Elevii Colegiului Naţional „Octavian Goga” din Miercurea-Ciuc, câştigătorii concursului naţional „Cu viaţa mea apăr viaţa” | Informația Harghitei - jurnal independent
joi , 27 iunie 2024
Home » (Inter)Național » Elevii Colegiului Naţional „Octavian Goga” din Miercurea-Ciuc, câştigătorii concursului naţional „Cu viaţa mea apăr viaţa”
Elevii Colegiului Naţional „Octavian Goga” din Miercurea-Ciuc, câştigătorii concursului naţional „Cu viaţa mea apăr viaţa”

Elevii Colegiului Naţional „Octavian Goga” din Miercurea-Ciuc, câştigătorii concursului naţional „Cu viaţa mea apăr viaţa”

Echipa Colegiului Naţional „Octavian Goga” din Miercurea-Ciuc a obţinut locul I la etapa naţională a concursului extraşcolar cu tematică de protecţie civilă „Cu viaţa mea apăr viaţa!”, desfăşurat în perioada 16-19 iunie, în municipiul Deva, judeţul Hunedoara.

„Obiectivele acestei competiţii prestigioase urmăresc adoptarea comportamentului adecvat şi cunoaşterea modului de acţiune în cazul iminenţei producerii sau al apariţiei unei situaţii de urgenţă ori dezastru, precum şi dezvoltarea solidarităţii şi implicarea voluntară a tinerei generaţii în acţiunile de prevenire şi de intervenţie în situaţii de urgenţă”, se arată într-un comunicat de presă remis de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Oltul” al judeţului Harghita.

Conform sursei citate, în acest an, 30 de echipe din unităţi şcolare gimnaziale şi liceale au reprezentat în cadrul concursului judeţele Alba, Argeş, Arad, Bihor, Botoşani, Brăila, Buzău, Covasna, Ialomiţa, Iaşi, Galaţi, Harghita, Maramureş, Mehedinţi, Neamţ, Olt, Tulcea, Caraş-Severin, Hunedoara şi municipiul Bucureşti. „La linia de start s-au aliniat tineri inimoşi, ambiţioşi şi dornici să-şi testeze cunoştinţele şi experienţa dobândite pentru preîntâmpinarea situaţiilor care pot pune în pericol viaţa şi bunurile comunităţilor”.

Judeţul Harghita a a fost reprezentat de elevii Colegiului Naţional „Octavian Goga” din Miercurea-Ciuc: Amalia Maria Cioarec, Cristian Filip, Andrei Tudor Gabos, Raris Norbert Puskás, coordonaţi de către prof. Liviu-Csaba Dincă.

Concursul a constat în trei probe:

  • proba teoretică, ce a constat în 15 întrebări cu tematică de protecţie civilă;
  • proba practică I – „Transportul asistat al unui accidentat aşezat pe targă pe distanţa de 50 de metri”, pe parcursul căreia arbitrii au urmărit amplasarea victimei pe targă şi transportul acesteia, inclusiv peste un obstacol, în condiţii de siguranţă şi cu respectarea regulilor de prim-ajutor medical;
  • proba practică II – „Deplasarea cu masca pe figură într-un raion cu obstacole, contaminat”, unde pe parcursul traseului concurentul este coordonat de un coechipier.

„Felicitări întregii echipe care a demonstrat multă concentrare, determinare, spirit de echipă, fairplay, o capacitate remarcabilă de adaptare şi gestionare a emoţiilor. Sunteţi un exemplu demn de urmat pentru toţi elevii, demonstrând că prin perseverenţă, dedicare şi pasiune se pot obţine rezultate deosebite”, au transmis reprezentanţii ISU Harghita.

„Am plecat spre Deva dorind să dovedim că suntem buni, iar băieţii prin forţa şi perseverenţa lor au demonstrat întregii ţări că suntem cei mai buni. Căldură, transpiraţie, emoţii, greaţă, oboseală, cronometre, secunde, foi peste foi, legi peste legi, articole peste articole. Acestea stau în spatele victoriei noastre, fiind urmate de recunoştinţă, apreciere, împlinire, lacrimi de fericire, mândrie. Foarte multă mândrie. Mândrie că am reuşit, că suntem cei mai buni din ţară, că am adus medalia de aur la Goga, aşa cum ne-am dorit. În numele echipei, îi mulţumim enorm domnului profesor Dincă Liviu pentru susţinerea acordată, pentru timpul petrecut şi pentru efortul depus ca să ne fie bine, pentru că a avut atât de multă răbdare cu noi şi ne-a împins spre reuşită, însă fără să pună presiune pe noi, încurajându-ne orice ar fi. De asemenea, îi mulţumim din tot sufletul Andradei Dincă, fără de care probabil n-am fi ajuns aici. Îi mulţumesc personal că m-a ajutat să mă pregătesc pentru proba teoretică şi pentru că a fost mereu disponibilă şi dornică să mă ajute cu orice”, a scris pe pagina sa de socializare, eleva Amalia Maria Cioarec.

„Echipajul Colegiului Naţional Octavian Goga a obţinut locul I la etapa naţională a Concursului „Cu viaţa mea apăr viaţa” cu punctaje maxime, fără penalizări, la toate cele trei probe.

Vă mulţumesc pentru bucuria pe care mi-aţi făcut-o!

Vă felicit din tot sufletul! Aţi plecat cu dorinţa de a câştiga şi asta aţi făcut.

QUOD ERAT DEMONSTRANDUM…”, a scris şi directoarea Colegiului Naţional „Octavian Goga”, prof. Magdalena Dumbravă. (Şt.P.)

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.