Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Programul „Salvator din pasiune” continuă şi în Harghita | Informația Harghitei - jurnal independent
joi , 9 mai 2024
Home » Societate » Programul „Salvator din pasiune” continuă şi în Harghita
Programul „Salvator din pasiune” continuă şi în Harghita

Programul „Salvator din pasiune” continuă şi în Harghita

Cei interesaţi să devină voluntari în cadrul programului naţional „Salvator din pasiune” mai au la dispoziţie doar ziua de astăzi pentru a-şi depune cererile de înscriere la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Oltul” al judeţului Harghita, iar după parcurgerea etapelor de pregătire vor putea să se alăture echipajelor de pe ambulanţele SMURD sau celor de pe autospecialele de stingere a incendiilor.

Purtătorul de cuvânt al ISU Harghita, Alina Ciobotariu, a declarat publicaţiei noastre că de la începutul acestei luni şi până miercuri au depus cereri de înscriere în acest program 15 persoane dornice să înveţe ce trebuie să facă pentru a-şi ajuta semenii aflaţi în situaţii critice, ceea ce demonstrează faptul că interesul pentru activitatea de voluntariat a crescut în ultima perioadă în Harghita.

De la debutul programului în 2016 şi până la demararea în data de 1 octombrie a.c. a înscrierilor pentru formarea unei noi serii de voluntari au depus cereri 69 de persoane, dintre care 56 au parcurs şedinţele de pregătire teoretică şi practică şi au susţinut examenele aferente. Campania de recrutare se adresează tuturor persoanelor cu vârsta cuprinsă între 16 şi 65 de ani, care doresc să se implice, să înveţe şi să participe la misiuni, alături de salvatorii militari harghiteni. Activitatea voluntarilor este cât se poate de importantă, iar pregătirea acestora se realizează etapizat, prin parcurgerea unor şedinţe de pregătire teoretică şi practică, urmate de susţinerea unor examene de absolvire.

Alina Ciobotariu a precizat că cei care s-au înscris în ultimii ani în acest program erau de regulă tineri, elevi de liceu, absolvenţi sau studenţi, dar au participat la activităţi şi persoane mai în vârstă, cu diverse ocupaţii, care au aflat informaţii despre acest program sau au avut anumite cazuri medicale în familie care le-au marcat şi au dorit să înveţe tehnici de acordare a primului-ajutor. Potrivit afirmaţiilor sale, deşi cei care doresc să participe la misiuni alături de echipajele de pe ambulanţele SMURD sau de cele de pe autospecialele de stingere trebuie să participe la mai multe activităţi de pregătire şi să susţină anumite examene, din păcate unii abandonează programul după primul curs.

„Probabil că îi demoralizează puţin faptul că sunt anumite cursuri introductive, dar care sunt absolut necesare. Nimeni nu poate să treacă direct la partea practică dacă nu are nişte cunoştinţe teoretice. Ar trebui să fie constanţi în ceea ce priveşte aceste ore de voluntariat pe care trebuie să le facă şi să nu abandoneze după primul curs, după primul examen şi după primul certificat pe care îl primesc. Deschidere este din partea noastră, dar şi ei ar trebui să fie în continuare la fel de motivaţi cum sunt în momentul în care se înscriu şi să îşi păstreze entuziasmul până la final. Unii dintre ei sunt chiar foarte interesaţi, dar ar vrea să meargă la intervenţii din prima. Îşi imaginează, în momentul în care vin şi se înscriu în acest program de voluntariat, că după prima oră sunt deja alături de paramedici, merg la intervenţie, dar nu ne putem asuma niciun risc, nici în ceea ce îi priveşte pe ei, fiind nepregătiţi, nici în ceea ce ne priveşte pe noi. Ei trebuie să înţeleagă faptul că trebuie să acumuleze nişte ore, cunoştinţe şi deprinderi, care să îi ajute ulterior în misiuni”, a menţionat Alina Ciobotariu.

Aceasta a reamintit faptul că voluntarul trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe condiţii, respectiv are vârsta cuprinsă între 16 şi 65 ani, este apt din punct de vedere medical, nu a fost condamnat pentru săvârşirea de infracţiuni cu intenţie şi nu şi-a pierdut anterior calitatea de voluntar în cadrul serviciilor Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă.

Cei care doresc să devină voluntari trebuie să depună o cerere de înscriere, să prezinte un certificat de cazier judiciar (doar pentru persoanele care au vârsta peste 18 ani), o copie după actul de identitate, un aviz psihologic, cu menţiunea „apt pentru activitatea de voluntariat în cadrul IGSU” (se poate obţine de la orice cabinet psihologic), un act doveditor al ultimelor studii absolvite sau în curs de desfăşurare, o adeverinţă medicală (de la medicul de familie) cu menţiunea „apt pentru efort fizic” sau „apt pentru muncă” şi acordul părinţilor/tutorelui legal, în cazul persoanele cu vârsta sub 18 ani.

Cei interesaţi mai pot depune astăzi cererile de înscriere la sediul ISU Harghita din municipiul Miercurea-Ciuc, str. Iancu de Hunedoara, nr. 14, în intervalul orar 08:00-16:00. Perioada de depunere a dosarelor este 17-21 octombrie.

EMIL G.

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.