Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Secretarul de stat pentru relaţia cu instituţiile prefectului a fost la prezentarea bilanţului prefecturii harghitene | Informația Harghitei - jurnal independent
sâmbătă , 20 aprilie 2024
Home » Societate » Secretarul de stat pentru relaţia cu instituţiile prefectului a fost la prezentarea bilanţului prefecturii harghitene
Secretarul de stat pentru relaţia cu instituţiile prefectului a fost la prezentarea bilanţului prefecturii harghitene

Secretarul de stat pentru relaţia cu instituţiile prefectului a fost la prezentarea bilanţului prefecturii harghitene

  • Pe parcursul zilei de ieri, Mihai Dan Chirică a vizitat şi celelalte instituţii ce aparţin de MAI, având discuţii cu managerii acestor inspectorate
  • Borboly Csaba speră ca programul de guvernare să legifereze folosirea simbolurilor minorităţilor

La prima şedinţă a Colegiului Prefectural din acest an, în cadrul căreia a fost prezentat bilanţul Instituţiei Prefectului (asupra acestuia vom reveni în unul din numerele viitoare), a fost invitat să participe şi comisarul şef de poliţie Mihai Dan Chirică. Acesta este secretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne pentru relaţia cu instituţiile prefectului.

Mihai Dan Chirică spunea că a ţinut în mod expres să fie prezent în Miercurea-Ciuc cu ocazia evaluării activităţii, mai ales că şi anul trecut a fost invitat de mai multe ori, dar din diferite motive nu a putut ajunge. După ce i-a felicitat, atât pe reprezentanţii prefecturii, cât şi pe cei ai celorlalte instituţii pentru activitatea desfăşurată, secretarul de stat a punctat câteva aspecte.

„Din prezentarea materialului bilanţ – spunea acesta – rezultă un singur lucru: cetăţeanul. Cetăţeanul este şi va trebui să fie pe primul loc, acesta este rolul nostru, al administraţiei, fie pe plan local, fie la nivel central”. Şi a dat exemplul hotărârii luate în toamnă la nivel de minister ca să se scoată la concurs toate posturile vacante tocmai pentru a preîntâmpina eventualele deficienţe la nivel de relaţionare cu cetăţenii. Şi pentru că atât la Permise şi Înmatriculări, cât şi la Paşapoarte există deficit de personal, Mihai Dan Chirică a adresat rugămintea conducătorilor celor două instituţii să se preocupe pentru ocuparea acestor posturi vacante, mai ales în perspectiva perioadei din an când oamenii vin din străinătate acasă şi trebuie să-şi schimbe actele de identitate sau când creşte numărul de înmatriculări, formându-se cozi la cele două servicii.

„Un alt deziderat de-al meu – continua secretarul de stat – domnule prefect, vă rog să luaţi toate măsurile care se impun vizavi de problemele care apar în sezonul de iarnă – mă refer la drumurile judeţene, comunale, dar şi naţionale. Vă rog să luaţi toate măsurile legale, vizavi de şefii de arme, astfel încât să nu avem persoane înzăpezite, rămase pe nu ştiu ce drumuri”.

În finalul intervenţiei, Mihai Dan Chirică a precizat că, după terminarea şedinţei, îşi va dedica ziua pentru a vizita toate instituţiile ce ţin de resortul MAI (Serviciul Paşapoarte, Permise şi Înmatriculări, poliţie, jandarmi, ISU), urmând să stea de vorbă cu managerii acestor inspectorate pentru a lua act de problemele cu care se confruntă şi a încerca să le rezolve în cel mai scurt timp.

Adrian Jean Andrei: suntem o echipă pentru că sunt oameni responsabili

Prefectul judeţului Harghita, Adrian Jean Andrei, a ţinut să-i mulţumească atât secretarului de stat, cât şi Ministerului Afacerilor Interne pentru atenţia pe care o acordă judeţului Harghita, „un judeţ atipic, un judeţ delicat”.

Referindu-se la rezultatele obţinute pe plan judeţean, prefectul a menţionat că acest lucru s-a datorat şi faptului că toţi şefii instituţiilor alcătuiesc o echipă. „Suntem o echipă pentru că sunt oameni responsabili, oameni care ştiu ce fac, oameni profesionişti, oameni cu determinare, cu responsabilitate şi eu pentru asta vreau să mulţumesc, pentru că în spatele cifrelor stau oameni întotdeauna”, spunea Adrian Jean Andrei.

Iar în semn de apreciere pentru activitatea de coordonare a Instituţiei Prefectului – judeţul Harghita, pentru colaborarea şi cooperarea avută, dar şi pentru sprijinul acordat, Adrian Jean Andrei i-a înmânat o plachetă secretarului de stat.

Prefectul judeţului Harghita a mai reamintit faptul că în 2012, când a ajuns la conducerea instituţiei, prima solicitare a fost aceea de a schimba ceva. „Şi reuşim încetul cu încetul, cu paşi mărunţi”.

Solicitări din partea preşedintelui Consiliului Judeţean

La şedinţa Colegiului Prefectural de ieri a fost prezent şi Borboly Csaba, preşedintele Consiliului Judeţean Harghita. Acesta i-a solicitat secretarului de stat sprijin în rezolvarea unor probleme punctuale şi şi-a manifestat speranţa că noul program de guvernare va rezolva şi câteva aspecte ce ţin de etnicii maghiari.

Una dintre problemele semnalate de Borboly Csaba este cea legată de finanţarea asociaţiilor voluntare de protecţie civilă – sunt echipe formate din oameni în unele localităţi în care au fost o serie de incidente privind ordinea publică (furturi sau alte infracţiuni) şi care au menirea de a patrula prin localităţi, mărind astfel siguranţa publică. Şi dădea exemplul celor 67 de echipe de pompieri voluntari din judeţ pentru care există bază legală de finanţare. În schimb, arăta Borboly Csaba, la protecţia civilă nu este această bază şi se doreşte ca unităţile administrativ-teritoriale să poată susţine măcar combustibilul utilizat de echipele care patrulează.

O altă problemă semnalată de preşedintele CJ Harghita este cea cu care se confruntă agricultorii în localităţile unde nu există drumuri de ocolire. Acolo, dacă utilajele agricole sunt folosite pe drumurile publice, sunt pasibili de amenzi. „Ar trebui să găsim o soluţie ca agricultorii, cu utilaje, cu tractoare să poată să ajungă pe câmp, pentru că noi nu suntem un judeţ industrial, suntem un judeţ montan şi avem spaţii înguste”, spunea Borboly Csaba.

În final, acesta a amintit şi de programul de guvernare care speră că va rezolva problema simbolurilor pentru minorităţi. „Scrie în programul guvernamental reglementarea statutului folosirii simbolurilor comunităţilor locale. Aici avem o problemă în această privinţă, pentru că ne simţim ca un judeţ care nu are voie faţă de celelalte 40 care au voie şi sper că această propoziţie din programul guvernamental să fie valabilă şi în judeţul Harghita”.

În final, a amintit şi de Carta Europeană pentru limbile regionale sau minoritare, precizând că la direcţiile de acţiune este precizat că se vor lua măsuri guvernamentale, inclusiv acte normative pentru punerea în aplicare. Şi a amintit de acest lucru pentru că, spunea preşedintele CJ Harghita, „am dori ca nu numai unităţile administrativ-teritoriale să respecte această lege, ci să încercăm să mărim aria şi pentru celelalte instituţii şi ne bucurăm de acest lucru care este scris acum în programul de guvernare”.

Secretarul de stat: tot ce scrie în programul de guvernare se va respecta

Răspunzând intervenţiei preşedintelui Consiliului Judeţean Harghita, secretarul de stat pentru relaţia cu instituţiile prefectului spunea că o parte dintre problemele amintite nu ţin de resortul ministerului. În schimb, legat de programul de guvernare, Mihai Dan Chirică spunea că are încredere că tot ce scrie în el se va respecta.

Legat de problema agricultorilor, acesta arăta că este greu ca la nivelul poliţiei să se dea derogare pentru agricultori să folosească anumite drumuri publice, în schimb crede că se pot găsi alternative.

LIVIU CÂMPEAN

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.