Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Universitatea de Vară de la Izvoru-Mureşului 2015: Zgârciţi cu ai noştri, suprageneroşi cu alţii | Informația Harghitei - jurnal independent
vineri , 29 martie 2024
Home » Societate » Universitatea de Vară de la Izvoru-Mureşului 2015: Zgârciţi cu ai noştri, suprageneroşi cu alţii
Universitatea de Vară de la Izvoru-Mureşului 2015: Zgârciţi cu ai noştri, suprageneroşi cu alţii

Universitatea de Vară de la Izvoru-Mureşului 2015: Zgârciţi cu ai noştri, suprageneroşi cu alţii

 

Uneori cifrele pot fi manipulate pentru a da alte concluzii decât cele logice, dar nu e cazul de această dată.

Domnul Eugen Popescu, preşedintele Fundaţiei pentru Românii de Pretutindeni, în preambulul dezbaterii „Drepturile minoritarilor din România versus drepturile minorităţilor româneşti din afara graniţelor şi din Balcani; Ce face statul român pentru păstrarea identităţii etnice a românilor din afara graniţelor şi din Balcani; Cazurile Greciei şi Ungariei sau pactul dintre victimă şi agresor; Cetăţenia română, un drept necesar păstrării identităţii românilor din vecinătate şi din Balcani”, spunea că obligaţiile statului român pentru românii din afara graniţelor n-ar trebui să fie mai mici decât cele asumate pentru minoritarii etnici din interior. Ori lucrurile stau cu totul altfel, o dovedesc irefutabil cifrele de care pomeneam: în timp ce pentru cei circa 2 milioane de etnici minoritari din ţară s-au alocat în ultimul an 91,4 milioane lei, pentru cele 8 milioane de români trăitori în afara graniţelor suma alocată a fost de doar 2 milioane euro. Pe fondul scăderii populaţiei de etnie maghiară din România, sumele alocate acestei minorităţi au crescut, totuşi, ajungând în 2015 la 19,7 milioane lei. Cei douăzeci şi ceva de  mii de ucraineni din România beneficiază de 7 milioane lei, iar celor o jumătate de milion de români din Ucraina le sunt alocate, din partea statului ucrainean, 20.000 de dolari (cu ceva peste 80.000 lei). Pentru cei 10.000 de bulgari din România statul nostru alocă anual 800.000 euro, iar cel bulgar nu alocă absolut nimic pentru cei 160.000 de români. Pentru 20.000 de sârbi statul român dă 1,3 milioane euro, iar pentru cei 300.000 de români de pe Valea Timocului statul sârb dă – îl cităm pe Zavişa Zurz, preşedintele organizaţiei românilor de pe Valea Timocului – 100.000 euro. Această sumă a fost dată de sârbi unei organizaţii fantomă pentru a contracara activitatea organizaţiei românilor.

Eugen Popescu a încheiat preambulul cu întrebarea: „De ce această discriminare uriaşă între minoritarii din ţară şi românii din afara graniţelor, între tratamentul aplicat de România minoritarilor proprii şi cel la care sunt supuşi românii din afara graniţelor?”.

Primul răspuns a fost dat de Vlad Cubriacov, fost reprezentant al Republicii Moldova la Uniunea Europeană, preşedintele Asociaţiei Răsăritul Românesc, a cărui intervenţie o sintetizăm în cele ce urmează: Diferenţele sunt generate de insuficienţa cadrului legislativ în materie de  minorităţi, necorelarea relaţiilor dintre instituţiile statului român şi românii din afara graniţelor, neaplicarea principiului egalităţii în ceea ce priveşte grija pentru cetăţenii din interiorul ţării şi românii din afară. Se impune încorporarea în legislaţia românească a unor noţiuni europene ca de pildă cea de stat înrudit. Trebuie înţeles, şi acţionat în consecinţă, faptul că statul român nu este numai al cetăţenilor români, ci al tuturor românilor”. Rezumând, Vlad Cubriacov a spus: „Sunt necesare cadru legislativ şi voinţă”, dar colegii din prezidiu au replicat: „Voinţă şi cadru legislativ!”.

Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe al României, preşedintele  Fundaţiei Mişcarea Populară, a reiterat o parte din aspectele mai puţin cunoscute de publicul larg ale procesului de aderare la Uniunea Europeană. În timp ce România făcea eforturi pentru implementarea standardelor europene în materie de minorităţi, eforturi soldate cu una din cele mai permisive legislaţii în acest domeniu, unele din ţările vecine au considerat că  România se află cu spatele la zid şi au intensificat procesul de asimilare a etnicilor români. Aşa se explică faptul că în Ucraina, de pildă, de la 800.000 români s-a ajuns în acest moment la doar 500.000.

Evident o asemenea atitudine n-a rămas fără consecinţe în relaţiile dintre cele două ţări.

Totuşi, ceea ce lipseşte României este activismul politic şi, în acest context, ceea ce se întâmplă cu românii din Maramureşul Istoric şi din Regiunea Odessa este absolut de neacceptat.

Şansa istorică oferită Serbiei de a se integra în lumea occidentală a fost percepută într-un mod straniu la Belgrad. Astfel, în timp ce sârbii au semnat fără probleme tratatul cu Ungaria, privind minorităţile, au refuzat categoric să facă acelaşi  gest cu România, motiv pentru care delegaţia română s-a opus semnării tratatului de începere a negocierilor, dând peste cap preconizatele festivităţi prevăzute pentru acea ocazie.

Până la urmă sârbii au fost nevoiţi să cedeze şi să semneze protocolul, dar, aşa cum spunea Zavişa Zurz, preşedintele Fundaţiei Ariadne Filum pentru cultura româno-vlahilor din Serbia, în continuare au recurs la tot felul de subtilităţi şi subterfugii pentru a evita materializarea celor prevăzute în protocol.

În continuare, d-l Diaconescu accentua faptul că nu este normal ca Bucureştiul să accepte excluderea de pe agenda convorbirilor cu vecinii noştri a problemei românilor minoritari în ţările respective, pe motiv că legislaţia statului în cauză exclude prezenţa minorităţilor, oricât de important ar fi numărul acestora. Nu ne mai putem rezuma la aspecte de imagine – mici, sarmale, căluşari – de aceea este imperios necesar ca instituţiile cu atribuţii în domeniu, ca Departamentul românilor de peste graniţe sau Institutul Cultural Român să-şi intre în atribuţii, întrucât în acest moment nu fac absolut nimic. Vorbitorul a subliniat şi faptul că grija pentru minorităţi exclude, complet, orice revendicare teritorială, lucru care trebuie avut permanent în vedere.

Eugen Popescu a spus, aproape patetic: „Ce trebuie oare să facem pentru a convinge guvernanţii că o şcoală în Timoc sau în Vidin e la fel de importantă ca una din Sf. Gheorghe, ori din altă localitate din interiorul ţării. Dacă sârbii refuză să construiască o şcoală în Timoc, să meargă statul român s-o  facă. De construcţii e nevoie, nu de serbări!”.

Ivo Gheorghiev, preşedintele Uniunii Românilor din Bulgaria, spunea: „Noi suntem leali statului bulgar şi ar trebui ca să ni se răspundă la fel. Dar suntem trataţi ca nişte duşmani, deşi nu cerem nimic mai mult decât să rămânem români, şi sunt forţe, chiar la Bucureşti, pe care îi bucură dispariţia noastră din Bulgaria. Copiii noştri sunt ameninţaţi la şcoală de colegii lor pentru că sunt români”.

Cu ironie amară, Zavişa Zurz spunea: Noi ne simţim foarte importanţi căci avem împotriva noastră atât Guvernul sârb, cât şi diplomaţia română!”. Zavişa făcea trimitere la faptul că atât ambasadorul român la Belgrad, cât şi consulul de la Zaicear, în loc de ajutor şi susţinere pentru românii din Timoc, manifestă ostilitate şi colaborează cu sârbii.

De reţinut o statistică prezentată de Eugen Popescu, care pune într-o lumină şi mai crudă situaţia minorităţilor româneşti, comparativ cu cele din România. De pildă, în România sunt peste 10.000 (!) de fundaţii şi organizaţii – unele paramilitare! – ale etnicilor maghiari, finanţate de Guvernul României, Guvernul maghiar şi organele locale, în timp ce românii din afara graniţelor au infinit mai puţine organizaţii, care nu primesc aproape nimic de la nimeni.

ŞTEFAN DANCIU

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.