Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

5.823 de milioane de lei alocate localităţilor din Bazinul Gheorgheni pentru proiectele de dezvoltare | Informația Harghitei - jurnal independent
vineri , 26 aprilie 2024
Home » Societate » 5.823 de milioane de lei alocate localităţilor din Bazinul Gheorgheni pentru proiectele de dezvoltare
5.823 de milioane de lei alocate localităţilor din Bazinul Gheorgheni pentru proiectele de dezvoltare

5.823 de milioane de lei alocate localităţilor din Bazinul Gheorgheni pentru proiectele de dezvoltare

  • Consilierii partidelor româneşti, profund nemulţumiţi de sumele repartizate comunităţilor din nordul judeţului Harghita, reclamă diferenţe foarte mari între alocările acordate localităţilor cu populaţie preponderent românească şi cele maghiare

După tergiversări, disensiuni şi tratative rămase fără consens, vinerea trecută au fost repartizate sumele din Fondul la dispoziţia Consiliului Judeţean (CJ) Harghita constituit din cota de 6% din impozitul pe venit pe anul în curs localităţilor din Bazinul Gheorgheni.

În debutul şedinţei, Borboly Csaba, preşedintele CJ Harghita, a atenţionat că se impun măsuri urgente în privinţa alocărilor din cota de 6%, nealocarea echilibrărilor bugetare în regiunea Gheorgheni blocând plăţile şi pentru zonele Odorhei şi Ciuc.

De asemenea, a propus şi aprobarea unui proiect de hotărâre de principiu, potrivit căruia, în situaţia în care nu se va lua o decizie optimă pentru asigurarea condiţiilor dezvoltării întregii zone Gheorgheni, să fie găsite soluţii pentru sprijinirea localităţilor din nordul judeţului, care, în urma împărţelii stabilită de conducerea UDMR Gheorgheni, beneficiază de cele mai mici alocări.

„Această hotărâre de principiu are la bază respectul reciproc şi istoricul de colaborare între regiuni, de care eu cred că trebuie să ţinem cont. Trezorierul şef de la ANAF Harghita ne-a comunicat că vor fi venituri în plus în buget şi că vom mai avea fonduri pentru cota de 6%. Aceasta ar putea fi o soluţie, dacă UDMR teritorial Gheorgheni, reprezentat de dl vicepreşedinte Barti Tihamér, nu-şi schimbă propunerile”, a clarificat  preşedintele CJ Harghita.

Amendamentul depus de consilierul judeţean social-democrat Costin Hîrlav, prin care solicita echilibrarea alocărilor prin diminuarea sumelor acordate localităţilor maghiare din Bazinul Gheorgheni şi majorarea celor stabilite pentru cele româneşti, a fost respins.

„Aţi vorbit despre respect; şi mie mi se pare corect ca el să existe. Dar întotdeauna Topliţa şi celelalte localităţi din zona de nord a judeţului sunt lăsate pe ultimul loc. Prin amendamentul depus astăzi împreună cu colegii din fracţiunea PSD atragem atenţia asupra unei greşeli care s-ar putea îndrepta printr-un vot pozitiv. Sunt diferenţe foarte mari – Sărmaş şi Gălăuţaş primesc câte 100.000 de lei, iar celelalte localităţi de opt, nouă, chiar şi de zece ori mai mult. Considerăm că repartizarea nu trebuie să se facă pe criteriul etnic. (…) Corect ar fi ca repartizarea să se facă în funcţie de numărul de locuitori şi de nevoile fiecărei localităţi în parte şi sper că de anul viitor repartizarea să se facă pe patru zone (Ciuc, Odorhei, Gheorgheni şi Topliţa – n.a.). (…) Nu ne putem bate joc de localităţile din nordul judeţului”, a declarat consilierul Costin Hîrlav.

Consilierul judeţean PNL Teodor Dobrean a remarcat că „este important ca echilibrul, corectitudinea şi raţiunea să domine” în luarea deciziilor care privesc dezvoltarea localităţilor judeţului.

„Indiferent de fracţiune – PSD, PNL, UDMR – trebuie să veghem pentru bunăstarea cetăţenilor, indiferent de naţionalitate. Consider că până acum zona de nord a judeţului Harghita a fost vitregită, chiar şi prin faptul că alocările acestea vin foarte târziu, la sfârşit de an”, a precizat liberalul Teodor Dobrean înaintea votului. În acest context, a solicitat o suplimentare pentru localităţile din zona de nord a judeţului, „care au nevoie de susţinere” şi suplimentarea sumei alocată municipiului Gheorgheni, „unde este nevoie de investiţii vitale”, cu suma de 100.000 de lei.

În ciuda apelurilor consilierilor partidelor româneşti, sumele din Fondul constituit din cota de 6% din impozitul pe venit propuse de vicepreşedintele CJ Barti Tihamér nu s-au modificat. Astfel, comunei Suseni-sat Valea Strâmbă i s-au alocat 600.000 de lei pentru „Înfiinţarea sistemului de înmagazinare a apei potabile”, iar comunei Ciumani i-a fost repartizată suma de 900.000 de lei pentru „Reabilitarea şi dotarea grădiniţei Csalóka”. Municipiul Gheorgheni va primi 700.000 de lei pentru „Eficientizarea energetică a Casei de Cultură” şi pentru „Reconfigurarea infrastructurii urbane”, comunei Lăzarea i s-a aprobat repartizarea sumei de 100.000 de lei solicitată pentru executarea „Reparaţiilor curente la clădirea Grădiniţei cu program prelungit Rügyecske”, comunei Ditrău i-a fost distribuită suma de 700.000 de lei pentru cheltuieli neeligibile înregistrate în cadrul proiectului „Modernizarea drumurilor de acces agricole” din localitate, iar comunei Remetea suma de un milion de lei pentru achitarea contribuţiei proprii în cadrul proiectului „Înfiinţarea distribuţiei de gaze naturale în satele Remetea şi Sineu” şi pentru susţinerea Serviciului de Ambulanţă local.

Comuna Sărmaş beneficiază de 100.000 de lei din cota de 6% din impozitul pe venit pentru „Extinderea sistemului de canalizare şi de apă potabilă” în satul aparţinător Platoneşti, unde locuitorii nu au nici apă curentă în case şi nici sistem de canalizare, iar pentru cofinanţarea a două proiecte PNRR – unul privind „Renovarea energetică sau avansată” a patru blocuri vechi, construite în anii ’60, iar celălalt „Reabilitarea moderată la Şcoala Gimnazială Dumitru Gafton, Corp A”. Comunei Gălăuţaş i-a fost alocată suma de 100.000 de lei din acelaşi fond aflat la dispoziţia CJ Harghita. Municipiul Topliţa,care numără 13.285 de locuitori, va primi suma de 513.000 de lei pentru „Înfiinţarea reţelei de gaz” în localitate, jumătate din cât s-a alocat comunei Remetea (6.165 de locuitori) pentru o investiţie similară. Primăriei comunei Corbu i s-a repartizat suma de 30.000 de lei pentru repararea microbuzelor şcolare care deservesc Liceul Tehnologic, iar comunei Bilbor 280.000 de lei pentru „Servicii de consultanţă şi proiectare pentru programul de eficientizare energetică şi gestionare inteligentă a energiei pentru iluminatul public”, pentru „Întocmirea documentaţiei tehnico-economice pentru obiectivele de investiţii în comună” şi pentru realizarea documentaţiilor tehnico-economice necesare accesării de fonduri nerambursabile prin programele de finanţare de la bugetul de stat şi de fonduri europene.

Singura dintre localităţile din nordul judeţului care face excepţie, primind o sumă consistentă, este staţiunea Borsec,căreia is-au alocat 800.000 de leipentru derularea investiţiei „Proiect integrat pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii în oraşul Borsec”.

„Am o întrebare: să ne explice şi nouă cineva care sunt criteriile în baza cărora s-au făcut repartizările, astfel încât, indiferent de religie sau de etnie, un cetăţean din Sărmaş să primească 15 lei la echilibrarea bugetară, iar unul din Remetea 150 de lei? Că eu nu înţeleg”, a solicitat consilierul judeţean PSD Alexandru Vaidoş.

În opinia consilierului Alianţei Maghiare din Transilvania Tőkés Lehel „nu există o metodologie normală” în cazul distribuţiei Fondului constituit din cota de 6% din impozitul pe venit. „Asta este problema. Pe parcursul întregului an a fost un mare haos, s-au solicitat bani cu tot felul de motive… Noi dorim să se elaboreze un regulament, o metodologie în acest sens şi, deşi anul acesta a fost compromis, în anii viitori am putea face o repartizare corectă, ca să nu se mai întâmple niciodată ce s-a întâmplat la Ditrău, cauzând pagube tuturor localităţilor”, a explicat consilierul Tőkés Lehel, potrivit traducerii oficiale.

Singurele voturi împotriva sumelor alocate pentru dezvoltarea localităţilor din zona de nord a Bazinului Gheorgheni au fost ale celor patru consilieri reprezentând partidele româneşti.

„Sunt foarte dezamăgit de această repartizare, nici nu mai am cuvine; Sărmaşul, cu o populaţie de peste 3.500 de locuitori, primeşte 100.000 de lei, iar Ciumani (4.328 de locuitori – n.a.) 900.000 de lei. Nu am nimic cu locuitorii comunei Ciumani, dar este o nedreptate ce s-a întâmplat cu localităţile româneşti”, a afirmat consilierul PSD Costin Hîrlav la finalul votului.

„Sunt de acord cu alocările, dar nu sunt de acord cu sumele prevăzute, care mi se par total nedrepte şi injuste şi sunt foarte dezamăgit de atitudine”, a declarat consilierul PNL Teodor Dobrean.

În opinia consilierului PSD Lucian Conţiu, votul acordat de majoritatea covârşitoare a consilierilor judeţeni în privinţa alocărilor din Fondul de 6% din impozitul pe venit „este o greşeală”. „Comunităţile reprezentate de PSD şi PNL au cele mai mari supărări; în rest, nu am văzut să existe. Votul nostru negativ se referă strict la sumele alocate zonei de nord şi sper ca cei din zonele Odorhei şi Ciuc acum, la final de an, să fie mai înţelepţi şi să se gândească la faptul că anul viitor s-ar putea ca localităţile lor să fie în situaţia noastră”, a remarcat dr. Lucian Conţiu.

În mediul online, Ciprian Rugină, administratorul public al municipiului Topliţa, a transmis următorul mesaj: „Un gust amar, dragi colegi şi prieteni consilieri. Speranţa că noua generaţie de politicieni a schimbat ceva astăzi a dispărut. Dacă oamenii de rând doresc o nouă viziune, o noua politică în Harghita, astăzi s-a dovedit că ei doresc degeaba. Nu este totuşi târziu să îngropaţi ideea comunistă că localităţile româneşti, împreună cu locuitorii maghiari de aici, sunt buni de lăsat pe margine. Vă doresc să dormiţi liniştiţi după deciziile de astăzi”.

Cuvântul final al şedinţei i-a revenit preşedintelui Consiliului Judeţean Harghita, care a reiterat că deciziile consiliului judeţean „nu s-au luat niciodată pe crierii etnice”.

„Eu sunt un politician optimist, cred întotdeauna că greşeala poate fi reparată. Eu cred că întotdeauna trebuie să dăm şansa de a reveni asupra acelor decizii care pot fi considerate greşite. Mai avem două luni până la sfârşitul anului. (…) Sper că amendamentul de fond nu va trebui să fie pus în practică, eu aici sunt optimist şi, dacă credeţi în optimismul meu, cred că vom reuşi să ajungem până la finele anului să tragem linie şi să ştim că istoricul şi regulile nescrise din judeţul Harghita, care nu a fost un judeţ de circ niciodată, vor fi până la urmă susţinute şi realizate 100%”, a concluzionat preşedintele Borboly Csaba.

DANIELA MEZEY

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.