Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

„Identitate, suveranitate naţională şi ordinea mondială”Andrei Marga: „Urmează o reorganizare a lumii pe baza suveranităţii naţionale, care nu va fi uşoară, va fi cu tensiuni” | Informația Harghitei - jurnal independent
vineri , 29 martie 2024
Home » Opinii »
„Identitate, suveranitate naţională şi ordinea mondială”
Andrei Marga: „Urmează o reorganizare a lumii pe baza suveranităţii naţionale, care nu va fi uşoară, va fi cu tensiuni”
<h5><i>„Identitate, suveranitate naţională şi ordinea mondială”</i></h5>Andrei Marga: „Urmează o reorganizare a lumii pe baza suveranităţii naţionale, care nu va fi uşoară, va fi cu tensiuni”

„Identitate, suveranitate naţională şi ordinea mondială”
Andrei Marga: „Urmează o reorganizare a lumii pe baza suveranităţii naţionale, care nu va fi uşoară, va fi cu tensiuni”

Recent, la Miercurea-Ciuc a avut loc un eveniment cultural deosebit – „Carte, cinste cui te-a scris”, în cadrul căruia a fost organizat un târg de carte şi au fost susţinute mai multe conferinţe de către trei invitaţi de seamă.

Punctul culminant al manifestării, organizate de filiala Harghita a Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria”, cu sprijinul Editurii Creator din Braşov, l-a reprezentat conferinţa „Identitate, suveranitate naţională şi ordinea mondială”, susţinută de Andrei Marga, profesor universitar, fost ministru al Educaţiei şi al Afacerilor Externe, fost rector al UBB Cluj, filozof, politolog.

În acest context, am stat de vorbă cu dl Andrei Marga, pe care l-am rugat, pentru început, să ne facă un rezumat cu principalele teze pe care le-a susţinut în conferinţa „Identitate, suveranitate naţională şi ordinea mondială”, dar şi ce impresie i-a făcut publicul din Miercurea-Ciuc.

„Identitatea naţională capătă o nouă importanţă, chiar în pofida viziunilor globaliste, internaţionaliste care au fost şi sunt pe scenă”

„Am acceptat cu plăcere invitaţia filialei Harghita a Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor Regina Maria şi a editurii Creator de a ţine o conferinţă pe tema legăturilor dintre identitatea naţională, suveranitatea naţională şi ordinea lumii. M-am bucurat să văd un interes efectiv real al publicului faţă de această temă. Şi îmi explic acest interes deoarece se simte pretutindeni în lume – sau cel puţin în lumea în care noi ne mişcăm – o cotitură spre reordonarea lumii în jurul suveranităţii naţionale, în jurul asumării de sine, şi a indivizilor, şi a comunităţilor, şi a comunităţilor mai mari care sunt naţiunile. În intervenţia mea am căutat să lămuresc ce înseamnă astăzi identitatea, mai ales identitatea naţională. Sigur, azi discutăm de multe identităţi: identitatea personală, identitatea comunitară, identitatea profesională, identitatea civică etc. Deja sunt multe identităţi. Suntem moştenitorii unei lungi discuţii despre identităţi în Europa. Discuţie care are în fruntea ei iniţiatori precum Kierkegaard pentru identitatea personală, psihologul Erikson pentru identităţile pe care le trăim ca indivizi, Nietzsche pentru identitatea europeană. Suntem într-o fază avansată, aş spune, a acestei discuţii despre identitate. O să o spunem simplu: identitatea este reală. Fiecare persoană trăieşte o identitate.

Sigur, trăim astăzi şi o seamă de şocuri la adresa identităţii. Avem o nouă migraţie a popoarelor dincolo de toate lucrurile. Oameni care ajung să-şi schimbe identitatea: vedem magrebieni în Franţa, pakistanezii în Anglia. Avem revizuiri de identitate, mai ales în Asia: Japonia, Coreea de Sud şi China. Ele au parcurs şi parcurg o revizie culturală, ceea ce înseamnă o adaptare a propriei identităţi la condiţiile modernităţii actuale.

E o discuţie lungă în legătură cu relaţia dintre identitatea etnică şi identitatea civică, dintre naţiunea în înţeles etnic şi naţiunea în înţeles civic. Această discuţie se amplifică. De ce? Pentru că tot mai multe state au componente etnice diferite. În fiecare stat, o anumită componentă sau unele componente dau tonul, dar componenţa etnică a statelor este variată şi de aceea integrându-le se constituie o identitate civică, o naţiune civică.

Identitatea naţională are teren de exprimare în economia, în instituţiile, în cultura unei naţiuni. Ea nu este o caracteristică alături de celelalte, ci o caracteristică care cu alte cuvinte se exprimă prin tot ceea ce face o naţiune.

Teorema pe care eu am apărat-o este aceea după care identitatea naţională capătă o nouă importanţă, chiar în pofida viziunilor globaliste, internaţionaliste care au fost şi sunt pe scenă.

Spus scurt: identitatea naţională are o concretizare – statul naţional, iar statul naţional nu mai poate fi înlocuit în rolul lui. Şi anume, am şi adus argumente din analizele franceze, care spun simplu: nu e posibilă democratizarea în afara statului naţional; din analizele germane care spun: nu e posibilă dezvoltarea unei ţări în toate direcţiile fără stat naţional; asistenţa socială, arată analizele germane, nu e posibilă decât în statul naţional. Mai avem şi analize pe plan internaţional, şi americane, şi germane, care spun de asemenea că o democratizare se face sau nu se face de un stat naţional. Democratizarea impusă din afară nu dă rezultat. Şi sunt multe exemple date de analizele americane şi analizele germane, mai cu seamă.

„E clar că nu este alternativă (…) la această organizare a lumii pe principiul suveranităţii naţionale”

Desigur, statul modern despre care discutăm şi de care vrem să aparţinem este un stat bazat pe libertăţi şi drepturi fundamentale ale individului, omului, dar şi un stat construit pe cetăţenie şi suveranitate. Suveranitatea naţională este o componentă a statului modern. Am adus în discuţie ceea ce trebuie să distingem: suveranitatea poporului, care este un aspect al suveranităţii, ea însemnând dreptul poporului de a-şi alege regimul politic; suveranitatea naţională, care înseamnă dreptul poporului de a-şi stabili reprezentanţii care să-i promoveze interesele; şi suveranitatea de stat, care înseamnă dreptul statului, al exponenţilor lui de a lua decizii în numele naţiunii.

Desigur, am discutat suveranitatea naţională şi suveranitatea de stat. Ideea pe care eu o apăr, şi aici am apărat-o şi în texte anterioare, este aceea că urmează o reorganizare a lumii pe baza suveranităţii naţionale, care nu va fi uşoară, va fi cu tensiuni. Vedem bine, este şi cu conflicte, dar e clar că nu este alternativă – şi o spun asta în primul rând analizele americane – la această organizare a lumii pe principiul suveranităţii naţionale. În acest sens revenim la lumea westfalică, pentru că Pacea de la Westfalia (n.n. – 1648) a creat conceptul suveranităţii statale naţionale cu două trăsături: neamestecul în treburile interne şi inviolabilitatea frontierelor. Însă am arătat: trebuie să regândim acest dosar. De ce? 1. La nivelul anilor ’90 chiar secretarul general al NATO de atunci, Xavier Solana, observa că unele state sunt suverane sau îşi asumă suveranitatea, dar fie că sprijină terorismul, fie că recurg la strivirea, la anihilarea drepturilor omului. Ori în aceste situaţii şi Solana, şi Naţiunile Unite au luat decizia de intervenţie. Intervenţie a făcut şi în Irak şi în alte locuri, se ştie prea bine. Oricum, ca o consecinţă a acestei situaţii este clar că suveranitatea naţională are de inclus şi securitatea vecinului, pe lângă inviolabilitatea frontierelor şi neamestecul în treburile interne. Securitatea naţională va trebui să includă – şi deja asta este o propunere – şi securitatea vecinului.

„Pace durabilă după argumentarea mea este posibilă doar dacă înţelegem până la capăt suveranitatea. Adică, includem în suveranitate şi discuţia despre acele teritorii pierdute prin încălcarea suveranităţii acelui stat”

A doua observaţie se referă însă la situaţia de după cele două războaie, pe care noi le-am cunoscut, fiind născuţi după Al Doilea Război Mondial, din lecturi. Dar pe celălalt, Războiul Rece, l-am cunoscut toţi şi direct, l-am întâlnit undeva. Ei bine, fapt este că va trebui progresat, mai ales că şi acest conflict armat din Ucraina arată clar că va trebui progresat în direcţia reglementării prin tratate a situaţiilor. Noi suntem şi după Al Doilea Război Mondial fără tratatele necesare. După Războiul Rece suntem tot fără tratate. Spus mai direct: a avut loc o construcţie a lumii pe tratate şi pe principii solide după Primul Război Mondial. Sunt Tratatele Versailles, Trianon, Paris în general, tratate bazate pe principiul sănătos al autodeterminării naţionale de atunci (Woodrow Wilson). Însă Al Doilea Război Mondial a căutat să distrugă unele tratate adoptate atunci. Dar oricum, Al Doilea Război Mondial nu s-a încheiat cu tratate. De ce? A intervenit rapid Războiul Rece – şi atunci lucrurile s-au amânat. Războiul Rece s-a încheiat, dar iarăşi s-a amânat încheierea de tratate şi de aceea apar conflicte. Ori, trebuie încheiate tratatele, dar încheierea nu e posibilă decât dacă se merge până la capăt, dacă vrem pace durabilă. Eu fac distincţie între compromis, pace durabilă şi pace eternă. Pace eternă o avem numai când murim, cum spunea Leibniz. Compromisuri se pot face, dar vor duce din nou la conflicte, cum a dus şi acum. Pace durabilă după argumentarea mea este posibilă doar dacă înţelegem până la capăt suveranitatea. Adică includem în suveranitate şi discuţia despre acele teritorii pierdute prin încălcarea suveranităţii acelui stat. Pactul Ribbentrop-Molotov era o violentare a suveranităţii de stat. Ori pactul, sigur, mulţi spun cu argumente că e mort, dar totuşi e viu. Adică e mort în cazul, de pildă, ţărilor baltice, dar el a mai rămas în vigoare şi în nordul României, în Bucovina, se ştie prea bine. Va trebui ca discuţia pe suveranitate să includă şi aceste aspecte, ele trebuie tratate. Nimeni nu spune că trebuie mers cu barda. Nimeni nu spune că trebuie un nou conflict, dar trebuie lămurite, că altfel ele trenează.

Deci, propunerea mea este de a se gândi, şi asta a fost şi în conferinţă, suveranitatea. Şi, sigur, multă lume spune: Domnule, dacă aşezăm din nou pe suveranitate ordinea mondială, iarăşi începem să împărţim teritorii etc. Ei bine, aici sunt multe argumente, dar unul este izbitor, important. La această oră Statele Unite sunt cele care spun haideţi să negociaţi, dar teritoriile le negociaţi voi, nu ne băgăm noi în treaba aceasta.Ceea ce e un principiu sănătos. Dar se vede că şi Statele Unite ştiu bine, au jurişti formidabili, ştiu bine că aici este un dosar post belic, după cele două războaie, la care mai trebuie lucrat.

Ordinea mondială este încă, la această oră, deficitară, este o dezordine

Acum este o dezordine. Toate teoremele spun că e o dezordine. E clar că dezordinea vine din multe direcţii, lumea a devenit mai complicată. Părerea mea e că în 2010 a fost o cotitură în istoria mondială. S-a schimbat lumea care s-a creat în anii ’80, care era sub cupola unei supraputeri. Acum, după 2010, harta supraputerilor este schimbată. Este vorba, în esenţă, de ascensiunea Chinei, să fim foarte lucizi. După părerea mea, pe scenă acum sunt supraputeri economice – America, China, Uniunea Europeană în anumite situaţii; sunt supraputeri politice – Statele Unite, China; sunt supraputeri militare – Statele Unite, Rusia, China; şi sunt supraputeri culturale – Statele Unite, China, Uniunea Europeană. Ele concurează acum şi eu am propus să se vorbească de o geometrie variabilă a ierarhizării supraputerilor, pentru că e într-adevăr mobilă această relaţionare a supraputerilor.

Sigur, ordinea mondială este încă, la această oră, deficitară, este o dezordine, cum spun mulţi, şi analişti germani, şi analişti francezi, în mod deosebit. Ordinea e aşa de zguduită şi pentru că se priveşte diferit. Iată, Statele Unite consideră că ordinea mondială se poate asigura dacă respectăm toţi tratate, acorduri, declaraţii etc. China are o altă părere, ea spune că ordine va fi numai dacă va fi armonie între state. Ei trag consecinţe din acest concept al culturii clasice chineze – armonia. Ruşii spun că va fi ordine mondială dacă supraputerile ajung la o înţelegere. Sunt alte ţări cu alte vederi, oricum e o diversitate în jurul ordinii mondiale. Este clar că ceva va trebui făcut, ceva va trebui propus ca proiect.

Pe de o parte, ca să fie foarte clar, în laboratoarele supraputerilor şi puterilor se lucrează la scenariile a ceea ce vine în anii următori. Încă nu e nimic decis, dar se discută foarte mult. Aici va trebui găsit un principiu care în orice caz să prevină situaţii de natura războiului care s-a produs. Sigur, războiul are multe cauze. Reducerea lui la o singură cauză e după părerea mea o eroare. Eu ţin la acest punct de vedere exprimat mai ales de şcolile de la Harvard şi Chicago, cu Steven Walt şi Mearsheimer, şi anume conflictul este în fond în relaţia dintre supraputeri. După aceea putem discuta cauze multe, dar, cum spuneam, sunt împotriva reducerii la o singură cauză, la un singur gest etc. Nu se poate aceasta, nu dă rezultate.

Concluzia

Oricum, peste toate, concluzia conferinţei, dacă vreţi: este timpul în care trebuie să reflectăm fiecare. Pe de o parte, ca indivizi, să ne asumăm fiecare viaţa şi să vedem ce putem face în societatea în care suntem. Ca naţiuni, este timpul unei asumări de sine a naţiunilor. Aici, mi-am permis şi-mi permit mereu să-l citez pe cel care îl inspiră pe preşedintele Franţei, Jacques Attali, care spune într-o carte foarte bună: Terminaţi cu laşitatea modernă şi asumaţi-vă pe voi înşine. E singura soluţie”, a explicat prof. univ. dr. Andrei Marga. (Consemnare de Şt. Pătrîntaş)

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.