Informația Harghitei – jurnal independent singurul jurnal independent editat în limba română din județul Harghita
La Episcopia Ortodoxă a Covasnei şi Harghitei a avut loc un simpozion cu tema Rolul bisericii în Marea Unire şi în Unirea Basarabiei cu România, la care au participat conducători ai unor instituţii, comandanţi ai structurilor militare din judeţ, preoţi, profesori, cercetători şi arhivişti. Deschizând lucrările, Preasfinţitul episcop Andrei a amintit că „trebuie să ne aplecăm asupra activităţii patriarhului Miron Cristea de pe când era consilier la Arhiepiscopia Sibiului, a fost printre primii consilieri care a iniţiat fondurile catedralei Mitropolitane din Sibiu, cea mai mare catedrală la ora actuală din ţară, copia Sfintei Sofia din Constantinopol redusă de şapte ori. Şi apoi ne gândim la cel care a fost mitropolitul Nicolae Bălan al Ardealului, de când era profesor la Cluj a aşezat în inimile studenţilor săi şi în inimile preoţilor – căci funcţiona ca predicator în catedrala mitropolitană din Cluj – a aşezat deci ideea unităţii sufletului neamului românesc în inimile ţăranilor români”.
Apoi, PS Andrei s-a referit pe larg la unirea Basarabiei cu ţara mamă, semnificativ fiind faptul că primii care reveneau la ţara mamă au fost basarabenii, aflaţi sub ocupaţie rusească, lipsiţi vreme îndelungată de dreptul de a vorbi şi de a se ruga în limba română. Prefectul Jean-Adrian Andrei a spus că momentul în care Sfatul Ţării a hotărât unirea Basarabiei cu România este unul extrem de important în istoria românilor din celor două state, iar „înţelegerea acestui eveniment cu o însemnătate deosebită trebuie concretizată în modul de a ne construi corect prezentul şi vectorul de dezvoltare al viitorului nostru. Astăzi suntem privilegiaţi de a sărbători acest act de desfiinţare a graniţelor artificiale de pe harta poporului român, iar Marea Unire este şi va fi cel mai memorabil act din istoria poporului nostru. Avem datoria să deschidem pas cu pas acest drum trasat de înaintaşii noştri şi să subliniem susţinerea unificării cu Basarabia, aşa cum Parlamentul României a considerat ca fiind pe deplin legitimă dorinţa fraţilor de peste Prut care susţin unificarea celor două state, venind în întâmpinarea oricăror încercări organice de unificare din partea fraţilor noştri, ca o expresie a voinţei suverane a acestora”.
Despre legăturile dintre românii din Arcul Intracarpatic şi românii din Basarabia, care se pierd în negura istoriei, a vorbit prof. Dr. Ioan Lăcătuşu, directorul Centrului European de Studii Covasna-Harghita, accentuând că „cele mai vechi şi durabile dintre aceste legături le-au stabilit păstorii transhumanţi din Covasna-Voineşti, Breţcu, Poiana Sărată, Buzăul Ardelean şi alte localităţi din curbura interioară a Carpaţilor. Aceştia au ajuns cu turmelor lor până în Caucaz. Mulţi dintre ei s-au căsătorit şi au rămas în Basarabia, alţii şi-au adus soţiile pe meleagurile natale. Mişcarea pendulatorie anuală a turmelor de oi a fost însoţită de circulaţia cărţilor religioase şi laice, iar, mai târziu, a presei şi a altor bunuri culturale şi materiale. Alături şi împreună cu negustorii braşoveni, au avut statornice legături comerciale şi negustorii din Târgu Secuiesc, Breţcu şi Poiana Sărată. În drumurile spre Braşov, Sibiu şi alte oraşe din Transilvania, mulţi români basarabeni au parcurs cunoscutele drumuri comerciale din pasurile Oituz şi Buzău”.
Pr. prof. Dr. Vasile Oltean, directorul Muzeului Prima şcoală românească din Şcheii Braşovului, a enumerat câte năpaste au trecut peste tracii şi dacii din Basarabia „începând de la triburile barbare de sciţi şi sarmaţi, apoi, în timpul creştinismului, au urmat goţii, gepizii, triburile germanice, apoi au venit hunii şi ce prăpăd au putut să facă, apoi 25 de seminţii slave au năvălit peste ei, ce dezastru au făcut avarii, apoi bulgarii, apoi maghiarii din zona Altai/Urali, după aia pecenegii, cumanii şi în sec. XIII tătarii. Dumnezeule, dar mai este vreun popor din lume care să nu fi năvălit acolo?”, se întreba vorbitorul, spunând mai departe că este demnă de admirat rezistenţa extraordinară a acestei populaţii, „care şi-a păstrat conştiinţa basarabeană din timpul lui Basarab I, când ţineau de Ţara Românească şi conştiinţa acestei apartenenţe nu i-a părăsit niciodată şi i-a întărit să reziste, iar domnitorii Ţării Româneşti au încercat să le întărească această apartenenţă; ştim că de Mircea cel Bătrân ţinea toată zona aceasta, pe urmă Dragoş Vodă şi-a făcut curte la Baia, dar cea mai mare contribuţie a avut-o bineînţeles Ştefan, care este iubit uimitor de mult de basarabeni”.
Pr. Adin Ţifrea de la Serviciul Judeţean Harghita al Arhivelor Naţionale a prezentat un amplu material documentar în care a reiterat cu acurateţe factorii care au contribuit la emanciparea locuitorilor Basarabiei şi protagoniştii acestei lucrări, în frunte cu personalităţile istorice cunoscute, dar şi cu ierarhi şi preoţi, iar pr. Dr. Sebastian Pârvu din Sf. Gheorghe, consilier cultural al Episcopiei Covasnei şi Harghitei, a insistat asupra activităţii lui Iustinian Teculescu ca episcop de Cetatea Albă şi Ismail. În 1924, când s-a mutat acolo în urma rămânerii vacante a locului de episcop, a spus că ia mandatul ca o poruncă şi s-a dus să-şi îndeplinească chemarea „între plinii de credinţă moldoveni ai Basarabiei”, unde a păstorit până în cele din urmă zile ale sale. Frământările lui se îndreptau cu îngrijorare asupra misiei sale în eparhie, „căci nu a semăna şi a planta învăţătura legii creştine şi străbune este sarcina cea mare, pentru că ea a fost semănată odată cu fiinţa însuşi a neamului nostru pe acele plaiuri (…) însă acest dar frumos al semănăturii a fost năpădit de buruieni şi omizi care au umplut stejarul vânjos al neamului din cauza vremilor de urgie prin care a răzbătut”, spunea episcopul.
Lucrările simpozionului s-au încheiat cu intervenţia pr. Drd. secretar Laurenţiu Panciu, cu un interesant studiu despre modul în care este văzută viaţa românilor din centrul ţării la 20 de ani de la înfăptuirea Marii Uniri şi legăturile acestora cu Basarabia în perioada 1938-1940, aşa cum reies ele din presa bisericească a vremii – pe atunci cotidianul Telegraful Român.
Consemnare de M. GROZA
