Disponibilizări colective anunţate la o firmă din Odorheiu Secuiesc cu activitate în domeniul prelucrării lemnului | Informația Harghitei - jurnal independent
joi , 27 iunie 2024
Home » Economic » Disponibilizări colective anunţate la o firmă din Odorheiu Secuiesc cu activitate în domeniul prelucrării lemnului
Disponibilizări colective anunţate la o firmă din Odorheiu Secuiesc cu activitate în domeniul prelucrării lemnului

Disponibilizări colective anunţate la o firmă din Odorheiu Secuiesc cu activitate în domeniul prelucrării lemnului

Câteva zeci de angajaţi ai unei firme din Odorheiu Secuiesc cu activitate în domeniul prelucrării lemnului sunt vizaţi în prezent de disponibilizări colective, compania anunţând iniţial Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Harghita că ar putea să se despartă treptat, în lunile următoare, de aproximativ 160 dintre lucrători din cauza reducerii comenzilor din străinătate.

Şefa Serviciului „Analiza Pieţei Muncii şi Economie Socială” din cadrul AJOFM Harghita, Jánó Edit Andrea, a declarat publicaţiei noastre că luna aceasta sunt vizaţi de disponibilizări în jur de 30 de angajaţi ai firmei din Odorheiu Secuiesc şi este posibil ca în fiecare dintre lunile următoare să fie luată o astfel de măsură în cazul unui număr similar de lucrători. Aceasta a precizat că, înainte de demararea disponibilizărilor, societatea respectivă a avut 255 de angajaţi şi a avut până în prezent, în special, comenzi din Germania.

„Au avut cele mai multe contracte în Germania. Iniţial ne-au spus, atunci când am stat de vorbă cu ei, că o să încerce contracte în Austria, în alte ţări, ca să compenseze, dar nu au reuşit să încheie astfel de contracte încât să nu trebuiască să disponibilizeze angajaţi. Au unele contracte noi, dar încă nu suficiente ca să poată să lucreze cu întreaga capacitate. Ne-au anunţat că urmează să disponibilizeze 160 de persoane, dar ne-au atras atenţia că probabil că nu o să fie acest număr. De exemplu, în luna mai ne-au spus că o să disponibilizeze 50 de persoane, dar nu au disponibilizat niciuna. În iunie ne-au anunţat că o să disponibilizeze 30 de persoane şi au început să le disponibilizeze pe acelea. Da, deci în luna iunie o să fie disponibilizate de acolo 30 persoane, probabil că şi în perioada următoare o să fie disponibilizate tot aşa în jurul cifrei de 30, în fiecare lună”, a afirmat Jánó Edit Andrea.

O veste bună este că luna trecută au reuşit să îşi găsească un loc de muncă prin intermediul AJOFM Harghita 345 de persoane aflate în evidenţele instituţiei, cele mai multe dintre acestea angajându-se în domeniul comerţului, dar şi ca muncitor necalificat în construcţii şi în alte sectoare economice. Din totalul persoanelor ocupate luna trecută, 174 au peste 45 de ani, 32 au vârste cuprinse între 35 şi 45 de ani, 29 între 30 şi 35 de ani, 34 între 25 şi 30 de ani, iar 76 au sub 25 de ani. Cele mai multe persoane pentru care au fost identificate locuri de muncă, respectiv 135, au studii liceale, acestea fiind urmate de cele cu studii profesionale (86), de cele cu studii gimnaziale (73), de cele cu studii universitare (28), de cele cu studii postliceale (13) şi de cele cu studii primare (10).

Şomerii fără studii sau cu maximum patru clase deţin în continuare o pondere însemnată în totalul celor aflaţi în evidenţele AJOFM Harghita, procentul acestora fiind de 51,48%. Cei cu nivel de instruire gimnazial reprezintă 24,30% din totalul şomerilor înregistraţi, cei cu studii liceale 11,67%, cei cu studii profesionale 9,43%, cei cu studii universitare (2,33%), iar cei cu studii postliceale doar 0,79%. La sfârşitul lunii trecute, în evidenţele AJOFM Harghita erau 5.534 de persoane, cu 37 mai puţine comparativ cu ultima zi din aprilie, iar rata şomajului era de 4,49%, în scădere cu 0,03 puncte procentuale faţă de luna anterioară. Din totalul şomerilor înregistraţi, 1.051 erau indemnizaţi şi 4.483 neindemnizaţi. Numărul şomerilor indemnizaţi a scăzut cu 80, iar cel al şomerilor neindemnizaţi a crescut cu 43 de persoane faţă de luna precedentă. Dintre şomerii înregistraţi la sfârşitul lunii mai, 1.586 locuiesc în mediul urban şi 3.948 în mediul rural.

Cei mai mulţi au vârste cuprinse între 40 şi 49 de ani (1.355), aceştia fiind urmaţi de cei cu vârste între 30 şi 39 de ani (1.221), de cei cu vârste de peste 55 de ani (863), de cei cu vârste între 50 şi 55 de ani (852), de cei cu vârste sub 25 de ani (825) şi de cei cu vârste cuprinse între 25 şi 29 de ani (418).

Cei mai mulţi şomeri din mediul urban erau, la sfârşitul lunii trecute, în Gheorgheni, Topliţa şi Odorheiu Secuiesc, iar în mediul rural în Atid, Ciucsângeorgiu, Mărtiniş, Plăieşii de Jos, Sânsimion şi Suseni, a mai precizat reprezentanta AJOFM Harghita.

EMIL GROZA

Comentarii:

comentarii

One comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.