Deci este clar că un tomberon anti-urs nu necesită şi un gard electric dacă este tomberon anti-urs.

Este foarte important ca mesajul nostru să ajungă la localnici, la turiştii care vor folosi aceste tomberoane. Aceştia trebuie să le folosească în mod corespunzător, adică să nu pună gunoi deasupra, să nu lase uşa deschisă, să fie atenţi ca tomberoanele şi recipientele să fie în general folosite ca atare pentru că în caz contrar nu vor fi anti-urs deloc”, a spus Imecs Istvan.

Acesta a precizat că dacă în 2021 în Băile Tuşnad au fost emise 230 de mesaje RO-ALERT prin care populaţia era avertizată în legătură cu prezenţa urşilor în localitate, anul trecut numărul acestor atenţionări a scăzut la 8, fiind înregistrat un singur caz în care animalele sălbatice au provocat pagube.

Pe de altă parte, coordonatorul departamentului specii sălbatice şi arii protejate din cadrul WWF România, Cristian-Remus Papp, a vorbit despre proiectul implementat la Băile Tuşnad, precizând că rezultatele obţinute în ultima perioadă sunt promiţătoare în ceea ce priveşte convieţuirea dintre oameni şi urşi.

„Proiectul de la Băile Tuşnad este cu adevărat important având în vedere conflictele pe care le avem în ţară cu urşii, vorbind despre zona cu poate cea mai mare densitate de urşi din ţară, dar şi cu cele mai multe conflicte. Asta pentru că Băile Tuşnad se află exact în mijlocul unui coridor important de deplasare pentru carnivorele mari, motivul pentru care avem şi aceste multe interacţiuni. Sigur, ele sunt interacţiuni nedorite atâta timp cât vorbim despre cel mai periculos animal din ţara noastră, dar proiectul tocmai asta îşi doreşte să demonstreze faptul că convieţuirea este posibilă.

Până la momentul de faţă, ce am reuşit noi să facem a fost să aducem laolaltă toate părţile interesate, care au fost consultate, sigur, la începutul iniţiativei, am văzut care este viziunea fiecăruia în ceea ce priveşte rezolvarea acestor probleme şi aici vorbim de la primărie, la reprezentaţii fondurilor cinegetice, vorbim despre sectorul silvic, cel al protecţiei mediului, despre tur operatori şi aşa mai departe. Împreună am reuşit să gândim cele mai bune soluţii, le-am testat de-a lungul timpului. Vorbim despre o iniţiativă care durează deja de doi ani şi cu siguranţă rezultatele pe care deja le-am obţinut sunt destul de promiţătoare. Cu siguranţă lucrurile deja arată o îmbunătăţire a situaţiei, însă asta oarecum reflectă pe de-o parte aceste eforturi făcute împreună cu toate părţile interesate şi pe de altă parte şi aceste soluţii tehnice care au contribuit la acest deziderat, până la urmă. Şi vorbim şi despre testarea unor modele de tomberoane care nu s-au utilizat până în momentul de faţă în România, ele au fost produse şi testate în Slovacia, în Parcul Naţional Tatra, unde sigur, densitatea urşilor este oarecum similară cu ceea ce avem noi aici în partea de Est a Carpaţilor şi, sigur, eficienţa lor depinde până la urmă şi de modul în care vor fi utilizate de către comunitatea locală, dar şi de către turişti”, a declarat Cristian-Remus Papp.

Acesta a adăugat că au fost pregătite şi câteva materiale video pentru informarea populaţiei şi a turiştilor în legătură cu modul în care trebuie utilizate containerele anti-urs, dar în afară de amplasarea acestor recipiente trebuie puse în aplicare şi alte soluţii, cum ar fi de pildă montarea de garduri electrice pentru protejarea proprietăţilor oamenilor.

La conferinţa de presă de la Băile Tuşnad a fost prezent şi conf. univ. dr. Tibor Hartel de la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj Napoca, care a afirmat că Băile Tuşnad este o localitate-model în ceea ce priveşte crearea unei poveşti de succes în ceea ce priveşte co-existenţa om-urs.

„Peste tot în Europa şi în lume prezenţa carnivorelor mari în zona oamenilor este în creştere. Din varii motive, inclusiv schimbările climatice forţează aceste animale să se apropie de oameni. La Băile Tuşnad, însă, această expunere nu este din cauza schimbărilor climatice, nu este una recentă, este una istorică. Este un coridor ecologic aici, aşa cum oamenii au rute pe care le frecventează zilnic la locul de muncă şi înapoi acasă şi se poate prezice asta, aşa şi urşii au această rută, care nu s-a format ieri. Şi ce este foarte important şi interesant, că comunitatea locală de aici cunoaşte acest lucru şi avem un fond, un capital important, o toleranţă extraordinară, pentru că prezenţa ursului, care nu-i de ieri de azi şi de alaltăieri, s-a impregnat în cultura umană. De aceea, Băile Tuşnad este o localitate model, pentru că aici oamenii co-există cu urşii, urşii noi mai vizitează zona asta în permanenţă şi crearea unei poveşti de succes, de co-existenţă, este extrem de relevantă pentru toate oraşele care sunt expuse sau vor fi expuse.

Revin la ce am spus, schimbările climatice o să redinamizeze atât carnivorele mari, cât şi relaţia om-carnivore mari. Apar carnivore în zone de unde au dispărut de 200 de ani, au dispărut din memoria colectivă a oamenilor, nu ştiu oamenii ce să facă cu ele, dar alte zone, unde există cunoştinţe locale, devin extrem de preţuite ca surse de inspiraţie şi căi pentru o co-existenţă echitabilă atât pentru oameni cât şi pentru urşi”, a spus Tibor Hartel.

***

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ) Harghita a informat printr-un comunicat că, pe parcursul săptămânii trecute, la dispeceratul instituţiei au fost primite 13 apeluri efectuate prin intermediul serviciului 112 prin care era semnalată prezenţa unor urşi în zona mai multor localităţi ale judeţului. Din Miercurea-Ciuc oamenii au sunat de patru ori la 112, din Odorheiu Secuiesc şi Băile Tuşnad de două ori, iar câte un apel a fost primit din Avrămeşti, Lueta, Lupeni, Sândominic şi Frumoasa.

„Dintre cele 13 apeluri înregistrate la nivelul Dispeceratului Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Harghita prin intermediul SNUAU 112, prin care erau semnalate prezenţa unor urşi, a fost nevoie de intervenţia pentru alungarea acestora în 3 cazuri, deoarece urşii nu mai erau prezenţi la locurile indicate de către apelanţi în restul cazurilor. În primul caz a fost semnalată prezenţa unui urs în municipiul Miercurea-Ciuc. La caz s-a deplasat o patrulă de jandarmi, care ajunşi la faţa locului au confirmat prezenţa animalului sălbatic. În scurt timp aceştia au alungat ursul în zona împădurită. În cel de-al doilea caz, la Băile Tuşnad s-a deplasat un echipaj de jandarmi pentru a verifica o zonă unde era indicată prezenţa unui urs. Cazul s-a confirmat şi s-a trecut la alungarea animalului sălbatic în pădure. În ultimul caz a fost semnalată prezenţa unui urs, tot în municipiul Miercurea-Ciuc. La caz s-a deplasat o patrulă de jandarmi, care ajunşi la faţa locului au confirmat prezenţa animalului sălbatic. În scurt timp aceştia au alungat ursul în zona împădurită”, se arată în comunicatul IJJ Harghita.

Jandarmii harghiteni le reamintesc cetăţenilor că este recomandat ca de fiecare dată când sunt martori ai unor astfel de situaţii să sune la 112, să nu încerce să intervină, să nu hrănească animalele sălbatice şi să nu se apropie de urşi pentru a-i filma sau fotografia. De la începutul anului, la dispeceratul IJJ Harghita au fost înregistrate peste 100 de apeluri efectuate prin intermediul serviciului 112 prin care era semnalată prezenţa unor urşi în apropierea zonelor locuite, în toate situaţiile fiind trimis la faţa locului un echipaj de intervenţie.

EMIL G.

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.