Din nou despre drama familiilor din fosta „colonie socială Zetea” (I)

 Oamenii sunt obligaţi să părăsească locuinţele în care au stat timp de 30 de ani. Problema este că nu au unde să plece…

 

După ce timp de 30 de ani au locuit într-o clădire a fostei colonii sociale Zetea, mai multe familii cu posibilităţi materiale reduse urmează a fi evacuate din locul pe care îl numeau „acasă”. Au fost la judecată timp de aproximativ 12 ani pentru a dovedi în instanţă că respectivul bloc şi celelalte există, chiar dacă se pare că în acte figura că sunt barăci. Chiar dacă există un decret prezidenţial în care este prevăzută scoaterea definitivă din circuitul agricol a terenului de sub clădiri, totuşi acesta a fost retrocedat aşa-zisului fost proprietar, care l-a vândut mai departe către o fundaţie a Bisericii Reformate din Odorheiu-Secuiesc. Din anul 2001, oamenilor care locuiesc efectiv acolo nu li s-a eliberat o viză de flotant. Deci în actele oficiale ei nu există în localitatea satul Sub Cetate, comuna Zetea, unde se afla fosta colonie. Au fost făcute nenumărate demersuri pentru a li se clarifica situaţia la toate instituţiile care i-ar fi putut ajuta, după cum ne-a informat d-na Iulia Chiticariu, reprezentanta grupului. Însă au primit doar promisiuni… şi atât. Sau au fost trimişi de unde au venit. Chiar dacă nu mai au unde… Cum s-a ajuns în această situaţie vom vedea pentru început într-un istoric al problemei locatarilor (care nu există în evidenţe) coloniei de la Zetea.

 

Aducere aminte

 În 1980-1984, Regia „Apele Române” – Filiala Teritorială Târgu-Mureş a construit pe râul Târnava barajul de acumulare a apei cunoscut ca Barajul de la Zetea. Ca organizare de şantier s-a construit „colonia socială Zetea”, al cărui scop era cazarea muncitorilor constructori ai barajului de acumulare – este vorba despre 6 clădiri, 2 blocuri pentru familişti cu câte 36 de apartamente şi 2 blocuri pentru nefamilişti cu câte 18 garsoniere, plus un magazin alimentar cu depozitul acestuia şi un club muncitoresc.

Un amănunt important care trebuie ştiut este că, de regulă, în astfel de situaţii construcţiile pentru cazarea muncitorilor sunt nişte barăci care, la terminarea construcţiei, se pot demola uşor. La Zetea, nu ştim din ce motive, adăposturile pentru muncitori au fost făcute – parcă să dăinuie şi să creeze probleme – din beton. Se poate spune că au fost construite blocuri de locuinţe în toată regula, folosindu-se plăci din beton şi nicidecum materiale uşoare.

 După terminarea (în 1993) barajului, în 1994 colonia socială începe să se depopuleze, dar rămân pe loc, la vremea respectivă, şase familii care continuă să locuiască într-unul din blocuri.

 Viaţa acestor familii este tulburată în noiembrie 1997, în momentul în care Fundaţia „Cămine de elevi” a Bisericii reformate din Odorheiu-Secuiesc, instituţie care a cumpărat terenul pe care sunt amplasate blocurile, dă în judecată Regia „Apele Române” – Filiala Teritorială Târgu-Mureş pentru ca aceasta să elibereze terenul „de edificiile temporare ridicate pe perioada lucrărilor, după care acestea îşi pierd rostul şi funcţionalitatea”.

 Fundaţia solicită admiterea acţiunii şi obligarea Regiei să demoleze „barăcile”, clădirile rămase în paragină şi să elibereze terenul.

 Pentru a-şi dovedi calitatea procesuală, cât şi pe cea de proprietate, fundaţia a depus ca dovezi scrise extrase din Cartea Funciară (CF) nr. 3731 Zetea, unde figurează ca proprietară prin cumpărare de teren în baza contractului autentic nr. 812/1996, eliberat de Biroul Notarului Public Nagy László (La acest punct vom mai face referire, mai încolo, de aceea e bine de reţinut).

 În octombrie 1998, Regia „Apele Române” depune o întâmpinare la Judecătoria Odorheiu-Secuiesc prin care solicită respingerea acţiunii fundaţiei, pe motiv că pretenţia acesteia este nefondată, „reclamanta solicitând eliberarea unui teren pe care nu-l deţine”.Toate argumentele regiei au fost în zadar, instanţa hotărăşte să oblige pârâta (Regia – n.n.) ca pe cheltuiala sa să ridice edificiile şi să elibereze terenurile proprietatea reclamantului (asociaţiei – n.n.).

 Regia „Apele Române” înaintează recurs la Curtea de Apel Tg. Mureş, secţia civilă, împotriva deciziei civile nr. 301/11 mai 2000 a Tribunalului Harghita. Această instanţă, în şedinţa din 5 octombrie 2000, decidea: „Constată nulitatea recursului declarat de Regia Apele Române împotriva deciziei civile 301/mai 2000 a Tribunalului Harghita”.

 Se impune înserarea aici a atitudinii oamenilor, a locatarilor din blocurile care urmau să fie demolate. Aceştia decid, ca urmare a ceea ce se întâmpla între fundaţie şi regie, să angajeze un avocat şi cer efectuarea unei expertize tehnice, obiectivele acesteia fiind: 1) imobilele construite ce constituie Colonia Zetea Baraj aparţin terenului cumpărat de către Fundaţia „Cămine de elevi” a Bisericii reformate Odorheiu-Secuiesc? 2) Cărui număr de CF, respectiv top. aparţine imobilul construcţie, locuit la vremea respectivă de 6 familii? 3) Există identitate între terenul cumpărat în baza unui contract de vânzare cumpărare şi terenul pe care se află construcţiile?

Raportul expertizei face referire la Decretul prezidenţial nr. 272/1 noiembrie 1980 privitor la suprafeţele care au fost scoase din producţia agricolă: „Pentru toate aceste suprafeţe scoase din circuitul agricol definitiv s-au recuperat alte suprafeţe de teren de către stat”.Ceea ce este clar în aceste documente este că: terenurile în litigiu nu au fost scoase temporar din circuitul agricol, ci definitiv, prin urmare la ora încheierii contractului de vânzare-cumpărare nu erau în circuitul civil.

Dacă se analizează Legea 58/1974, scoaterile definitive pentru terenurile proprietate particulară se făceau cu despăgubirea vechilor proprietari.

Concluziile raportului de expertiză: 1) imobilele construite ce constituie Colonia Zetea baraj se identifică pe terenul cumpărat de Fundaţia „Cămine pentru elevi”; 2) terenul cumpărat, transcris în CF 3731 Zetea, cuprinde şi suprafaţa de teren de sub blocul unde locuiesc familiile. Acest teren, în baza Decretului prezidenţial nr. 272/01.11.1980, „a fost expropriat definitiv, deci nu putea fi moştenit sau vândut, deoarece nu era în circuitul civil”.Expertul mai consemnează: „Este de menţionat că toate operaţiile efectuate în baza Legii 58/1974 nu au fost înregistrate şi în evidenţele de carte funciară, lucru care a dus în eroare notarul”.Altfel spus, aici se află greşeala care se perpetuează de la an la an. Totuşi, trebuie menţionat că actualul primar al localităţii, „din câte îşi aminteşte”, subliniază că numai pe timpul şantierului au fost expropriate terenurile de sub construcţiile respective.

 

Cine va scormoni după adevăr?

Toate aceste informaţii au mai văzut lumina tiparului şi s-au publicat în Jurnalul independent Adevărul Harghitei, nr. 2805/1 noiembrie 2001. Ele sunt valabile şi astăzi. Nimic nou sub soare, noutatea ar putea fi recunoaşterea greşelii şi îndreptarea ei. Nu excludem faptul că Fundaţia „Cămine pentru elevi” a cumpărat terenurile pe care le revendică, dar nu excludem nici faptul că acele terenuri nu puteau fi redate moştenitorilor şi evident vândute de aceştia. Chestiunea este cine va scormoni după adevăr în situaţia în care expertiza tehnică nu a fost luată în seamă de nimeni. Şi să nu mai vorbim de toate uşile la care au bătut oamenii care urmează să fie evacuaţi şi care chiar dacă s-au deschis, cei ce le-au deschis nu au văzut şi nu au înţeles nimic din ceea ce li s-a spus printre lacrimi.

 

O încercare rămasă în coadă de peşte

În martie 1999, Consiliul Judeţean şi Prefectura Harghita au făcut o notă de fundamentare privind transmiterea unor imobile situate în judeţul Harghita în administrarea Consiliului Judeţean – este vorba despre blocurile din Zetea. În această notă se specifica: „În cadrul judeţului Harghita există fundaţii care au ca principal obiect de activitate ocrotirea minorului, dar nu dispunem de spaţiile necesare. Având în vedere amplasarea acestor construcţii într-o zonă nepoluată, pitorească, la mică distanţă de aşezări umane, este indicat ca aceste clădiri să fie utilizate în scopuri umanitare”. Propunerea s-a trimis la forurile superioare îndrituite pentru avizare şi pentru soluţionare, doar că răspuns nu s-a mai primit, însă se mai pomeneşte de această chestiune prin convenţia din 17 aprilie 2001 cu „ocazia concilierii divergenţelor referitoare la demolarea clădirilor situate în Colonia socială Baraj Zetea”. S-au stabilit ca variante: a) Direcţia Apelor Mureş va scoate la licitaţie publică clădirile care constituie obiectul litigiului; b) Consiliul Judeţean şi Prefectura Harghita vor analiza oportunitatea preluării în patrimoniul propriu al CJH a clădirilor în cauză, dacă licitaţia nu se finalizează. Rezultatul? Nici unul!

 

Se iscă o întrebare

Vrând, nevrând, se iscă întrebările: cele două instituţii, Consiliul Judeţean şi Prefectura Harghita, nu ştiau că blocurile au fost predate de Regia apelor Primăriei Zetea cu locatari cu tot? Şi ce ar fi făcut Consiliul Judeţean şi Prefectura cu blocurile de la Zetea care, conform justiţiei, erau/sunt amplasate pe proprietatea Fundaţiei „Cămine pentru elevi”? Răspunsurile probabile: la prima chestiune chiar dacă se ştia sau nu, nu conta, iar la cea de-a doua întrebare, răspunsul nu poate fi decât unul singur, anume să le dea în administraţie fundaţiei respective. Nici o problemă, doar că nu s-au gândit şi la familiile pentru care unul dintre blocuri reprezintă casa, căminul lor de mulţi, mulţi ani. Din păcate, aceste clădiri despre care vorbim şi vom mai vorbi într-un număr viitor, nu au fost conservate, nu au avut asigurată paza şi, fireşte, acum arată jalnic. Multe elemente de construcţii au fost sustrase, nici vorbă de întreţinere sau reparaţii, situaţie care a condus la degradarea lor accentuată. (Aurelia Iluţ, Şt. Pătrîntaş)

(Vom reveni cu poziţiile actuale ale oamenilor în cauză, dar şi punctul de vedere al primarului comunei)

Comentarii:

comentarii