Patru persoane au fost arestate pentru trafic de droguri în două cauze separate | Informația Harghitei - jurnal independent
sâmbătă , 29 iunie 2024
Home » Societate » Patru persoane au fost arestate pentru trafic de droguri în două cauze separate
Patru persoane au fost arestate pentru trafic de droguri în două cauze separate

Patru persoane au fost arestate pentru trafic de droguri în două cauze separate

La mijlocul săptămânii, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Harghita, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Harghita, au documentat, în două cauze, activitatea infracțională a 4 bănuiți, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc.

Culturi de canabis în Frumoasa și Sântimbru

Potrivit unui comunicat emis de IPJ Harghita, în cursul acestui an, trei bănuiți ar fi înființat și întreținut, în localitățile Frumoasa și Sântimbru, mai  multe culturi de canabis indoor (în solarii), respectiv outdoor (pe terenuri extravilane greu accesibile), în vederea comercializării către alte persoane, precum și pentru consum propriu.

„La data de 8 noiembrie 2023, au fost puse în aplicare trei mandate de percheziție domiciliară, fiind descoperiți și ridicați 32.150 de lei și 1.150 de euro, cu privire la care există bănuiala rezonabilă că provin din traficul de droguri, precum și mai multe dispozitive de mărunțit, țigarete confecționate artizanal, un aparat de vidat, pungi și telefoane mobile.

Totodată, au fost indisponibilizate 10 plante de canabis recoltate recent, aproximativ două kilograme de canabis (muguri), provenite din culturile recoltate anterior, depozitate în pungi din material plastic transparent, vidate și lipite prin topire,  precum și în borcane din sticlă, pregătite în vederea comercializării.”, se arată în comunicatul amintit.

Ca urmare, procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial  Harghita au dispus reținerea a 3 persoane, iar, joi, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Harghita a dispus arestarea preventivă a acestora, pentru 30 de zile.

Comercializa canabis în Odorheiu Secuiesc și localitățile învecinate

În cea de a doua cauză, măsura a fost dispusă după ce bănuitul a fost depistat în flagrant delict, în municipiul Odorheiu Secuiesc, imediat după ce ar fi comercializat 10 grame de canabis, pentru 700 de lei.

Ulterior flagrantului, au fost puse în executare patru mandate de percheziție domiciliară, toate în Odorhei, fiind descoperiți și ridicați 10.307 lei cu privire la care există suspiciunea rezonabilă că provin din traficul de droguri, o cantitate de canabis, 3 dispozitive de mărunțit și mai multe obiecte cu urme de materie și un telefon mobil.

Potrivit sursei citate, bănuitul ar fi comercializat, în mod repetat, cantități de  canabis, de ordinul zecilor de grame, către consumatori din municipiul Odorheiu Secuiesc și localitățile învecinate.

Și acest caz judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Harghita a dispus arestarea preventivă a bărbatului, pentru 30 de zile.

„Acțiunile au beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Harghita și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Harghita.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.”, se mai arată de IPJ Harghita.

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.