Reuniunea Femeilor Ortodoxe Române – o societate cu ecou la nivelul întregii ţări

• Considerate continuatoarele operei încredinţate femeilor Mironosiţe, membrele acestei instituţii au jucat un rol important în perioada interbelică şi în timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale, prin misiunea complexă pe care şi-au asumat-o

Dintotdeauna, femeile au jucat un rol important în viaţa socială, iar în cele mai vitrege perioade ale istoriei s-au dedicat cu iubire, altruism, milostenie şi înţelepciune aproapelui. Mai mult ca niciodată, în perioada interbelică şi în cea care a urmat, ecoul acţiunilor lor s-a dovedit mai puternic decât reticenţele celor care le-au redus existenţa la sarcini domestice. Mărturie stau generoasele fonduri arhivistice care povestesc despre comitetele şi mai apoi societăţile, federaţiile şi ligile de femei create pentru ajutorarea frontului, pentru îngrijirea soldaţilor, susţinerea văduvelor şi orfanilor de război, dar şi pentru educarea noilor generaţii, insuflându-le dragostea de neam, de credinţa străbună şi de frumos. De-a lungul anilor, cu străduinţă şi stăruinţă, şi-au dus la îndeplinire obiectivele ambiţioase.

O astfel de mişcare a existat şi pe teritoriul actualului municipiu reşedinţă al judeţului Harghita, pe atunci o „comună-urbană”.

„Misiunea ei filantropică este amintită ori de câte ori este cu putinţă, ca mulţumire pentru aportul religios şi social dovedit şi mai cu seamă în praznicele Maicii Domnului, fapt pe care îl desăvârşim şi noi la 21 noiembrie, precum şi în fiecare an prin frumoasa sărbătoare a intrării în Biserică a Stăpânei noastre, de Dumnezeu Născătoare şi pururea Fecioară Maria”, subliniază părintele dr. Laurenţiu-Gabriel Panciu, secretar eparhial al Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei.

• Prima instituţie ortodoxă auxiliară, patronată spiritual de Maica Domnului – context şi misiune

Potrivit istoricilor, spaţiul estic al Transilvaniei a făcut parte din leagănul procesului de formare a poporului român. Populaţia daco-romană şi apoi română a adoptat creştinismul încă din secolul al II-lea, în timpul stăpânirii romane.

Începând din secolul al XI-lea, oştile Regatului Ungariei medieval au pătruns pe teritoriul Transilvaniei, pe care au cucerit-o până la sfârşitul secolului al XIII-lea.

După Marea Schismă din 1054, episcopiile româneşti existente au fost desfiinţate de conducătorii Regatului Ungariei. Din Şematismul Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei, actualizat cu datele cercetărilor întreprinse de prof. dr. Ioan Lăcătuşu, prof. dr. Vasile Lechinţan şi Violeta Pătrunjel pentru realizarea volumului Românii din Covasna şi Harghita, reiese că „37 de biserici ortodoxe şi greco-catolice din eparhia menţionată au dispărut, în ultimele secole, odată cu obştile credincioşilor care le zidiseră, majoritatea dintre ele ctitorite de unele dintre cele mai puternice comunităţi româneşti care au existat în zonă în secolele XVI-XVIII”.

Secolul al XIX-lea avea să aducă o revigorare în viaţa bisericească şi şcolară a românilor transilvăneni. La aproape trei ani după Marea Unire, Consistoriul arhidiecezan din Sibiu hotărăşte, în 1921, înfiinţarea protopopiatelor ortodoxe din Sfântu Gheorghe şi de la Oituz, celui din urmă fiindu-i arondate şi parohiile ortodoxe din actualul judeţ Harghita, pe atunci judeţul Ciuc. În acelaşi an s-a constituit şi Parohia Miercurea Ciuc. Sub patronajul acesteia avea să funcţioneze Reuniunea Femeilor Ortodoxe din Miercurea Ciuc, începând cu 1936 şi până în 1948, cu întreruperi, fiind unul dintre cele mai importante repere ale valorilor şi identităţii româneşti ale urbei.

„Implicată în toate evenimentele sociale şi culturale, s-a definit prin responsabilitate şi acţiune nepărtinitoare, sprijinind Instituţia Prefectului din judeţul Ciuc, armata, şcolile din oraş, precum şi orfanii sau copiii aflaţi în mari lipsuri, proveniţi din alte regiuni ale ţării (…) a însufleţit toate evenimentele festive gândite de autoritatea locală, a organizat serate şi spectacole proprii cu finalitate umanitară (colecte), dar între toate acestea, adevărata cunună a activităţii de aproape opt ani a reprezentat-o ascultarea de Dumnezeu cu care şi-a îmbrăcat gândirea”, menţionează  părintele dr. Laurenţiu-Gabriel Panciu, secretar eparhial al Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei, în studiul intitulat „Aspecte inedite privind activitatea Reuniunii Femeilor Ortodoxe Române din Miercurea Ciuc în perioada 1936-1948”.

Aflăm din lucrarea citată că, în data de 28 noiembrie 1936, societatea femeilor ortodoxe din Miercurea Ciuc a organizat o colectă cu scop umanitar, iar în 16 ianuarie 1937 preotul paroh Ion I. Borcan înaintează o adresă preşedintei reuniunii, Eugenia Cristea, ca societatea să patroneze administrativ şi duhovniceşte corul bisericii cu hramul „Sfântul Nicolae”.

„Recunoaşterea existenţei organizaţiei nu întârzie să apară, întrucât forul de conducere împreună cu membrele au fost invitate de Instituţia Prefectului la evenimentele festive prilejuite de ziua de 10 mai 1937”, relatează părintele Laurenţiu Panciu.

Documentele păstrate în Arhiva Episcopiei Covasnei şi Harghitei ne oferă o imagine inedită asupra modului fastuos în care se sărbătorea ziua naţională – Ziua Regalităţii – la vremea respectivă. Serbarea naţională organizată de prefectul judeţului Ciuc, dr. Valeriu Oţetea, avea să fie anunţată de „lovituri de tun la ora 10 dimineaţa”, serviciul religios în bisericile confesiunilor urmând să înceapă la ora 11:00. „Te-deum în faţa Prefecturii, urmat de serbarea oficială (în caz de timp nepotrivit în Catedrala ortodoxă română), cuvântarea Comandantului Garnizoanei, trecerea în revistă şi defilarea Armatei; ora 12:00 – recepţia la Prefectură; ora 04:00-07:00 după masă – Muzica Militară în parcul oraşului; 09:00 seara – Retragere cu torţe şi iluminarea tuturor edificiilor din oraş”, continua programul manifestării, însemnat pe invitaţiile la eveniment.

Rolul filantropic al Reuniunii Femeilor Ortodoxe din Miercurea Ciuc este relevat, potrivit autorului studiului, şi de cererea nr. 289/18 octombrie 1939 a lt.-col. I. Drimba, prefectul judeţului Ciuc, prin care acesta solicita implicarea membrelor societăţii în sprijinirea armatei: „Cu toată căldura apelăm la sentimentul dv. patriotic şi de dragoste faţă de brava noastră armată, rugându-vă să binevoiţi a ne da tot concursul dv. neprecupeţit, ca prin acţiunea ce veţi întreprinde, să se strângă material brut, adică lână, din care să se confecţioneze ciorapi, mănuşi, pieptare, mâncare etc. pentru ostaşii noştri de pe graniţe… dorim ca încă o dată să dăm dovadă conducătorilor noştri că apelul dat a găsit un răsunet în sufletele noastre, cu atât mai vârtos azi, când atmosfera este aşa încărcată de norii negrii ai discordiei…”.

Iar conducerea Reuniunii femeilor a răspuns solicitării, prin preşedinta Vica Oţetea, oferind articolele de îmbrăcăminte şi alimente.  „Toate cele rezultate de pe urma colectei au ajuns la Regimentul 55 Pioneri: 2 kg cârnaţi, 65 ii naţionale, 85 de cozonaci, 46 de pachete individuale cu hrană şi îmbrăcăminte şi suma de 2.722 lei”, ne dezvăluie secretarul eparhial al Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei.

Un alt apel umanitar, adresat Reuniunii de primăria oraşului în data de 24 octombrie 1939, viza ajutorarea copiilor săraci din localitate, „prin colecte de alimente şi fonduri ce vor servi sprijinirii acestora”.

Conform evidenţelor Reuniunii Femeilor Ortodoxe Române din Miercurea Ciuc, numărul membrelor începe să crească la începutul anului 1940, ajungând la 33 de persoane active.

La 27 februarie 1940 – Ziua Proclamării Constituţiei – corul bisericii, alcătuit din membrele Reuniunii, a completat serviciul religios oficiat în catedrala ortodoxă a oraşului, care a deschis festivităţile. „Evenimentul a fost încoronat de trecerea în revistă a Gărzii Naţionale de către Ioan Hamzea, preşedintele FRN (Frontul Renaşterii Naţionale – partid înfiinţat de Regele Carol al II-lea în decembrie 1938, primul partid de masă din România – n.a.), precum şi de defilarea acesteia”, relatau gazetele vremii.

Un an mai târziu, România avea să intre în cel de-al Doilea Război Mondial, un război care nu s-a purtat doar pe front, ci şi în spatele acestuia. Suferinţele îndurate de cei rămaşi acasă, în vetrele localităţilor, s-au generalizat. Taţii şi soţii plăteau preţul suprem, iar în spatele frontului, numărul orfanilor şi al văduvelor creştea de la o zi la alta. Întreţinerea lor a ajuns la mila celor dispuşi să-şi împartă sărăcia cu cei oropsiţi şi în sarcina carităţii publice.

De pildă, printr-o adresă a Cercului Teritorial Ciuc se cerea implicarea asociaţiei în „sprijinirea copiilor săraci ce sunt în purtarea de grijă a comandamentului din Miercurea Ciuc şi aşezaţi în Căminul Ştefan cel Mare, aflaţi în stare de debilitate din lipsa de hrană”, ne povesteşte părintele Laurenţiu Panciu.

Reuniunea a organizat de îndată o nouă colectă şi a oferit haine şi hrană copiilor neajutoraţi, dăruindu-le, de asemenea, o masă săptămânală în fiecare zi de sâmbătă la prânz. „Cu totul înduioşătoare este mulţumirea copiilor – pe care, datorită importanţei şi caracterului inedit, o vom reda integral: «Stimate doamne, din lipsurile mari de hrană şi îmbrăcăminte în care ne-am găsit, am părăsit fiecare casa părintească unde noi eram o povară şi am venit la Miercurea Ciuc. Aici am găsit multă înţelegere şi îngrijire din partea tuturor. Dar cea mai mare alinare a dorului nostru de cei de acasă am găsit-o în bunăvoinţa dvs. Pentru grija cu adevărat părintească ce ne arătaţi, vă rugăm să primiţi respectuoasele mulţumiri din partea copiilor bicăjeni. M. Ciuc 3 mai 1947»”, a continuat secretarul eparhial.

Sunt doar câteva exemple din lunga listă a gesturilor umanitare pe care le-au săvârşit cu nemăsurată iubire de oameni membrele Reuniunii Femeilor Ortodoxe din Miercurea Ciuc, fapte care merită să fie cunoscute.

• Continuitate…

De-a lungul timpului, misiunea lor caritabilă a fost preluată şi continuată  parţial de credincioasele bisericii-catedrale din urbe, de cele mai multe ori prin implicarea preoteselor în viaţa religioasă, socială şi culturală a parohiei, alături de preotul paroh.

„Societatea femeilor, pe care o întâlnim sub titulatura Reuniunea Femeilor Ortodoxe din Miercurea Ciuc în perioada interbelică, dar şi postbelică, se continuă, ca un ecou peste timpuri, şi anume sub forma pe care astăzi Biserica o denumeşte Comitetul Parohial de Femei. Ele continuă opera cu care au fost încredinţate femeile Mironosiţe, aceea de a fi transmiţătoarele Harului şi a iubirii lui Dumnezeu, aceea de a suplini cu dragoste, acolo unde aceasta lipseşte, de a uni acolo unde este dezbinare. (…) Este minunată legătura dintre Maica Domnului şi femeile Mironosiţe care străbat şi transcend istoria prin urmaşele lor, atât cele dintâi, care au fost purtătoare de mir la Mormântul Domnului, cât şi cele care au dorit să devină purtătoare de mir şi de har, apostoli trimişi către apostoli am putea spune, către întreaga Creştinătate, care ajung să aducă cuvântul lui Dumnezeu tuturor celor care doresc să-l asculte. De aceea există o legătură strânsă între Praznicul Maicii Domnului şi cinstirea tuturor mamelor, a femeilor şi a celor care se jertfesc pentru Dumnezeu în credinţă, dragoste şi nădejde”, a concluzionat părintele dr. Laurenţiu-Gabriel Panciu.

DANIELA MEZEY

Comentarii:

comentarii