Primele observaţii astronomice profesioniste pe Vârful Athon (Muntele Athos) aparţin unui român din Harghita | Informația Harghitei - jurnal independent
marți , 30 noiembrie 2021
Home » (Inter)Național » Primele observaţii astronomice profesioniste pe Vârful Athon (Muntele Athos) aparţin unui român din Harghita
Primele observaţii astronomice profesioniste pe Vârful Athon (Muntele Athos) aparţin unui român din Harghita

Primele observaţii astronomice profesioniste pe Vârful Athon (Muntele Athos) aparţin unui român din Harghita

  • Cosmin Sorin Micloş, membru al Comisiei „Cercetare şi Educaţie” a Consiliului Naţional pentru Tineret din cadrul MTS: „Călătoria pe Muntele Athos a fost o împlinire din toate punctele de vedere, a fost, până acum, călătoria vieţii mele”

Călătoria iniţiatică pe Muntele Athos nu a fost una planificată în cazul lui Cosmin Sorin Micloş, ci mai degrabă „un noroc”. Invitaţia i-a fost lansată de un grup de prieteni, pentru care pelerinajul la Muntele Sfânt a devenit o obişnuinţă în ultimii opt ani, după ce unul dintre ei a fost nevoit să renunţe.

„Primele gânduri care mi-au venit în minte, odată cu invitaţia, s-au îndreptat către zona liniştită şi fără poluare luminoasă, care este Muntele Athos. Şi cum să nu vrei să faci observaţii astronomice într-un asemenea loc, unde mai câştigi şi cinci grade şi apar constelaţii pe care nu le vezi din România? Propunerea pe care le-am făcut-o, în contrapartidă, de a duce cu noi şi un telescop, pentru observaţii astronomice, a venit în mod firesc”, povesteşte Cosmin Sorin Micloş, preşedintele Asociaţiei Ucenicul Astronom din Miercurea Ciuc şi membru al Consiliului de Conducere al Societăţii Astronomice Române de Meteori (SARM).

Aşa avea să înceapă săptămâna pe Athos, acolo unde îşi au locul 20 de mănăstiri, 12 schituri şi o mulţime de chilii călugăreşti ortodoxe, în care vieţuiesc peste 1.800 de monahi ortodocşi de diferite naţionalităţi. O săptămână luminată atât din punct de vedere spiritual, cât şi astronomic.

După ce au trecut frontiera româno-bulgară şi pe cea dintre Bulgaria şi Grecia fără probleme, grupul românilor harghiteni a poposit pentru o noapte în localitatea Ouranopoli (Uranopoli), situată în nordul Republicii Elene, staţiune-port la Marea Egee şi locul de unde se obţine autorizaţia de intrare pe teritoriul Republicii Autonome a Sfântului Munte. Pentru că nimeni nu are acces pe Muntele Athos, dacă nu este „chemat”. Grupului de pelerini din Miercurea Ciuc i-a fost înlesnită eliberarea autorităţii de vizitare prin bunăvoinţa părintelui Pavel, călugăr la Schitul „Lacu”.

„Deşi eram vaccinaţi, inclusiv cu rapelul, am fost testaţi obligatoriu, ne-au verificat actele, chemările, iar restricţiile au fost dure. Primele observaţii astronomice le-am făcut în data de 9 mai, la ora cinci dimineaţa, când am ajuns în Grecia, pe o plajă din Halkidiki, unde am urmărit răsăritul de soare”, ne spune Cosmin.

A doua zi, după o călătorie de trei ore şi jumătate cu feribotul, nava care purta grupul de pelerini din Miercurea Ciuc a acostat la unul dintre cheiurile promontoriului, spre Capitala Muntelui Sfânt.

Prima noapte şi-au petrecut-o la poalele Athos-ului, în Chilia „Adormirea Maicii Domnului” a Schitului „Lacu”, la invitaţia părintelui Pavel. Înainte de a se pregăti pentru ascensiunea către Vârful Athon, care avea să înceapă a doua zi, au luat parte la rugăciunile de dinaintea somnului binefăcător. Singurul care nu a putut pune geană pe geană a fost, desigur, Cosmin, care şi-a petrecut primele ore ale nopţii studiind bolta cerească. Al doilea rând de observaţii astronomice a meritat din plin efortul.

Schitul „Lacu”, adăpostit în valea dintre doi versanţi ai lanţului muntos, cu crestele muşcate din loc în loc, strălucea în lumina astrului nopţii.

„Luna era pe cer la distanţa de 15 grade şi, cum venea razant, apunea şi iar răsărea dintre creste, în funcţie de mişcarea de rotaţie a pământului. A apus şi a răsărit de trei ori într-o oră, datorită eclipticii şi geografiei zonei. Nu mi s-a mai întâmplat aşa ceva niciodată. Am prins şi un cer senin-lacrimă, dar pentru că luna a luminat multe dintre stele, nu le-am putut vedea. În schimb, era o linişte profundă, atât de desăvârşită încât un arici din apropiere, care mişuna prin vegetaţie, a reuşit să bage spaima în mine”, îşi aminteşte, zâmbind, interlocutorul nostru.

Primii zori ai celei de-a treia zi i-au prins pe pelerinii noştri la rugăciunea de la ora 05:00, obligatorie. După două ore de slujbă, au luat micul dejun frugal şi, cum călătorului îi şade bine cu drumul, au pornit, cu autobuzul, către Chilia Părintelui Macarie, situată la aproximativ 500 de metri deasupra nivelului mării, aflată în construcţie.

„Am găsit un adevărat şantier, începând de la terasament, la drum, tot-tot. Ne-au spus că, dacă vom reveni anul viitor, nu vom mai recunoaşte zona. Şi acolo, ritualul a fost identic: la ora cinci trezirea, rugăciune, ascultare şi la 07:00 micul dejun. La 08:00 a venit microbuzul, care ne-a coborât la Mănăstirea Sfântului Pavel, la 50 de metri deasupra nivelului mării, unde am lăsat bagajele care ne-ar fi incomodat la urcare, iar la 09:30 am început ascensiunea către Vârful Athon”, continuă tânărul şi pasionatul astronom.

Cei care au urcat pe Muntele Sfânt spun că acest pelerinaj nu este pentru oricine, ci pentru oameni cu o condiţie fizică deosebită şi, mai presus de orice, cu un psihic puternic, apţi să îşi dozeze eficient energia, nelăsându-se descurajaţi uşor.

Pelerinii harghiteni au „atacat” muntele „dinspre soare”, pe o cărare ce şerpuieşte printr-o pădure de pini şi arbuşti mediteraneeni.

Vegetaţia îmbracă pământul ca un covor verde, plăcut la mers, iar de-a lungul pâraielor se înşiră arbori pitici. Cei mai înalţi dintre copacii de pe Muntele Sfânt sunt cedrii, cu aroma lor balsamică şi lemnoasă specifică. În cale au întâlnit mai multe lăcaşe monahale. Fiecare adiere de vânt le răsfaţă simţurile cu miros de untdelemn aromat şi sfinţit, muntele miroase a mir.

Pe măsură ce se îndepărtează de nivelul mării, vegetaţia alpină acaparează muntele, ca în cele din urmă să lase loc cărărilor înguste acoperite cu îngrămădiri de fragmente de rocă colţuroase şi scărilor întortocheate săpate cu trudă în munte de călugării acolo trăitori. Urcuşul devine din ce în ce mai solicitant, mai anevoios, mai abrupt. Echipamentul astronomic, cântărind 24 de kilograme, se dovedeşte o povară prea grea de purtat. Deşi s-a antrenat timp de două săptămâni, zi de zi, urcând la Cetatea Pietrele lui Solomon cu un sac de 25 de kilograme în spate, Cosmin rămâne în urma grupului.

„La urcare, am cedat după prima oră; panta abruptă era plină cu grohotiş şi cu piatră tăioasă din marmură. Noroc cu Florin, care a fost psihologul grupului, un om fantastic, cu o experienţă extraordinară, care a reuşit să ne ducă până la vârf şi înapoi, ghidându-ne fiecare pas, fiecare mişcare, învăţându-ne inclusiv cum să respirăm”, ne spune chiar el.

De atunci încolo, fiecare membru al grupului a cărat telescopul, prin rotaţie, câte 20 de minute, până la vârf.

În jurul orei 11:30, după două ore de mers, au ajuns la Schitul „Sfânta Ana”, unde au făcut un popas „de hidratare”. La mai puţin de o jumătate de oră de acolo, se întrezăreşte intersecţia de unde începe drumul spre culme. Iar la ora 16:00 au ajuns la Capela Panaghia, aflată la 1.500 de metri altitudine.

„Când am ajuns la Panaghia şi ne-am dat bocancii jos, picioarele ne erau pline de răni însângerate. După ce le-am dezinfectat şi pasat, am privit spre vârf şi am avut senzaţia că, după cinci ore şi jumătate de mers, nu observ nici o schimbare. Eram şi foarte îngrijorat, presat de timp, că nu voi putea ajunge până la ora 20:00 pe vârf, oră la care programasem un eveniment pe Facebook: apusul de soare transmis în direct, de pe Muntele Athos, primele observaţii astronomice profesioniste, cu echipamente de astronomie, realizate până acum pe Muntele Sfânt, la fel şi cele pe care le-am făcut de la începutul acestui pelerinaj. Aşa încât ascensiunea pe ultima parte a traseului a fost ceva între mers şi fugă, fără oprire şi a durat două ore. La ora 19:15 am cucerit vârful muntelui. De bucurat nu am putut să mă bucur, pentru că eram terminat de oboseală, stors şi ştiam că noaptea abia acum începe”, relatează Cosmin Sorin Micloş.

Vântul puternic le-a dat de furcă, muta telescopul ca pe o jucărie şi a fost nevoie de multe pietre care să asigure cât de cât stabilitatea trepiedului care-l susţinea. Una peste alta, Cosmin şi-a onorat promisiunea, a transmis live apusul de soare, vorbind şi despre aventura sa pe Muntele Sfânt, dar şi despre prietenii care l-au sprijinit continuu.

„Trebuie să îţi asumi, când porneşti la un asemenea traseu, că nu vei ceda, să nu te laşi doborât psihic, pentru că până sus te macină o groază de gânduri. N-a existat piatră pe care să nu o simt dureroasă sub tălpi, fiecare pas din cei 36.000 măsuraţi de Fitbit a fost câştigat cu sacrificiu. De la bază până la vârf am parcurs 22 de kilometri, cu o diferenţă de nivel de doi kilometri”, detaliază partenerul nostru de dialog.

Au înnoptat pe Vârful Athon, la Capela cu hramul Schimbarea la Faţă, construită în vremea Patriarhului Ecumenic Ioachim al III-lea, în 1894.

„Spre norocul nostru, am găsit-o deschisă, altfel nu rezistam să dormim afară în bătaia vântului tăios şi în frigul de la 2.033 de metri. În anexa unde am dormit noi, am găsit două paturi şi vreo 10 saci de dormit, lăsaţi de pelerinii care au vrut să se elibereze de încărcătură la coborâre. Ne-au prins foarte bine şi am apreciat cum se cuvine acest dar”, îşi deapănă amintirile recente Cosmin Sorin Micloş.

Drumul de întoarcere a durat jumătate din cel alocat urcării, acordând răgaz pentru un studiu privind identificarea motivelor stelare pe lăcaşurile sfinte de pe Muntele Athos: soarele, luna, stelele, chiar şi cele căzătoare, Calea Lactee. Şi, ce să vezi, erau la tot pasul: pe cupole, pe icoanele pictate, pe pereţii sfintelor lăcaşuri, încastrate în marmură şi, uneori, pe parchetul bisericilor.

Învăţăturile Muntelui Athos

„Mi-am dat seama că cele mai multe dintre problemele care ne macină în mod obişnuit sunt artificiale; acolo ele nu există. Vrem din ce în ce mai mult, fără nici o regulă, suntem în stare de orice, ca să fim noi primii, să fim mereu în faţă, în centrul atenţiei. Nu asta contează! Trebuie să ajungi la Muntele Athos ca să realizezi că nu ai nevoie de o groază de lucruri, văzând cum trăiesc cei de acolo, în armonie perfectă cu natura. Viaţa lor nu este uşoară şi totuşi ei sunt mulţumiţi, răbdători, muncesc de zeci de ori mai mult decât noi, îşi produc singuri totul, ascultă şi se roagă pentru toţi. Am fost surprins să constat, la plecare, că în interiorul meu s-a deschis o uşă, că mi s-a oferit şansa să-mi cunosc limitele, să mă împac cu mine şi cu cei din jur, să-i ascult şi să-i înţeleg pe ceilalţi, să fiu mai smerit. Grupul de prieteni cu care am fost în pelerinaj m-a învăţat să fiu mai atent la cei de lângă mine, fiindcă nu toţi putem la fel; drept dovadă, dacă ei nu mă ajutau când eram gata să abandonez, nu ajungeam sus. Am plecat ca un grup de prieteni, am împărţit fiecare greutate, fiecare strop de apă şi ne-am întors ca o familie. Cât despre mine, am învăţat că sunt lucruri pe care pot să le fac şi lucruri pe care nu le pot face, oricât m-aş încăpăţâna. Dar cu sprijin pot depăşi orice situaţie. Pentru mine, această călătorie a fost o împlinire, din toate punctele de vedere, atât spiritual, cât şi astronomic, a fost călătoria vieţii mele de până acum. Şi vreau să mă întorc, să retrăiesc armonia dintre om şi natură pe care o găseşti doar acolo. Când trăieşti aşa ceva, este de datoria ta morală să începi o relaţie cu Creatorul, simţi că trebuie să treci la alt nivel”, consemnează Cosmin Sorin Micloş.

***

Au trecut ore bune de când vorbim; habar n-am când, ascultându-l pe Cosmin povestindu-mi cu frenezie despre răvăşitoarea sa experienţă, legată indubitabil de pasiunea care i-a marcat definitiv viaţa.

Privind la omul care dezleagă parte din tainele Universului pentru mii de copii, îmi stăruie în minte imaginea băieţelului care a descoperit, în urmă cu trei decenii, măreţia nesfârşitului spaţiu cosmic, în vacanţele petrecute la bunici, în satul Dămuc (judeţul Neamţ). Acolo, în Ţinutul de la poalele Hăşmaşului, privind cerul în nopţile senine, zeci de întrebări s-au născut în mintea copilului, cărora adultul de astăzi caută neîncetat să le afle taina, scrutând, spre a înţelege, grandoarea spaţiului cosmic, între un fabulos apus de soare şi un nou răsărit.

DANIELA MEZEY

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.