Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Greşelile angajatorilor faţă de angajaţi nu pot fi iertate | Informația Harghitei - jurnal independent
vineri , 19 aprilie 2024
Home » Societate » Greşelile angajatorilor faţă de angajaţi nu pot fi iertate
Greşelile angajatorilor faţă de angajaţi nu pot fi iertate

Greşelile angajatorilor faţă de angajaţi nu pot fi iertate

  • Interlocutor: Daniela Bortoş, consilier juridic la ITM Harghita

Este lucru ştiut, inspectorii Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Harghita sunt mereu în „priză”, aşa au fost şi în perioada stării de urgenţă şi în perioada care a urmat, respectiv în luna iunie 2020. Au făcut controale la agenţii economici din judeţ, scopul acestora fiind acela de a afla cum sunt respectate prevederile legale în ceea ce priveşte relaţiile de muncă, dar şi din punctul de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă. Prin prisma celor spuse, aşadar, care a fost rezultatul muncii întreprinse de inspectorii din cadrul ITM Harghita?

– Dacă mă refer strict la datele seci statistice, rezultatele lunii iunie sunt următoarele: s-au efectuat 117 controale în domeniul relaţiilor de muncă şi 65 de controale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Se impune precizarea că la efectuarea controalelor au participat, în medie, 9 inspectori de muncă din cadrul compartimentului relaţii de muncă şi muncă nedeclarată şi 2 inspectori din cadrul compartimentului securitate şi sănătate în muncă. Din numărul total de angajatori verificaţi, pentru neconformităţile constatate de inspectorii de muncă, au fost sancţionaţi 118 angajatori, din care: 55 în domeniul relaţiilor de muncă, din care 2 angajatori au fost sancţionaţi pentru folosirea de muncă nedeclarată, fiind depistate 5 persoane fără forme legale de muncă; 63 angajatori verificaţi în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, din care un echipament a fost oprit din funcţiune.

În total au fost aplicate 269 de sancţiuni, din care 15 amenzi contravenţionale, valoarea totală a acestora fiind de 149.000 lei, din care 98 sancţiuni au fost în domeniul relaţiilor de muncă şi muncă nedeclarată în cuantum de 142.000 lei, iar în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă cele 171 de sancţiuni au fost în valoare de 7.000 lei.

– Tot ceea ce aţi spus despre numărul de controale, despre totalul sancţiunilor aplicate unui număr mare de angajatori şi despre valoarea amenzilor aplicate mă îndreptăţeşte să spun că rezultatul este unul remarcabil. Însă, pentru că la început aţi spus aşa, vă citez: „dacă mă refer strict la datele seci…” bănuiesc că aveţi şi altceva de spus. Doriţi să-mi spuneţi ceva ce se află dincolo de datele statistice?

– Dincolo de cifre, de date statistice, ar fi multe de spus. Bunăoară, imaginaţi-vă ce s-ar întâmpla dacă nu am avea o lege, mă gândesc la Codul Muncii, cum s-ar comporta angajatorii faţă de angajaţi, în situaţia în care cunoscând prevederile legale, ştiind că pot fi controlaţi şi sancţionaţi, totuşi, în fiecare lună inspectorii găsesc o multitudine de nereguli care îi pun în pericol pe angajaţi.

– Care au fost neregulile constatate şi sancţionate în luna iunie?

– Din punctul de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă principalele neconformităţi sancţionate au fost: neelaborarea de instrucţiuni proprii de securitate şi sănătate în muncă, schele neprevăzute cu sistem de protecţie colectivă, schele care nu erau verificate de către personalul cu aceste competenţe la intervale periodice corespunzătoare, angajatorii nu au verificat utilizarea de către lucrători a echipamentelor individuale de protecţie din dotare, în cadrul şantierelor cablurile electrice nu erau poziţionate corespunzător, şantierele nu erau semnalizate şi îngrădite corespunzător, lipsea calificarea fasonatorilor a TAF-iştilor şi mecanicilor în parchetele de exploatare forestieră şi, nu în ultimul rând, a fost sancţionat şi consumul de alcool în timpul programului de lucru.

În domeniul relaţiilor de muncă, sancţiunile au fost aplicate pentru neîncheierea contractului individual de muncă, netransmiterea în Registrul General de Evidenţă al Salariaţilor, în termenul legal, a elementelor contractului individual de muncă, nerespectarea prevederilor legale privind repausul săptămânal, lipsa evidenţei orelor de muncă, regulamente interne şi dosare de personal incomplete, nerespectarea prevederilor legale în ceea ce priveşte munca în schimburi, neinformarea ITM privind utilizarea muncii de noapte.

– În luna iunie în judeţ au fost accidente de muncă?

– Au fost comunicate în total 10 evenimente/accidente de muncă care sunt în curs de cercetare în vederea stabilirii cauzelor şi împrejurărilor în care s-au produs.

– Care este, la sfârşitul lunii iunie, numărul contractelor active?

– Aveam 80.163 de contracte active şi un număr de 74.439 de salariaţi declaraţi în sistemul REGES. Tot în această perioadă, s-au înregistrat la ITM Harghita 5 contracte colective de muncă, din 369 active.

AURELIA ILUŢ

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.