Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Păstrătorii tradiţiilorIng. agronom montanolog Ţăpuc Lóránd: „Avem în mână un patrimoniu naţional care nu este valorificat” | Informația Harghitei - jurnal independent
vineri , 29 martie 2024
Home » Agricultură/Ecologie »
Păstrătorii tradiţiilor
Ing. agronom montanolog Ţăpuc Lóránd: „Avem în mână un patrimoniu naţional care nu este valorificat”
<h5><i>Păstrătorii tradiţiilor</i></h5>Ing. agronom montanolog Ţăpuc Lóránd: „Avem în mână un patrimoniu naţional care nu este valorificat”

Păstrătorii tradiţiilor
Ing. agronom montanolog Ţăpuc Lóránd: „Avem în mână un patrimoniu naţional care nu este valorificat”

Când spui tradiţie, pe cei mai mulţi îi poartă gândul la folclor, la credinţe ori reguli statornicite din vechime şi transmise din generaţie în generaţie. Materialul de astăzi evidenţiază o altă faţă a tradiţiei: creşterea animalelor din rase tradiţionale, care poartă în ele mesajul supravieţuirii în condiţii naturale, nealterate, potrivit locului şi obiceiului pământului.

După mai mulţi ani petrecuţi în Statele Unite ale Americii, inginerul Ţăpuc Lóránd, absolvent al Facultăţii de Agricultură şi Montanologie din Sibiu, a revenit pe meleagurile natale pentru a-şi împlini un vis datând din copilărie, devenit astăzi pasiune.

În urmă cu doisprezece ani şi-a încropit, cu fonduri europene obţinute prin Programul Naţional pentru Dezvoltare Rurală – măsura „Instalarea Tinerilor Fermieri”, o mică fermă în Harghita. Ne povesteşte că iniţial a achiziţionat câteva mieluţe din rasa locală Ţigaie Ruginie, câteva scroafe şi un vier, păsări de curte şi musai vajnici câini ciobăneşti, care să-i păzească modesta, pe atunci, exploataţie agricolă destinată întreţinerii familiei.

Ideea de a creşte rase originare din zonă nu i-a dat pace şi în timp s-a specializat pe creşterea animalelor din rase vechi, tradiţionale, adaptate foarte bine reliefului specific. Drept urmare, a achiziţionat porci din rasa Bazna, care încet-încet dispar de pe la noi, rămânând în jur de 400 de scroafe cu certificat de origine în toată România. A continuat să investească, iar astăzi este proprietarul unei ferme în toată regula, pe care a botezat-o KongoFarm, unde se lăfăie în voie, crescute în semi-libertate peste şapte sute de Ţigăi Ruginii, douăzeci scroafe şi doi vieri din rasa Bazna nepretenţioşi, perfect adaptabili la condiţiile naturale şi de creştere locale, cinci vaci Mocăniţe cu cinci viţei, gâşte de Banat albe, brun-cenuşii sau pestriţe, rustice şi rezistente, care produc puf de calitate superioară, găini şi curci aparţinând unor rase vechi din Ardeal, care şi-au păstrat instinctele primare de apărare şi de clocire, spre deosebire de păsările de fermă şi de boxe, care le-au pierdut.

„În Harghita, suntem câţiva colegi care deţinem vaci Mocăniţe înregistrate cu certificat de origine la Registrul Genealogic, este rasa cea mai veche din Carpaţi, de talie mică, dar care dă lapte de o calitate excepţională, cu cel mai ridicat procent de grăsime dintre toate rasele româneşti de taurine şi care se pretează la munca în gospodărie. Cândva puteau fi văzute peste tot în Arcul Carpatic. În timp, au fost încrucişate cu rase performante din străinătate, iar rasele autohtone, care nu sunt atât de productive, dar au alte calităţi – sunt mai rezistente şi mai robuste – au fost abandonate”, relatează fermierul.

Ing. Ţăpuc Lóránd colaborează cu parteneri din Ucraina, cu Universitatea de la Gödöllő, chiar şi cu reprezentanţii unei Bănci Genetice din Elveţia, care, după ce a prelevat mostre şi probe, şi-a declarat intenţia de a-i cumpăra toate animalele. „Au spus că sunt cele mai vechi din Europa. Deci, noi, câţiva oameni din România, care am salvat ce se putea din rasele vechi, avem în mână un patrimoniu naţional, care nu este valorificat”, mărturiseşte, cu regret, fermierul.

Potrivit specialiştilor, rasele vechi sunt „nucleele de infuzie” pentru rasele performante, atât de mult modificate genetic, încât şi-au pierdut din rezistenţă şi robusticitate. „Se îmbolnăvesc repede, unora nici nu le mai ajunge capul la pământ, să mănânce, trebuie hrănite din iesle. Dau o grămadă de lapte, dar e ca apa, în vreme ce laptele văcuţelor noastre are gust. Dacă bei un pahar de lapte de la Mocăniţă, zici că bei frişcă, iar caşul iese mult mai bun şi mai gustos. Colegii mei le numesc vaci Cappuccino, pentru că, după ce facem cafeaua, punem în ea lapte muls direct de la văcuţă şi devine cremoasă şi spumoasă”, explică tânărul proprietar al KongoFarm.

Nu oricine se mai poate încumeta, astăzi, să facă agricultură, din cauza investiţiilor prea mari şi posibilităţilor reduse de desfacere determinate şi de importurile masive, în detrimentul producătorului băştinaş.

„Activităţile agricole sunt non-profit, oriunde în lume, nu doar la noi. Prin sistemele de subvenţionare, producătorilor li se dă o motivaţie în bani, ca să rămână ancoraţi în această activitate non-profit. În România s-a practicat până în prezent o vânătoare de subvenţii, aşa încât tot felul de organizaţii: asociaţii, composesorate, obşti, care nu pot face dovada că sunt fermieri activi, au fost beneficiarii unor subvenţii foarte mari”, a explicat ing. Ţăpuc.

Şi nu este singurul care reclamă acest aspect. În anii, şi nu puţini, de documentare jurnalistică pe teren, am stat de vorbă cu o mulţime de fermieri din judeţ, care s-au plâns că procesul de subvenţionare a producătorilor agricoli este influenţat de „interese de grup, de partid” şi de „lobby politic” în privinţa accesului la fonduri, a criteriilor de eligibilitate şi a modului de selectare a beneficiarilor. Incontestabil, s-au făcut progrese în ultimii ani, procesul de subvenţionare se dezvoltă, dar mecanismele de alocare a resurselor utilizate cer câteodată lămuriri.

„Dacă ne uităm la ţările dezvoltate, motoarele acestora sunt agricultura şi industria. La noi, importurile ruinează producătorii autohtoni, în condiţiile în care în România sunt atâţia fermieri încât ar putea asigura hrana pentru toată populaţia ţării. Măcar acest motoraş să-l pornim; cu un management bun, în patru ani agricultura îşi revine, ca pasărea Phoenix, dacă se vor aplica legea, şi criteriul valorii, şi al profesionalismului”, apreciază tânărul.

Ne mai spune că fermierii activi, ţăranii simpli care şi-au construit viaţa şi existenţa în jurul respectării cerinţelor naturale de creştere a animalelor, în pofida transformării forţate a agriculturii tradiţionale în scopul obţinerii de profituri facile şi imediate prin intensivizare, „sunt uşor de identificat”, iar ei trebuie sprijiniţi, „nicicum împiedicaţi să-şi desfăşoare activitatea”.

„Noi nu avem treabă cu steagurile sau cu întrebarea care au fost primii aici? De când e lumea, aici a fost un mix de naţii: maghiari, români, saşi, ţigani, de tot felul, un fel de America a Europei. Oricât de diferiţi suntem, am trăit şi am muncit împreună”, a amintit interlocutorul nostru.

Visul pentru care trudeşte, alături de câţiva fermieri care-i împărtăşesc pasiunea, este ca această zonă, precum celelalte ale ţării, să nu-şi piardă autenticitatea.

„Vrem să readucem publicului rasele vechi, nu vrem să uităm cum era pe vremuri la bunica la ţară, să păstrăm imaginea gospodăriei tradiţionale şi să nu o înlocuim cu una înconjurată de betoane şi de inox, populată cu Angus, Limousine, Charolaise sau Wagyu, care nu au nimic în comun cu pictura lui Grigorescu, în dauna raselor autohtone. Toată lumea păstrează portul şi dansul popular, dar mai rar se gândesc oamenii astăzi şi la prezervarea stilului de viaţă sau arhitectural întemeiat prin tradiţie, care merită, zic eu, să fie păstrate. Iar rasele autohtone fac parte din identitatea zonei”, a conchis ing. agronom montanolog Ţăpuc Lóránd.

DANIELA MEZEY

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.