În preajma Centenarului Marii Uniri: Nevoile mari ale României de astăzi | Informația Harghitei - jurnal independent
miercuri , 8 decembrie 2021
Home » Societate » În preajma Centenarului Marii Uniri: Nevoile mari ale României de astăzi
În preajma Centenarului Marii Uniri: Nevoile mari ale României de astăzi
Proiectul şi macheta „Monumentul Marii Uniri” aparţinând artistului plastic Ioan Bolborea. Monumentul propus va avea o înălţime şi un diametru de 20 de metri şi va fi amplasat în Piaţa Alba Iulia din Bucureşti. Criticul de artă Pavel Şuşară consideră că: „realizată din nervuri de bronz, ritmate prin fante de lumină şi populate de sute de personaje în atitudini şi momente ale mişcării foarte diferite, partea aeriană este un ansamblu sculptural/arhitectonic cu o putere de sugestie impresionantă, în vreme ce partea ascunsă, subpământeană, creează spaţii funcţionale, săli de expoziţie, de conferinţe, de proiecţie. Marea Unire este astfel văzută ca un monument al desăvârşirii, al împlinirii istorice, geografice şi simbolice, iar sfera este metafora desăvârşită a unei asemenea aspiraţii şi, în plan artistic, a unei asemenea viziuni”

În preajma Centenarului Marii Uniri: Nevoile mari ale României de astăzi

Eu? Îmi apăr sărăcia şi nevoile şi neamul…

MIHAI EMINESCU, Scrisoarea III

Patria noastră, România – folosesc sintagma „patria noastră” pentru că mulţi vorbesc de „România” ca şi cum s-ar distanţa de acest leagăn al strămoşilor noştri, leagăn al devenirii noastre istorice, ca şi cum nu am mai avea o patrie, aflaţi acum în malaxorul Uniunii Europene – aşadar, patria noastră se află astăzi – ştie toată lumea – într-o situaţie extrem de grea, ceea ce afectează zi cu zi întreaga naţiune română: foarte mulţi fii ai naţiunii au plecat peste graniţă pentru a-şi realiza visurile de formare a personalităţii lor şi alţii pentru a-şi câştiga existenţa, lucrând cele mai grele munci, ţara este prădată de industria proprie, agricultura se zbate în nesiguranţa proprietăţii, sănătatea şi învăţământul în lipsa tehnologiei de ultimă generaţie şi în atâtea alte elementare lipsuri, cultura nu este finanţată cu sume demne de ţelul cel nobil al ei, iar viaţa politico-administrativă este de ruşinea Europei civilizate pentru pecetea impusă deja de marii jefuitori ai banului public.

Care sunt, aşadar, nevoile mari ale României de astăzi? În primul rând avem nevoie de oameni integri şi buni profesionişti în administraţie şi politică. An de an universităţile de stat scot tineri educaţi la facultăţi de studii politice, cu o pregătire serioasă. Statul român este responsabil de atragerea lor în administraţie şi politică. Trebuie să fie eradicată pentru totdeauna politica de gaşcă a partidelor politice, care promovează pe liste nulităţi care susţin cu bani campaniile electorale, ajungând ca în Parlamentul României şi în Parlamentul European să nu fie reprezentanţi ai României, ci ai găştilor politice sau persoane impuse de mai marii zilei. Aşadar, România are nevoie de o democraţie reprezentativă, şi nu o democraţie de gaşcă. La Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, naţiunea română era reprezentată de cei mai buni fii ai ei. De ce astăzi să fie reprezentată de cei care ne-au făcut de ruşine şi de cei care au furat banul public? Avem modelul 1918, avem astfel în faţă, în permanenţă, un ideal, pentru totdeauna, şi mai ales acum, în preajma Centenarului Marii Uniri.

În alt plan, cel economic, Justiţiei îi revine sarcina uriaşă de a restabili ordinea şi dreptatea, naţiunea trebuie să ştie cum s-au devalizat unităţi economice de prestigiu, cum au obţinut străini şi cetăţeni români unele bunuri ale statului şi ale naţiunii, iar politicienii şi reprezentanţii statului să ne spună de ce România, românii nu mai au industrie proprie şi am ajuns – după cum se spune – o colonie în acest sens. Justiţia să cheme în faţa ei şi pe investitorii străini care au făcut proiecte ruinătoare pentru statul român (autostrăzi, Roşia Montană etc.).

Tot Justiţiei îi revine altă sarcină uriaşă în faţa naţiunii, aceea de a cerceta toate aşa-zisele retrocedări către vechii proprietari, unde s-au întâmplat fapte de-a dreptul monstruoase, iar unele „retrocedări” pe nedrept către Bisericile maghiare din Transilvania au jignit profund pe românii transilvăneni şi memoria lor istorică, pentru că i-au exclus pe români din istorie şi din centrele oraşelor transilvane: Cluj-Napoca, Târgu-Mureş, Miercurea-Ciuc, Odorheiu-Secuiesc, Târgu-Secuiesc etc., au purificat de români instituţii care niciodată n-au fost, în istorie, pur maghiare, creându-se astfel, în România, artificiale Ungarii mici, sub ochii celor de la conducerea României şi sub ochii generoasei Uniuni Europene. De aceea este extrem de important ca Justiţia să fie liberă, ca în Statele Unite ale Americii şi în alte democraţii mari, şi nu supusă, obedientă dictaturii mai marilor zilei, care îşi tem viitorul politic.

În planul economiei agriculturii este extrem de necesar ca statul român să rezolve problema proprietăţii agricole. Statul i-a deposedat de pământ pe ţărani, statul este responsabil pentru reaşezarea proprietăţii pe baza cărţilor funciare în România. Statul să facă în mod gratuit toată cadastrarea în România. Tot cu referire la proprietate, în special la proprietatea funciară, trebuie stopată vinderea pământului la străini, care se face în condiţii mai mult de sărăcie şi de lipsa cărţilor funciare, deci dintr-o constrângere de conjunctură. Trebuie să luăm exemplul unor state demne ale Europei în acest sens.

Referitor la sănătate, învăţământ şi cercetare, nevoile sunt uriaşe. Până când să rămână România fără tehnologii de ultimă generaţie pentru a fi ajutat omul în ţara lui când are nevoie de o intervenţie pentru sănătate? Până când studenţii români de la universităţile din ţară să fie lipsiţi de asemenea tehnologii pentru a se pregăti în profesiunea lor? Este oare rezonabil statutul acesta perpetuu de ţară lipsită de asemenea perspective în ştiinţă şi tehnică? Întrebarea este bună şi pentru conducerea Uniunii Europene, al cărei membru cu drepturi depline suntem.

Poate cele mai mari nevoi pe care le are România în preajma Centenarului Marii Uniri sunt cele în domeniul Culturii. Guvernele anterioare au abonat UDMR la conducerea Culturii naţionale, spre ruşinea guvernanţilor de atunci şi a noastră. S-au restaurat castele  grofilor de odinioară şi singurele urme materiale ale trecutului românesc din satele noastre zac în ruină, mă refer la bisericile de lemn. În ele trăiesc chipurile bunilor noştri strămoşi şi astăzi sunt părăsite şi se degradează zi cu zi. Din păcate, Ministerul Culturii nu are o strategie de investiţii în acest sens, din păcate şi unii preoţi se mulţumesc cu punerea termopanelor la bisericile noi şi la luxul caselor parohiale, în timp ce se distrug picturi şi obiecte de artă din secolele vechi ale românismului, de care are nevoie nu numai conştiinţa noastră, dar şi curiozitatea legitimă a europeanului de a vedea cum au trăit strămoşii noştri. Oare putem noi întâmpina Centenarul Marii Uniri cu astfel de situaţii?

Am semnalat şi cu alt prilej că suntem încă fără o Enciclopedie a României, aşa cum au enciclopedii de zeci de volume toate ţările civilizate. Am semnalat că Ungaria are o Enciclopedie de 20 de volume, scoasă recent, cu o ţinută grafică excepţională, în culori, dar, din păcate, toate referirile la localităţile româneşti din Transilvania şi la multe evenimente istorice transilvane au o tentă  propagandistică maghiară cu multe falsuri şi omisiuni. Cercetătorul străin nu are, din păcate, un răspuns românesc în această privinţă.

De Centenarul Marii Uniri nu este nevoie mai mare pentru România decât reunificarea cu Republica Moldova. Cuvântul Moldova face parte din patrimoniul naţional al românilor. Până şi străinii sunt exasperaţi de lipsa de inspiraţie, de tact, de tactică a politicienilor celor două Guverne şi state în problema reunificării teritoriilor româneşti. La 6 ianuarie 2016, preşedintele Republicii Federale Germane, Joachim Gauck, s-a interesat care este procentul celor de peste Prut care îşi doresc Unirea cu România. Avem nevoie de demersuri clare în acest sens, întreprinse atât de politicieni, cât şi de fiecare cetăţean, şi nimeni să nu se caţere pe acest ideal pentru că va fi supus oprobriului public, totul trebuie făcut cu discreţie şi demnitate. De asemenea, sprijinirea românilor de peste graniţă şi din întreaga diasporă să fie o cauză naţională permanentă, atât din partea statului, cât şi din partea asociaţiilor culturale şi a tuturor cetăţenilor.

Tot cu ocazia Centenarului Marii Uniri este nevoie să fie schimbat simbolul Transilvaniei din stema României, unde nu figurează poporul român din Transilvania – o situaţie cumplit de ruşinoasă, care trenează de atâta timp, în stemă sunt reprezentaţi doar ungurii, saşii şi secuii, după o hotărâre a Dietei nobiliare transilvane de pe la mijlocul secolului al XVII-lea.

În privinţa monarhiei, România este republică şi trebuie ca statul să nu mai susţină cu nici un ban propaganda monarhică şi instituţiile monarhice, iar la Televiziunea Română să nu se mai includă, fără a fi plătite ca orice reclamă, emisiuni monarhiste, iar datoriile fiscale, „monarhia” să şi le achite cu acurateţe şi promptitudine faţă de stat. Într-o ţară cu atâtea lipsuri crunte, statul nu-şi poate permite să acorde privilegii unor cetăţeni ai ei din Republică. Nu pot fi, ca în Orwell, unii mai egali ca egalii.

În privinţa demersurilor tot mai insistente ale unor reprezentanţi ai minorităţii maghiare şi a unor oficiali din Ungaria de destrămare a statului român şi de înfiinţare a unei autonomii pe criteriul etnic maghiar, statul român, prin pârghiile sale, trebuie să acţioneze împotriva acestor acţiuni, să descurajeze îndemnurile la ură etnică, să promoveze acele activităţi care duc la pace, la armonie interetnică, la toleranţă. Sunt de condamnat toate acele cedări făcute de Guvernele anterioare de tristă amintire, care au dus la purificări etnice de români în unele instituţii ale statului român de pe teritoriul României. Aici vom reveni cu cazuri concrete şi deosebit de condamnabile. Tot astfel, reforma administrativă să nu fie un prilej de creare a unei regiuni autonome maghiare, de tipul celei staliniste.

De asemenea, de Centenarul Marii Uniri să se pregătească o serbare fastuoasă, dar demnă, cu simbolistica aferentă istoriei noastre naţionale de vârf, cu reconstituirea trecutului nostru naţional şi patriotic. Să fie respinse toate proiectele de pseudomonumente dubioase, precum cele ridicate în ultimii ani în Bucureşti şi în ţară, lăudate doar de câţiva „specialişti” şi nu sunt altceva decât o ruşine naţională.

De Centenar ar trebui ca statul să facă un concurs de opere literare şi plastice dedicate acestui eveniment, opere care să fie apoi publicate toate care întrunesc valoarea acceptată de criticii literari şi de artă. Astfel să fie antrenate toate forţele creatoare ale ţării, membri sau nemembri ai uniunilor de creaţie.

Pentru buna funcţionare a democraţiei este necesar ca statul să susţină în permanenţă cu fonduri nerambursabile toate asociaţiile culturale, civice şi profesionale, aceste organizaţii constituindu-se de fapt într-o veritabilă respiraţie a unei democraţii veritabile.

Este neapărată nevoie de implicarea Academiei Române şi a universităţilor de stat în rezolvarea marilor probleme şi nevoi ale patriei noastre. Indiferent ce Guvern se află la conducerea ţării, aceste înalte foruri academice să-şi asume responsabilitatea venirii în permanenţă cu soluţii pentru funcţionarea democraţiei româneşti, pentru prosperitatea românilor, pentru cultura românească. Sper şi cred în ajutorul acestor instituţii academice, în maturizarea conştiinţei responsabile a fiecărui cetăţean român, în solidaritatea naţională, în proiecte serioase şi nobile, în valorile naţionale autentice.

Vasile LECHINŢAN

 

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.