Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Incidente pe DN 13B | Informația Harghitei - jurnal independent
vineri , 3 mai 2024
Home » Societate » Incidente pe DN 13B
Incidente pe DN 13B

Incidente pe DN 13B

Primele ninsori din acest sezon au venit și cu incidente pe șoselele harghitene. Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Oltul” al județului Harghita precizează că în această dimineață două persoane au ajuns la spital după ce un copac a căzut peste autoturismul în care se aflau.

Victimele – un bărbat de 65 de ani, cu traumatism cranio-cerebral și contuzie la membrul superior, și o femeie de 57 de ani, cu contuzie cervicală – au fost preluate de echipajul de ambulanță din Corund.

În urma incidentului, care a avut loc pe DN 13B, în apropiere de Praid, traficul a fost închis pe ambele sensuri.

La puțin timp după reluarea traficului, tot pe DN 13B, dar pe partea cealaltă, pe raza localității Joseni, la urcarea spre Bucin, un alt copac a căzut pe drum. Circulația, în jurul orei 14:00, se desfășura pe o singură bandă.

Potrivit IPJ Harghita, în acest moment, în anumite zone din județ circulația se desfășoară în condiții de iarnă. (foto: ISU „Oltul” Harghita)

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.